România a câștigat prima medalie, la juniori, la Balcaniada de Karate
După succesele obținute la Campionatul Național de Shotokan și Campionatul Național de Karate Seniori, ambele desfășurate la Izvorani, Federația Română de Karate s-a aflat acum în fața unui nou examen, de data aceasta de talie internațională. Echipa României, reprezentată de 12 sportivi, 2 antrenori, 10 arbitri și 3 oficiali, a participat la Campionatul Balcanic de Karate, desfășurat în Serbia, în localitatea Kragujevac. A fost o competiție de mare amploare care a adunat la start un număr de 1598 de sportivi din 14 țări participante!
Pentru Federația Română de Karate, dar și pentru karate-ul românesc în general, această Balcaniadă se poate spune că a reprezentat un succes. În primul rând, din cei 10 arbitri români prezenți, cinci au susținut în premieră examenul de primire a titulaturii de arbitru balcanic și toți cinci au fost admiși cu brio alăturându-se celorlalți cu ștate vechi la Balcaniadă!
România a obținut două locuri 5 la categoriile cadet și U21, însă marea surpriză a oferit-o sportivul Cristian Mihalachi care a cucerit medalia de bronz la juniori. Această medalie va intra în istoria Karate-ului din România fiind prima medalie câștigată de un junior român la o Balcaniadă de Karate!
„Este un prim pas, dar un pas mare. Trebuie să fim mândri de performanța obținută de acest junior și să începem să credem că ocuparea podiumului de către români în competițiile internaționale, poate deveni o obișnuință!”
Lucian Băroiu (Președinte Federația Română de Karate)