Ionuț Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy, a fost condamnat, miercuri. Americanul a murit după ce a fost lovit cu pumnul în față de Tănăsoaia, în urma unei altercații într-un club din Giurgiu. „Gipsy Gypsanu” a primit cinci ani de închisoare, sentința Tribunalului Giurgiu nefiind însă definitivă. Ieri, președintele FR de Baschet, Carmen Tocală, și-a manifestat indignarea față de această hotărâre.
La începutul lui decembrie, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Ionuț Adrian Tănăsoaia, pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Instanța a aplicat miercuri pedeapsa minimă – cinci ani de închisoare – întrucât bărbatul a recunoscut fapta! Decizia tribunalului Giurgiu le-a pus însă capac oamenilor din sportul românesc și rudelor lui Hardy. „Asasinii lui Cozma au fost condamnați în Ungaria pe viață, iar criminalul din Giurgiu scapă foarte ieftin! E revoltător”, ne-a declarat o personalitate din sportul românesc. „Noi vrem dreptate”
Pe aceeași lungime de undă se situează și Carmen Tocală, șefa FR de baschet. „Nu se explică de ce s-au dat numai cinci ani, nu se înțelege care este încadrarea juridică a infractorului. Dacă viața unui om înseamnă numai cinci ani, dacă se plătește numai cu atât, înseamnă că încurajăm criminalitatea. Noi vrem dreptate și să nu încurajăm violența și criminalitatea”, a tunat Tocală, adăugând că mama lui Hardy s-a constituit parte civilă și a angajat atât un avocat american, cât și unul român, intentând proces.
Mama lui Hardy nu-și revine
„Ne-a solicitat să suportăm o parte din cheltuielile de judecată. Federația a sprijinit familia cu un ajutor material, dar banii au fost cheltuiți pentru repatriere și cheltuieli de înmormântare. S-au creat și conturi pentru sprijinirea familiei, însă nimeni nu a dat vreun ban în afară de echipa feminină din Arad. Mai mult, din cauza pierderii suferite, mama lui Hardy nu a mai putut să lucreze trei luni de zile”, a mai spus Tocală. Cum sentința Tribunalului nu e definitivă, Tănăsoaia poate ieși de pe poarta pentitenciarului mai devreme de cei cinci ani dictați în primă fază.
Familia nu vrea să vină din nou în România, mai ales după sentința asta. Nici sicriul n-au vrut să fie atins de vreun român Carmen Tocală, președinte FR de Baschet
Pe 9 octombrie, aflat într-un club din Giurgiu, Ionuț Tănăsoaia l-a îmbrâncit și apoi l-a lovit puternic cu pumnul în față pe Chauncey Hardy, care s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se cu capul de pardoseală
Hardy a suferit leziuni traumatice cerebrale foarte grave, care au condus câteva ore mai târziu la deces
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER