„România e o junglă, eu sunt obișnuit cu Franța! Nu sunt mândru de ce-am făcut”
Ilie Năstase a șocat pe toată lumea cu injuriile aduse unei
jurnaliste din Timișoara. Obișnuit să fie un nonconformist pe
terenul de joc, „Nasty” nu a avut derapaje necontrolate în afara
arenei până la acest incident. Contactat de B1TV, fostul număr unu
mondial a explicat ce l-a determinat să folosească acel limbaj
abominabil în discuția cu ziarista.
„E greu de digerat din ceea ce se întâmplă în jungla din
România. Mi se pare ceva incredibil ceea ce se întîmplă aici. Mi-am
dat seama că dacă sunt normal după regulile din Franța, mă simțeam
umilit. Mi-a părut rău de ce am făcut și sunt sigur că nu ea e de
vină, ci cei care au trimis-o. Nu sunt mândru de ce am făcut, nu
trebuia să reacționez așa, dar asta e, s-a întâmplat. Mi s-a
întîmplat la Costinești ca două domnișoare să-mi facă o poză și să
mă trezesc cu ea peste 2-3 zile într-un ziar de scandal. În România
nu sunt reguli și mi-e greu să mă obișnuiesc„, a comentat
Năstase reacția la B1 TV.
S-a
simțit vânat
„Sunt sigur că m-au urmărit de când am ajuns pe aeroport,
am fost să mănânc împreună cu prietena mea, iar în momentul în care
am ieșit m-am trezit cu tipa respectivă care mă filma. Totul s-a
întâmplat acum o lună, de atunci am mai fost de două-trei ori în
Timișoara și nu s-a mai întâmplat nimic. Domnișoara respectivă nu
s-a recomandat și nu înțeleg de ce eram obligat să răspund unor
întrebări puse pe stradă de o persoană necunoscută„.
Ce s-a
întâmplat?
Fostul mare tenismen Ilie Năstase și-a pierdut cumpătul atunci
când a fost interpelat de o jurnalistă pe străzile
Timișoarei.
Întrebat ce face prin Banat, Năstase a devenit agresiv și a început
s-o amenințe pe tânără.
„Mi-ai cerut voie să mă filmezi? Ești pe domeniu public?!
Vrei să-ți sparg camera, să-ți sparg fața?! Du-te-n m… m…,
că-ți sparg fața! Pleacă de-aici!”, a spus ex-tenismenul
făcând câțiva pași spre jurnalistă. Aceasta a lăsat camera în jos
și a dat să fugă.
Filmulețul de mai jos a apărut pe blogul
mafiadintimișoara.wordpress.com.
VEZI CUM
O AMENINȚĂ‚ NĂ‚STASE PE JURNALISTĂ‚: