România în fundul gol

În urmă cu câțiva ani, pe când Steaua, Rapid și Dinamo ne
urcaseră la cer cu rezultatele lor excelente din Cupa UEFA, Karl
Heinz Rummenigge striga, vexat, că e anormal ce se întâmplă, că
locul României nu e între primele țări de pe continent, că totul e
o greșeală. Neamțul își vedea propriul interes, dar spunea, în
același timp, un mare adevăr: România nu era/nu este/nu va fi
(măcar în viitorul previzibil) pregătită să meargă cu o treime din
campionat în cupele europene.

De trei ani încoace suportăm, umiliți, acea prematură (și
mincinoasă) ascensiune. N-avem echipe, n-avem conducători, n-avem
poliție, n-avem stadioane, n-avem șosele, n-avem hoteluri, n-avem
nimic. N-avem ce căuta cu cinci-șase echipe în Liga Campionilor și
Europa League. Din 2007, ne convingem în fiecare an de asta.

Povestea de fotbal cu români și nemți aduce a banc vechi, în
care Ivan îl întreabă pe Serghei: „E adevărat că am luat-o înaintea
americanilor?”. „Da, e adevărat”, spune cel chestionat. „Și vom sta
înaintea lor?”, se miră Ivan. Răspunsul clarifică problema: „Nu, că
avem pantalonii rupți în tur!”.

Suntem în fundul gol și abia acum realizăm asta.