REPORTAJ | Redescoperind bucuria de a juca fotbal: 1000 de copii într-o competiție de cinci stele
Bucuria de a juca fotbal de plăcere, cu nevinovăție și nonșalanță, de dragul mingii care se rostogolește în plasa adversă. Fericirea supremă exprimată de chipurile micuților care marchează, datorată acestui miracol permanent care este golul, dar și lacrimile care curg pe obraji după înfrângeri. Am redescoperit această puritate absolută la Turneul de copii și juniori „Țara Hațegului Junior’s Cup”, care a început ieri în orașul Hațeg și în comuna Săntămăria Orlea, acolo unde există o bază sportivă excepțională, cum rar găsești în România. Turneul este destinat copiilor între 8 și 12 ani.
Este a doua ediție, după ce anul trecut competiția a debutat cu un real succes, într-o zonă în care fotbalul aproape că murise. Echipele de tradiție din zonă, Jiul Petroșani și Corvinul Hunedoara, au sucombat ca și multe altele din țară. Dar copiii readuc fotbalul la viață!
Un puști puțin peste un metru e portar, plonjează după minge, dar n-are nicio șansă când aceasta vine pe sus. I-ar mai trebui câteva zeci de centimetri, dar el face tot ce poate, e concentrat la maximum și se tăvălește după fiecare minge, fie că o prinde sau nu. Altul, un pic mai înalt, e atât de îndrăgostit de minge, încât nu o mai dă nimănui, nici măcar coechipierilor, care așteaptă rugători o pasă decisivă sau măcar una simplă.
Din prea multă dragoste pentru fotbal, copiii se mai și lovesc, dar doamna doctor e la datorie, dă primul ajutor și îi pune pe picioare rapid.
Sunt 1000 de copii veniți aici, la Hațeg și la Săntămăria Orlea, componenți a 80 de echipe de la 42 de cluburi, plus câteva sute de părinți în tribune. Petru Basarabă, directorul turneului, e peste tot, parcă a preluat și el din energia extraordinară a copiilor: se bucură împreună cu ei, sare, vorbește la telefon, rezolvă toate problemele ivite ad-hoc, vrea ca toată lumea să fie mulțumită. „După reușita de la prima ediție a competiției, am fost încurajați să continuăm acest turneu, prin care dorim atât promovarea fotbalului pentru copii, cât și promovarea turistică a Țării Hațegului”, explică Petru Basarabă.
La competiție sunt prezente și personalități din fotbal, antrenorul Gheorghe Mulțescu, oficialul FRF Ion Geolgău, antrenorul Ripensiei Timișoara, Ciprian Urican, fostul arbitru Ion Danciu. Cel mai solicitat pentru poze e Mulțescu, care nu refuză pe nimeni. Copiii îl știu de la tv, părinții poate că erau copii când Mulțescu învingea marele Hamburg în tricoul lui Dinamo, înscriind și un gol fabulos.
„Sunt aici oameni cărora le place sportul, au o viziune pentru dezvoltarea fotbalului, pun pasiune în ceea ce fac și iată ce lucruri minunate se întâmplă. E o surpriză extrem de plăcută pentru mine, am văzut echipe din zone în care fotbalul dispăruse acum 3-4 ani. Mă refer la Valea Jului, zona Hașegului, Simeria, Orăștie. Sper ca autoritățile locale din aceste zone să ajute la creșterea fotbalistică a acestor copii până la nivelul seniorilor și să apară din nou aici echipe precum Jiul și Corvinul.”, e de părere Ion Geolgău, managerul departamentului Scouting din cadrul FRF.
Pe lângă competiția propriu-zisă, copiii au avut parte de câteva surprize: masă festivă, jocuri și concursuri cu premii, minidiscotecă în aer liber.
Iată echipele înscrise în acest an la „Țara Hațegului Junior’s Cup”:
GRUPA 2010: Retezatul Hațeg, Academia „Florea Văetuș”, CFR Simeria, Aurul Brad, Galaxy Timișoara, UTA Arad, Pandurașul Tg. Jiu, Sporting Dr. Tr. Severin, Luceafărul Dr. Tr. Severin, CSM Reșița, Sorii Junior’s Lupeni, Academia „Flavius Stoican”, Juventus București, Jiul Petroșani, FC Dinamo București, AS Unirea Juniors Alba Iulia.
GRUPA 2009:Retezatul Hațeg, CS Hunedoara, CFR Simeria, Academia „Florea Văetuș”, SF Valea Frumosei, Viitorul Arad, UTA Arad Alb, Galaxy Timișoara Alb, Academia „Flavius Stoican”, CS „U” Craiova, ASU Politehnica Timișoara, Dacia Orăștie, CSM Reșița, UTA Arad Roșu, Galaxy Timișoara Albastru, AS Unirea Juniors Alba Iulia.
GRUPA 2008: CFR Simeria, CS Hunedoara, SF Valea Frumosei, Sorii Junior’s Lupeni, LPS Banatul Timișoara, Primavera TG Jiu, FC Campione Belgrad (Serbia), Academia „Flavius Stoican”, Atletico Arad, CSJ Știinta „U” Craiova, LPS Tg. Jiu, Luceafarul Dr. Tr. Severin, CSS Drobeta Tr. Severin, „U” Cluj, Academia Luceafărul „U” Cluj, LPS Banatul Timișoara Galben.
GRUPA 2007: CS Hunedoara, CFR Simeria, Academia „Florea Văetuș”, Primavera Deva, Dynamic Lupeni, Jiul Petroșani, UTA Arad Alb, Voința Sibiu, Academia „Flavius Stoican”, ASU Politehnica Timișoara, VHP Pădureni Lugoj, Dacia Orăștie, Atomic Lions Tg. Jiu, FC Dinamo București Alb, UTA Arad Roșu, FC Dinamo București Roșu.
GRUPA 2006: CFR Simeria, Academia „Florea Văetuș”, Victoria Călan, SF Valea Frumosei, Sorii Junior’s Lupeni, Speranța Albac, LPS Oradea, CS Dinamo București, LPS Banatul Timișoara, UTA Arad, ASU Politehnica Timișoara LPS Tg. Jiu, ACS Poli Timișoara, Sport Kids Dr. Tr. Severin, CS Dumbrăvița, CSM Unirea Alba Iulia.
Meciurile din grupe se încheie azi, iar finalele vor avea loc mâine, 3 iunie.
Turneul este organizat de Asociația Club Sportiv Masters Sports în colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara, Primăria și Consiliul Local Hațeg, Primăria și Consiliul Local Sântămăria-Orlea, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara, Asociația Intercomunală Țara Hațegului, Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului – Geoparc Internațional UNESCO și Destinația ecoturistică Țara Hațegului-Retezat.