ROTARIU 55 | Trei momente importante din cariera fostului mijlocaș, povestite la ceas aniversar: secretul dintr-un meci fabulos, finala cu Milan și omul care l-a „rupt” la Glasgow: „Mi-a spart ganglionii, doctorul mi-a scos lichidul limfatic cu seringa”
Iosif Rotariu a împlinit azi 55 de ani. Unul dintre cei mai valoroși mijlocași români de după Revoluție a povestit pentru ProSport trei momente importante din cariera lui: meciul cu Argentina de la Coppa del Mondo (1-1), partidă în care l-a anihilat pe Diego Armando Maradona, dar și confruntarea cu Glasgow Rangers, de pe Ibrox Park, când scoțianul Graeme Souness, unul dintre cei mai duri fotbaliști din anii 80, a fost foarte aproape de a-i încheia cariera. Pentru final, a lăsat meciul cu AC Milan 0-4
Cum proceda Iosif Rotariu când întâlnea fotbaliști cărora era imposibil să le faci marcaj, precum Maradona în 1990 sau Hagi, coechipierul său, la antrenamente?
Nu îl deposedezi pentru că nu poți. Faci în așa fel încât să nu ajungă mingea la el. Secretul meu era că stăteam foarte aproape de adversarul direct, eram agresiv, interceptam mingea pe pasă, până să pună el piciorul pe ea.
Ce a gândit Iosif Rotariu în 1990, la Cupa Mondială, înaintea partidei decisive jucate de România cu Argentina (scor final, 1-1), știind că urmează să-i facă marcaj lui Maradona?
Pfff, greu de descris. A intrat pe teren nervos, parcă-l văd și acum. S-a dus spre arbitri. Singur, el cu mingea. Parcă el nu făcea parte din echipa aia. Cât a durat încălzirea a ținut mingea pe cap. Când l-am văzut ce face, am transpirat instantaneu!
Cum era Maradona ca adversar?
Nervos, agresiv. M-a înjurat tot meciul. Permanent! Dar nu numai pe mine. Pe toți ne-a înjurat. Ce ne spunea? Haha, de toate. Și în spaniolă, și în italiană. Non-stop. Încerca să ne intimideze. S-a jucat la Napoli, unde el avea în tribune 59.000 de suporteri. Era un vulcan. Puneau o presiune fantastică, dar cred că a simțit și el această emoție.
Știați că englezii, atunci când realizează fel și fel de topuri cu intrări brutale ale unor fotbaliști, includ în clasamente și intervenția scoțianului Souness, din meciul Glasgow Rangers – Steaua?
Nu, nu, n-am știut.
Când am revenit la națională, mi-am dat seama că nu mai pot susține un ritm ridicat de joc
Iosif Rotariu
Ce s-a întâmplat atunci? Ați avut timp să vă retrageți puțin piciorul? Ar fi putut să vă încheie cariera într-un moment în care aveați doar 26 de ani?
Se poate spune și așa, că parcă am început o nouă viață și că am scăpat teafăr. Nici nu mi-a trecut prin cap că Souness va avea o astfel de intrare, a venit cu ambele picioare spre mine și n-am mai apucat să declanșez instinctul de conservare specific sportivilor. Mi-a spart ganglionii și mi-a scos lichidul limfatic cu seringa doctorul echipei la finalul partidei. În repriza a doua deja mi se umflase piciorul, era cât un trunchi de copac, dar adrenalina meciului m-a făcut să joc în continuare. Nici nu și-a cerut scuze la final, oricum nu primise nici măcar un galben de la arbitru. Mi-aduc aminte și acum că ziarele din Marea Britanie au condamnat la acel moment gestul lui Souness.
Îl fac și acum. Ce s-a întâmplat după?
M-am operat la Spitalul Militar din Bucrești, la doctorul Cândea, cel care-l operase și pe Duckadam. Am stat o lună și jumătate pe bară, dar am trecut cu bine peste acel moment. Și mă bucur că am putut să-mi continui cariera. Am trecut peste un hop mare în viață atunci, pe Ibrox Park.
Cu Glasgow ați ieșit bine, ați trecut mai departe, dar ce a fost cu Milan, în finala din 89? A fost mai bine că ați ieșit la pauză?
(puțin încurcat) Am avut hernie de disc și după antrenamentul oficial din Barcelona, am făcut infiltrații în coloană, așa că am resimțit mari dureri la meci. La pauză am și ieșit. Diferența de valoare era mult prea mare. E un sentiment ciudat atunci când realizezi că n-ai nicio șansă, că adversarul e peste tine din toate punctele de vedere. Mai ales într-un meci cu o cupă pe masă. (AC Milan s-a impus cu 4-0 în finală, Van Basten și Ruud Gullit reușind câte o dublă. La Steaua, Ilie Dumitrescu a fost suspendat pentru finală, el fiind înlocuit de Daniel Minea).