Mai mult decât oricare alt post dintr-o echipă de fotbal, cel de portar a născut dintotdeauna mari rivalități între goalkeeperii formațiilor respective. Ce s-a întâmplat în acest sezon la Rapid, cu Dani Coman și Bornescu, este doar un exemplu. Iar dacă cei doi portari giuleșteni n-au împins rivalitatea dincolo de o anumită limită și în afara gazonului, lucrurile nu au stat la fel cu alte „perechi” celebre din fotbalul nostru. De departe, coechipierii cei mai înverșunați unul împotriva celuilalt au fost portarii marii echipe a Craiovei, Gabriel Boldici și Silviu Lung.
Vremurile în care Voinescu și Toma, cei doi mari portari ai CCA-ului, împărțeau aceeași cameră în cantonamente și erau ca frații au devenit doar amintire. Orgoliile și banii au fost, de multe ori, mai presus de rivalitatea pur sportivă.
Juma’-juma’ doar pentru unul!
Componenții fostei Craiova Maxima își amintesc și azi, amuzați, despre lupta pentru titularizare dintre Silviu Lung și Gabi Boldici. Amuzați, pentru că cei doi au împins această luptă și în afara terenului. Totul a plecat, spun cei de atunci, în primul rând de la bani. Pentru că amândoi erau foarte determinați să prindă poarta și pentru că erau egali ca valoare, fostul tehnician al echipei din Bănie, Constantin Oțet, le-a propus celor doi, la un moment dat, să împartă prima de joc indiferent cine apăra. În felul acesta, spera el, elimina nemulțumirea din partea celui care rămânea pe banca de rezerve.
Ambii au fost de acord cu decizia, iar cel care s-a întâmplat să fie titular în perioada de după parafarea înțelegerii a fost Boldici. Cel poreclit „Burtă” a respectat convenția, împărțind de fiecare dată prima de victorie cu Lung. La un moment dat, a intrat însă Lung în poartă, iar la scurt timp după această schimbare – între timp fusese chemat și la echipa națională – a hotărât că nu mai e cazul să împartă ceva cu cineva! Simțindu-se păcălit, Boldici a luat foc. „De ce ești, mă, nesimțit? Când am apărat eu, a fost bine că am împărțit, nu?”. „Nu știu de ce te superi! Eu cred că așa este corect! Nu fur de la nimeni, iau doar ce mi se cuvine pentru munca mea”, îi răspundea Lung, pe un ton calm. Tocmai calmul ăsta îl scotea și mai tare din sărite pe „Burtă”, care vedea roșu în fața ochilor când îl privea pe Lung. Pentru a respecta adevărul, trebuie însă spus că, între timp, Oțet decisese să elimine sistemul rotației și să meargă pe mâna lui Lung, pe care îl considera mai sigur. Iar Lung, la rândul său, considera că de-acum îl cam duce în spate pe Boldici și nu i s-a părut corect să mai împartă banii.
Vecini, dar nu-și vorbeau cu zilele
Lucrurile au luat chiar o turnură hazlie. Craiovean get-beget, Boldici a încercat să-l determine pe rivalul său să-și respecte înțelegerea apelând la unul dintre frații săi. Gabi avea încă trei frați și nu era om în Craiova care să nu fi auzit de frații Boldici, renumiți pentru faima lor de bătăuși. Unul dintre acești frați l-a interpelat într-o zi pe Lung, amenințându-l că, dacă nu-și respectă cuvântul, îi face și îi drege. Desigur, asta doar la nivel declarativ, pentru că lucrurile n-au trecut niciodată de acest nivel. Degeaba, pentru că Silviu a ținut-o pe a lui! Rivalitatea a durat ani în șir, cât timp cei doi au fost coechipieri. Știindu-le disensiunile, colegii de echipă îi mai stârneau, ca să se distreze. Culmea e că, pe la finele anilor 70, Lung și Boldici au primit apartamente în același bloc, în cartierul Valea Roșie. Mai mult, stăteau la același etaj, având ușile față în față, dar, exceptând antrenamentele, nu-și vorbeau cu zilele! În schimb, pe la spate, fiecare îl „toca” pe celălalt.
Ceva mai târziu, Silviu s-a mutat într-o altă zonă a orașului, iar în apartamentul din Valea Roșie și-a adus părinții, de la Carei. Alt prilej pentru Boldici să se enerveze: „A venit năsosul ăla bătrân acum, nu mai scap de ăștia!”.
Anii au trecut, dar cei care îi cunosc bine spun că nici astăzi nu se înghit. Ironia sorții a făcut ca Boldici, ca antrenor, să-i aibă elevi pe ambii băieți ai lui Silviu! Pe Tibi l-a pregătit la Steaua, în mandatul lui Pițurcă din 2000, iar pe Silviu-junior acum, în toamnă, la Craiova, tot cu Pițurcă antrenor, când puștiul fostului internațional a fost rezerva lui Stanca.
„Vedeam și noi rivalitatea mare care era între ei, dar asta nu făcea decât să ajute echipa. Când intram în teren nici nu conta că apără Lung sau apără Boldici, eram liniștiți, știam că suntem acoperiți în spate”, Aurel Țicleanu, fost fotbalist Universitatea Craiova
De-a șoarecele și pisica
Florin Prunea (foto dreapta) și Florin Tene (foto stânga), ambii crescuți și promovați la prima echipă de Dinamo, reprezintă un alt caz de rivalitate împinsă uneori până la extrem.
Deși nu au fost foarte mult timp coechipieri la prima echipă – Tene preferând în câteva rânduri să meargă sub formă de împrumut la alte formații, pentru a fi titular, atât cât au activat împreună la Dinamo, au ieșit de multe ori discuții. Dacă se întâmpla să apere Prunea, Tene nu rata comentarii precum „«Cioara» a luat ușor golul ăla” sau „dacă apăram eu, nu pierdeam”. Se întâmpla chiar ca Tene să nu vrea să-l încălzească pe Prunea, fiind nevoie ca pentru asta să se dezbrace Eftimescu, fostul portar dinamovist dinainte de Revoluție!
În schimb, dacă apăra Tene, Prunea mergea până acolo încât punea titularizarea rivalului său pe seama surorii acestuia, tare frumușică altfel! „Păi, da, l-a băgat soră-sa în poartă! Pe mine cine să mă bage!?”. Cert este însă că, după ce au terminat activitatea de jucători, cei doi au rămas într-o relație de amiciție.
„Rivalitatea cu Prunea m-a ajutat foarte mult și cred că și pe el la fel. Faptul că aveai tot timpul pe cineva în coaste nu te lăsa să te relaxezi. Sigur, au fost și momente mai tensionate, dar să știi că fără alea poate că niciunul dintre noi nu reușea ceea ce a reușit în carieră”, Florin Tene, fost portar Dinamo
Articol scris de Ioan Viorel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER