„Românii au talent” vs.** Steaua – Dinamo!

„Românii au talent” este cea mai urmărită emisiune din istoria
României, iar finala, programată pe 25 aprilie, la ora 20:30, va
începe odată cu derby-ul Ligii I, Steaua – Dinamo. Ștefan Florescu
vrea să arate că este cel mai bun și se antrenează de dimineața
până seara.

Ștefan s-a inspirat în vara lui 2008 de la o reclamă cu Ronaldinho
și de atunci a încercat să-și îmbunătățească tehnica în permanență.
Punctul culminant va fi tocmai finala de pe 25 aprilie, care va
începe la aceeași oră cu meciul Steaua – Dinamo și va fi urmărită
de mai mult de patru milioane de telespectatori!

Până acum, puștiul din Moldova a trecut de două faze la „Românii au
talent” și țintește marele premiu de 120.000 de euro, care i se
acordă câștigătorului. Dacă până acum s-a pregătit de două ori pe
zi, cu pauză de somn între antrenamente, botoșăneanul nu va face
niciun rabat de la efort în această săptămână și își va exersa
mișcările toată ziua. „Îmi pregătesc coregrafia cu multă
perseverență. Inițial, când am început să practic acest sport, nu
executam mișcările pe muzică, dar apoi mi-am dat seama că așa este
mai interesant”, a completat Ștefan.

Record la
jonglerii cu talpa!

Florescu nu are răbdare să facă mai mult de o mie de jonglerii și
de aceea crede că nu poate intra prea curând în Cartea
Recordurilor. Cu toate acestea, Ștefan Florescu vrea să stabilească
un record inedit: jonglerii cu talpa într-un minut. „Actualul
record este de 197, iar eu vreau să ajung undeva pe la 212-213.
Acum mă ajută mult și faptul că execut mișcările cu mingea în
flăcări. Până la această competiție nu am mai încercat așa ceva și
mi-a fost puțin teamă inițial, dar m-am obișnuit repede”,
povestește tânărul miracol al fotbalului de stradă.

>
Florescu este fan înfocat al
Stelei, dar nu-i place niciun jucător român, cu excepția lui Rădoi.
Din străinătate o simpatizează pe Real Madrid, iar ca stil de joc
îl apreciază pe Theo Walcott.

Publicat: 22 04. 2011, 09:51
Actualizat: 22 04. 2011, 09:55