Revine Ioan Ovidiu Sabău! A refuzat un post la FRF pentru a salva o echipă de tradiție: „Încercăm să reorganizăm clubul”

  • Ioan Ovidiu Sabău a va conduce clubul ce va fi înființat în această vară și care se va înscrie, cel mai probabil în Liga a IV-a.
  • Fostul mijlocaș al naționalei e optimist că va reuși să readucă echipă în fotbalul important.

Cum actuala societate care manageriază clubul se îndreaptă direct spre faliment, autoritățile clujene au demarat „planul B” pentru Universitatea Cluj. Asta înseamnă că se vor retrage sigla, palmaresul și culorile de la actuala societate și se va înființa una nouă, sprijinită de Consiliul Local și universitățile clujene. Cel mai probabil, începutul va fi din Liga a IV-a. În fruntea proiectului despre care Emil Boc a vorbit în mai multe rânduri se află Ioan Ovidiu Sabău.

Acesta nu va fi însă antrenor, el declarând deja că nu mai dorește să antreneze în România. Sabău va fi omul numărul unu în club, cel mai probabil în funcție de manager general. „Încercăm să reorganizăm clubul. Lucrurile sunt pe făgașul cel bun, mai sunt multe de făcut, dar se pot face lucruri frumoase la Cluj. Sunt optimist. Suntem mai mulți implicați. Din punct de vedere sportiv, mă voi implica mai mult eu. Dar suntem mai mulți și sper să reușim împreună. Sunt discuții de vreo șase luni de zile. Am avut discuții cu oameni importanți aici, la Cluj. M-am concentrat pe ceea ce înseamnă Universitatea, pe reorganizare„, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la Digisport.
 

Publicat: 13 07. 2016, 13:04
Actualizat: 13 07. 2016, 13:24