REPORTAJ** Utrecht respiră pentru Neșu! Vezi tot ce s-a întâmplat ieri la meciul cu Alkmaar

În Utrecht sunt 15 grade Celsius și soarele se strecoară timid
printre nori. Din când în când. De fapt… extrem de rar. La fel ca
și veștile bune despre Mihăiță. El? La fel ca în ultimele zile… e
pe patul de spital. E un du-te-vino continuu acolo! Specialiștii îl
țin cu blândețe în palmă, soția și tatăl său, Mircea, își predau
unul altuia ștafeta susținerii morale, iar centrul medical parcă
atrage toate gândurile bune ale celor care-l cunosc. În rest, e ca
o cazemată ce nu scapă nicio informație spre exterior, o fortăreață
construită într-o zonă învăluită într-o liniște asurzitoare.

Într-o altă parte a orașului, zumzetul tribunei ține un ritm nebun,
pentru că echipa lui Mihai dă ultima bătălie din acest sezon.
Stadionul, o replică alb-roșie a Cotroceniului bucureștean, e
înțesat de fani de toate vârstele. Copii cu părul blond, doamne
respectabile, băieți fioroși sau suporteri trecuți de mult de prima
tinerețe își pun în fiecare scandare și în orice banner toată
puterea lor! Pentru a-i transmite forță „Bichonului”! Printr-o
lacrimă pierdută pe obraz sau printr-o rugă înălțată la Cer. „La
începutul meciului, când eram în vestiar, simțeam cu toții emoția,
eram supărați, dar știam că trebuie să jucăm pentru Mihai”, avea să
ne spună portarul Vorn.

Dar meciul stă să înceapă… E hărmălaie, zarvă, înghesuială, sunt
23.000 de oameni ce creează o atmosferă tulburătoare. Un oficial ne
dezvăluie că o asemenea asistență nu s-a mai înregistrat de mult
timp, unii fani sunt năpădiți de gânduri negre, alții evită să
vorbească pentru a nu zvârcoli parcă accidentul de acum o
săptămână. „Gândurile mele merg la Mihai, la soția și la familia
lui. Îmi dau seama prin ce trec”, ne mărturisește soția lui Di
Tomasso, fostul fotbalist al lui Utrecht, ce s-a stins acum cinci.
Și ea, ca și ceilalți fani, poartă o eșarfă cu chipul românului.
Arena? Pare scena unui vernisaj înduioșător. „Sănătate, Mihai!”,
„Suntem alături de tine”, sunt doar câteva bannere asortate
imensului steag al României plantat în dreptunghiul verde. E ceva
impresionat, ți se face pielea de găină și pulsul îți crește
instantaneu.

„Vesel,
așa îl cunoaștem toți”

Jucătorii lui Utrecht intră pe teren cu tricouri albe ștanțate cu
roșu, galben și albastru și cu chipul fundașului de 28 de ani. Tot
Vorn avea să ne explice la final: „Tricourile ne-au dat energie,
auzeam numele lui scandat de tribune în primele 15 minute și poate
că el ne-a văzut la televizor… Luptă, Neșu!”.

Dar revenim la meci! Un coechipier parcă-i împrumută fuleul
devastator, altul acel stâng precis, altul jocul aerian marcă
înregistrată Neșu. Așa ajung să se agațe cu sufletul de fiecare
minge ce pare pierdută, așa reușesc să marcheze în cascadă. 1, 2,
3, 4, 5! Dar ce mai contează! Parcă nimic nu mai poate transforma
grimasele de durere din tribune, în zâmbete calde, pentru că toți
așteptăm acel semn de la spital. Un semn care să ne spună că Mihai
își poate mișca trupul… „E lucid, a început să vorbească, dar mai
are nevoie de aparat de oxigen. Totul este nesigur despre
viitor…”, smulgem de la Fooke Booy, directorul tehnic al
olandezilor. În loc de încheiere, redăm câteva cuvinte ale
căpitanului Silberbauer, cu speranța că Neșu va reuși să
fie…”Vesel, așa cum toți îl cunoaștem. Un tip mereu cu poveste
frumoasă de istorisit, un băiat minunat”.

Utrecht a ratat Europa league

A fost o săptămână neagră pentru Utrecht. Mai întâi a fost
accidentarea lui Neșu, care a șocat întreg orașul. Apoi a venit
ultima etapă de campionat, care nu le-a îndulcit deloc amarul
elevilor lui du Chatinier. „Acum, singurul nostru obiectiv e
recuperarea lui Neșu”, a spus antrenorul olandez la finalul
partidei de ieri cu Alkmaar. Deși Utrecht a surclasat-o pe AZ
(5-1), contracandidata Heracles s-a impus pe teren propriu, 3-0 cu
Den Haag, iar echipa lui Neșu a ratat play-off-ului de Europa
League. A încheiat sezonul regulat în Olanda abia pe poziția a
noua, cu 47 de puncte, cu două mai puțin decât Heracles.

„Așteptăm un semn”

La Utrecht, toată lumea așteaptă miracolul. Frank von Hellemondt,
medicul lui Utrecht, e printre cei mai optimiști. Oferă același
mesaj, „operația a fost un succes”, și se simte o fărâmă de
speranță în glasul lui. Am vrea asigurări, dar medicul lui Utrecht
se zgârcește cu ele.

Cum a decurs operația?
Operația a fost un succes, acum așteptăm recuperarea. Trebuie să
vedem cum se va recupera măduva spinării pentru că zona ruptă a
fost pusă la loc. Problema asta e rezolvată. Acum trebuie să
așteptăm, pentru că durează mult timp ca să vedem urmările. Este
greu de spus în cât timp se va recupera măduva spinării.

E conștient? Realizează ce se întâmplă?
Am vorbit cu el, are încă un tub în gură pentru respirație.
Vorbește cu soția sa. Mihai e conștient, știe ce se întâmplă și
înțelege foarte bine.

Ce șanse de recuperare are?
Nu putem spune clar. Așteptăm un semn, nu putem să spunem că nu e
bine, pentru că perioada de la operație e prea scurtă. Așteptăm
recuperarea.

Ieri, soția și fiul lui Di Tommaso, jucătorul lui Utrecht
decedat în urmă cu cinci ani, i-au acordat premiul pentru cel mai
bun jucător al sezonului, lui Nana Asare. Neșu a terminat pe locul
trei în acest top.

Alje Schut, cel care l-a accidentat pe Neșu, nu a jucat ieri. „Trec
prin momente teribile, mă gândesc doar la Neșu zi și noapte. Nu am
chef de nimic”, a spus fundașul de 30 de ani.

Nimeni nu dă
verdicte aici, dar, din ce am aflat eu, trebuie să fim realiști, să
ne pregătim pentru perspectiva că Mihai va rămâne
paralizat!
Ard Schouten, jurnalist al publicației AD, din Utrecht

reportaj publicat de
Alexandra Tănăsescu