Cel puțin o persoană a fost ucisă în cursul unei revolte care a izbucnit marți seara la Rio, într-o favelă din cartierul Copacabana, frecventat de turiști, după decesul unui dansator profesionist în circumstanțe neclare, relatează AFP.
Potrivit Secretariatului municipal pentru sănătate, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost ucis cu un glonț în cap. Identitatea nu i-a fost dezvăluită.
Tulburările au început la ora locală 17.30 (23.30, ora României), când au fost instalate baricade din pneuri incendiate, s-au tras focuri de armă și au avut loc spargeri, după ce cadavrul unui dansator și DJ din favela Pavao-Pavaozinho, Douglas Rafael da Silva Pereira, în vârstă de 25 de ani, a fost găsit într-o grădiniță.
Potrivit prietenilor lui Douglas, care lucra și ca șofer de moto-taxi, acesta ar fi vrut să scape, luni seara, dintr-un schimb de focuri între polițiști și traficanți de droguri. El ar fi sărit peste un zid, pentru a se refugia în grădiniță, dar a fost considerat drept un traficant de droguri și împușcat de către forțele de ordine din cadrul Unității de poliție pacificatoare (UPP) instalate din 2008 în favelă, pentru securizarea orașului în vederea Cupei Mondiale la Fotbal (12 iunie-13 iulie).
„A murit la ora (locală) 1.00 (7.00, ora României) și prezenta urme pe corp. Abia după 12 ore am reușit să-i vedem corpul. Era în poziție de apărare și avea răni peste tot. Nu avea nicio urmă de glonț” pe corp, a declarat pentru site-ul G1 mama tânărului, Maria de Fatima da Silva, o infirmieră.
Douglas, care dansa într-o emisiune a televiziunii Globo, se afla în favelă într-o vizită la fiica sa, în vârstă de 4 ani, a precizat ea.
Circulația rutieră a fost închisă pe două bulevarde importante și într-un tunel, provocând ambuteiaje. La Ipanema, un cartier vecin, manifestanți care încercau să se refugieze din calea poliției, au vandalizat o clinică privată, potrivit site-ului G1.
La Copacabana, sub un pod, în apropierea favelei, erau parcate aproximativ 20 de vehicule de poliție, potrivit AFP. Pe jos erau cioburi de la sticle de băutură aruncate din favela de deasupra.
Curentul electric a fost oprit timp de mai multe ore în întreaga favelă, potrivit unui martor.
Elicoptere survolau zona, în care un traficant, cunoscut sub numele de „Pitbull”, era căutat, iar către ora locală 20.00 (2.00, ora României), situația era tensionată, însă confruntările încetaseră.
Începând din 2008, Guvernul din Rio a instalat 39 de Unități de poliție pentru pacificare (UPP) în 174 de favele din oraș, pentru a-i opri pe traficanți.
În ultima perioadă s-a înregistrat o intensificare a violențelor, poliția fiind atacată de crima organizată. Potrivit unor specialiști, aceste revolte și atacuri recente vizând UPP sunt o demonstrație de forță orchestrată de către traficanți de droguri care au pierdut teren.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER