Ruptura se adâncește între giuleșteni. Horia Manoliu, președintele AFC Rapid, contraatacă: „Mișcarea Feroviară e o clonă! Noi suntem adevăratul și unicul Rapid”. Copos și Moraru, renegați de toată lumea

Cele două direcții în care au apucat taberele din interiorul mișcării rapidiste după falimentul și excluderea FC Rapid SA din competiții par, în acest moment, fără cale de întoarcere. Atât cei care au pornit la drum cu AFC Rapid, cât și cei care s-au alăturat Clubului Mișcarea Feroviară se proclamă a fi singurii continuatori legitimi ai adevăratului Rapid. Ambele tabere se acuză reciproc că subminează Rapidul, reclamă palmaresul și – foarte important – se dezic vehement de legăturile cu foștii patroni. George Copos și Valerii Moraru au devenit, în acest moment, un fel de tinichele pe care inițiatorii celor două noi formații care vor porni din Liga 5 încearcă să și le atârne unii altora de coadă.  


Susținut necondiționat, până în ultima clipă, de mulți suporteri giuleșteni care i-au acceptat toate explicațiile, Valerii Moraru a ajuns acum un personaj de care fug toți cei care încearcă să salveze brandul. FOTO: Mediafax

Problema palmaresului i-a stricat weekendul lui Horia Manoliu, președintele AFC Rapid, echipă înscrisă săptămâna trecută în Liga 5. Manoliu, care a preluat AFC Rapid în aprilie de la George Copos, neagă că ar mai avea vreo legătură cu foștii patroni ai clubului și avertizează că se va instaura haosul dacă apar două echipe care se revendică a fi „adevăratul Rapid”. Șeful asociației a sunat la ProSport, socotind că trebuie clarificate lucruri după ce publicația noastră a publicat un interviu cu doctorul Mihai Pîrvu, președintele Clubului Aristocratic Rapid, mai multe documente, dar și afirmațiile președintei CS Rapid, Vali Caciureac. Pîrvu și Caciureac, care s-au întâlnit luni, la ora 12:00, spun că palmaresul din perioada 1923-1994 este în proprietatea Clubului Sportiv și că va reprezenta „zestrea” cu care Mișcarea Feroviară va porni la drum, legitimând această grupare drept continuatoarea de drept a tradiției giuleștene.

AFC Rapid va prelua, cel mai probabil, palmaresul actualei FC Rapid SA, după faliment, ceea ce înseamnă că va revendica istoria dintre anii 1994-2016. Trecerea palmaresului și a siglei la AFC se va face în baza Articolului 26 din statutul FC Rapid SA, dar acest lucru nu se va produce scriptic decât după radierea societății lui Moraru de la Registrul Comerțului. În același timp, unul dintre suporterii rapidiști îi cere lichidatorului judiciar al FC Rapid SA, Aurel Brihac, să denunțe respectivul articol din statut ca fiind nul și să scoată la licitație marca.

Horia Manoliu a trecut însă la ofensivă și acuză că Mișcarea Feroviară e o clonă care va distruge Rapidul. Președintele AFC cere probe că palmaresul din perioada 1923-1994 s-ar afla la Clubul Sportiv și avertizează că nu are ce negocia cu cei care susțin Mișcarea Sportivă. „Merg cu dreptatea și cu transparența până la capăt, AFC Rapid este adevăratul și unicul Rapid! Alții trebuie să dovedească ceva, altfel să tacă pentru că fac rău Rapidului și riscăm să dispărem!„, a fost mesajul președintelui AFC Rapid, care recunoaște, totuși, că nu are acte care să ateste că ar deține palmaresul din perioada 1923-1994.

Manoliu, fost angajat la FC Rapid, a preluat toată structura clubului falimentar, inclusiv angajații, antrenorii și juniorii, intenționează să desfășoare activitatea la baza Pro Rapid și este asociat, la AFC Rapid, cu câțiva membri ai familiei sale și cu Octav Cobzăreanu, om de afaceri apropiat de George Copos.

Redăm mai jos dialogul cu președintele AFC Rapid.

„Nu există nicio legătură cu domnul Copos, nu există nicio legătură cu firmele domnului Copos. Și cu atât mai puțin nu există nicio legătură cu domnul Moraru”

Horia Manoliu: O luăm cu începutul sau cu finalul?
ProSport: O luăm cu ce doriți dumneavoastră. Vă ascult.

Atunci când am vorbit cu dumneavoastră mi-ați spus faptul că îmi dați telefon și eu v-am spus că o să facem o conferință de presă.
Da.

Nu mi-ați solicitat un interviu oficial.
Da. A fost o discuție pe care am considerat că e bine să o redau sub formă de interviu pentru a fi mai ușor de citit.

M-ați anunțat acest lucru?
Din moment ce v-am spus că sunt de la ProSport și v-am întrebat despre inițiativa de a înscrie AFC Rapid…

Nu v-am anunțat că o să fie o conferință de presă?
Am scris și asta, că veți face o conferință de presă.

OK. Bun. N-are rost acum…
Dacă sunt lucruri pe care considerați că le-am redat inexact, puteți să-mi spuneți și corectăm, nu e niciun fel de problemă.

Acum vă spun, credeți-mă, la acea dată și la acea oră când m-ați sunat dumneavoastră (n.r. – marți, 2 august, după-amiază), eram bombardat. Nu mai știam cu cine trebuie să vorbesc. Nu a fost o chestie că m-am exprimat eu mai nu știu cum sau am avut o ezitare. A fost, pur și simplu, oboseală.
OK. Am reținut, ați fost obosit.

„Adresa de e-mail e ca și moartă. N-am folosit-o niciodată și nu e a FC Rapid”

Am și eu o întrebare.
Da. Vă rog.

Cine v-a transmis dumneavoastră, pentru că văd că sunt surse interne, faptul că acel e-mail trecut în acea adresă a mea este e-mailul domnului Moraru?
Nu pot să vă spun.

Acea persoană a venit și cu dovadă?
Pot să vă spun doar că are legături cu Rapid.

Dar a venit și cu o dovadă că de pe acel e-mail a fost trimisă măcar o adresă oficială?
Domnule Manoliu, e-mailul fcrapid@outlook.com e trecut la contact, în antetul cererii pe care dumneavoastră ați depus-o la AMFB.

Nu. Faptul că acea adresă a fost folosită de Rapid SA al domnului Moraru.
Eu am spus că acea adresă e a FC Rapid SA, nu că s-au trimis documente de acolo. Dumneavoastră mă întrebați de unde știu că este a FC Rapid SA? Pentru că scrie pe antet: fcrapid@outlook.com.

Nu. Stimabile domn, de unde știți dumneavoastră că acea adresă a fost folosită de Rapid SA a domnului Moraru?
Din surse pe care, evident, nu pot să vi le spun. 

A produs acest lucru? Au venit cu vreo dovadă, ceva?
Acum mă întrebați dacă am și dovezi?
Da.

Asta nu pot să vă spun, dacă am sau nu dovezi.
Atunci, îmi pare rău.

Trebuie să înțelegeți că nu pot să vă spun nici cine mi-a spus, nici ce dovezi am.
Nu, dacă aveți dovezi.

Eu pot să vă spun doar că informațiile sunt din interior.
Bun.

Mai departe, dacă am sau nu dovezi…
N-aveți.

Nu știu dacă am. Eu v-am explicat că nu pot să vă spun. Asta ar însemna, implicit, ca eu să vă spun că dețin documente din interiorul clubului Rapid și indicii despre cine mi le-a dat. Ceea ce n-o să vă spun.
Dețineți, nu e nicio problemă. Dar eu nu vreau să intru în conflict cu nimeni.

OK. În regulă. 
Informațiile pe care dumneavoastră le aveți sunt eronate.

Păi, atunci, haideți să…
Având în vedere că eu, în ultimele două luni, am făcut și munca de secretariat, pentru că doamna secretară, din cauza condițiilor de la Rapid, a trebuit să-și dea demisia, am făcut această adresă. Vorbind cu domnul administrator special de la acea perioadă…

Diaconescu sau Birlică?
Domnul Diaconescu.

În regulă.
Vorbind cu domnul Diaconescu, am spus că e cel mai bine, și există și probă, ca adresele să fie ale noastre. Transmise la FRF și LPF pentru corespondența oficială. Iar acea adresă este ca și când ar fi moartă. N-a existat niciun mail oficial transmis de nimeni de pe acea adresă.

Dumneavoastră spuneți că acea adresă, de fapt, e trecută fictiv acolo, nu există.
Ba nu. Acea adresă există.

Deci, există.
Da.

Există, dar spuneți că nu a fost niciodată folosită.
Da. Domnul administrator special din acea perioadă a spus că e mult mai credibil așa, să folosim adresa mea, în calitate de secretar…

Dumneavoastră erați director de marketing?
Urmează ca domnul Brihac (n.r. – lichidatorul judicar) să răspundă în ce postură eram eu acolo.

Dar de ce ar răspunde Brihac?
Nu știu! Urmează să vedem! Important este că în ultimele două luni, până la intrarea în faliment, pe 13.06, am ocupat funcția de secretariat la Rapid. Și de casier, pardon.

Am înțeles.
Deci, din punct de vedere procedural, am convenit că era mult mai credibil să ne dăm adresele personale la contact.

În regulă. Dumneavoastră spuneți că, în realitate, ați folosit adresele de e-mail personale din mai multe motive. Pentru credibilitate, din cauza lipsei de personal…
Corect.


Horia Manoliu a precizat, pentru ProSport, că adresa de e-mail fcrapid@outlook.com, folosită în antetul cererii de înscriere a AFC Rapid la AMFB, în Liga 5, este a sa, personală, și nu a FC Rapid SA, patronat de Valerii Moraru. După cum se poate vedea mai sus, nu numai e-mailul poate naște discuții, ci și adresa fizică a celor două grupări. Pe antetul cererii trimise de AFC figurează adresa Bulevardul Bucureștii Noi, nr. 170, exact aceeași trecută la contact și pe site-ul fcrapid.ro, care aparține clubului lui Valerii Moraru. Această adresă este, de fapt, a bazei Pro Rapid, care îi aparține lui George Copos

„Ar fi cea mai mare mârșăvie și cea mai mare minciună de când există fotbalul românesc, dacă palmaresul până în 1994 n-a fost transferat atunci la UFC Rapid”

Bun. E clar.
Și acum revin la această parte legată de palmares. Faptul că se susține de anumite persoane că noi, din 1994 și până acum, am fi o altă societate, de fapt, un alt Rapid, automat înseamnă că ar fi cea mai mare mârșăvie și cea mai mare minciună de când există fotbalul românesc.

Stați un pic…
Faptul că la înființarea UFC Rapid, eventual, nu ar fi fost trecut patrimoniul tot, în totalitate, când s-a desprins, practic, de CS Rapid, asta înseamnă că toți rapidiștii și toată suflarea fotbalistică din România, până acum, am fost mințiți.

Prima persoană…
Iar persoanele responsabile de acest lucru urmează să răspundă!

Prima persoană de la care am aflat faptul că palmaresul 1923-1994 este la CS Rapid a fost Vali Caciureac, chiar președinta CS Rapid!
Doamna Vali Caciureac n-are nicio treabă! N-avea nicio treabă atunci.

Eu vă spun că am aflat acest lucru de la Vali Caciureac. Dânsa afirmă că palmaresul 1923-1994 este la Clubul Sportiv.
Da. Au fost în acea perioadă niște persoane care au făcut această separație dintre CS Rapid și UFC Rapid.

Era Mihai Zaharia președinte la Clubul Sportiv și Mircea Pascu, fostul președinte al FRF, șef la secția de fotbal care s-a separat.
Vă dați seama că noi, până acum, toți rapidiștii și toată suflarea fotbalistică din România, am fost mințiți?

Cine v-a mințit?
Nu știu. Urmează să se stabilească pe cale oficială.

Bun. Lucrul ăsta cum vedeți dumneavoastră că se poate clarifica?
Deocamdată, prin acte. Eu asta spun.

Deci, deocamdată, prin acte. Și, dacă nu se lămurește, la tribunal.
Eu mi-aș dori să se lămurească prin acte lucrurile exact cum știm toți rapidiștii. Asta înseamnă ca eu, fiul meu sau – nu contează – oricine, care a fost la Rapid, i s-a spus: „Ă‚sta e Rapidul!”. Când, de fapt, nu era!

Am înțeles.
Vă dați seama de amploarea acestui lucru?

Categoric.
Și ce consecințe sunt! Înseamnă că noi, cu toții, inclusiv LPF, FRF, am fost, cu toții, mințiți.

Sunt consecințe majore. Dumneavoastră aveți acte care să demonstreze că…
UFC cu AFC, da. Fără niciun fel de probleme.

Nu. Că aveți palmaresul din 1923 și până acum.
Nu. Eu… Pentru că nu ținem… Eu dețin AFC Rapid.

AFC Rapid care este continuatoarea UFC Rapid, așa cum mi-ați spus și data trecută.
Exact.

Iar UFC a apărut în momentul când s-a dezlipit secția de fotbal de Clubul Sportiv, în 1994, care a rămas la Ministerul Transporturilor.
Chiar nu mai ținem minte. E vorba de anii ”90. Vă dați seama…

Da, așa e, dar sunt detalii care acum devin importante. Atunci n-a băgat nimeni de seamă, dar acum toată lumea ține cont de ele.
Da. Și urmează să vedem…

„Eu i-am anunțat pe domnii de la Clubul Aristocratic că AFC e o asociație, un ONG cu minimum cinci membri. Ce înseamnă a controla o chestie?”

Haideți să lămurim niște lucruri. Probabil că ați citit interviul cu doctorul Pîrvu…
Da, l-am citit.

Dânsul afirmă mai multe lucruri. În primul rând, că a avut o discuție cu dumneavoastră în luna iulie, discuție în care nu l-ați informat că ar fi, de fapt, mai mulți oameni care conduc AFC.
E treaba foarte simplă. Când a fost discuția cu domnii de la Clubul Aristocratic, eu i-am anunțat că e o asociație. Un ONG care trebuie să funcționeze pe o anumită lege. Care lege spune că un ONG nu poate să funcționeze fără minimum cinci membri.

Deci spuneți că a înțeles dânsul greșit.
Da, da. Atâta timp cât, din acele șase persoane, patru sunt membri din familia mea, iar unul e un foarte bun prieten de-al meu, iertați-mă… Ce înseamnă a controla o chestie?

Al doilea lucru pe care dânsul a vrut să-l sublinieze: că Rapid ar fi fost asasinat economic la ordin. Dumneavoastră ați lucrat la FC Rapid. Ați simțit vreodată că există cineva sau ceva, un plan de asasinare economică a Rapidului?
Stimate domn, dacă acest lucru legat de patrimoniu se dovedește real, despre ce vorbim? Deci înseamnă că din 1994 există o idee, un plan de a asasina Rapid, cum spuneți dumneavoastră.

Nu, nu spun eu. A spus-o doctorul Pîrvu. Pe mine m-a surprins afirmația dânsului.
Înseamnă că până acum a existat un plan… Și, dacă stau să mă gândesc, sunt mulți care s-au raliat acestui plan.

Deci, și dumneavoastră ați simțit asta.
Eu acum constat acest lucru. Pentru că, în cazul în care se dovedește că există acest patrimoniu doar din 1994, când a fost făcut transferul legal, cinstit și corect, înseamnă că a fost un plan. Dacă se dovedește scriptic că în 1994, de fapt, nu a fost transferat acest palmares, înseamnă că există acest plan. Corect.

„Cineva, nu contează cine, urmărește desființarea Rapidului. A adevăratului Rapid”


Președintele AFC Rapid a dezmințit orice legătură cu George Copos, fostul proprietar al asociației. FOTO: Mediafax

Mi-ați spus data trecută clar că nu aveți nicio legătură cu Valerii Moraru. Vă întreb acum dacă aveți vreo legătură cu George Copos, așa cum mi-au spus în ultima săptămână mai multe persoane implicate în mișcarea rapidistă.
Stimate domn, nu există nicio legătură cu domnul Copos, nu există nicio legătură cu firmele domnului Copos. Și cu atât mai puțin nu există nicio legătură cu domnul Moraru.

De unde atunci toate suspiciunile astea?
Există niște stimabili domni care nu au altceva de făcut decât să dezinformeze.

Deci sunt dezinformări și nu aveți nicio legătură cu George Copos.
Absolut, absolut. Singura legătură cu domnul Copos, sper să se poată întâmpla, ar fi baza Pro Rapid. Dar atunci ar însemna că și domnul Cristescu, și domnul Zamfir, și domnul Moraru să fi avut legături cu domnul Copos și că a fost un plan ascuns și așa mai departe.

Da, ajungem iar la… OK. Atunci, de unde aveți surse de finanțare să țineți echipa?
Vă dați seama dumneavoastră că acum, odată cu eventuala apariție a unui alt Rapid, confuzia în rândurile suporterilor o să fie maximă.

Da, am scris deja despre asta.
Asta înseamnă, din punctul meu de vedere, că cineva, nu contează cine, urmărește desființarea Rapidului. A adevăratului Rapid.

Considerați, deci, că asta va afecta planul de finanțare pentru AFC Rapid.
Bineînțeles. Bineînțeles.

Vă gândiți, de când a apărut această poveste, să încercați o înâlnire cu cei care vor să susțină Mișcarea Feroviară și să ajungeți la o asociere?
Nu știu cine sunt! Acum am aflat, de pe site-ul dumneavoastră, că este Adrian Matei (n.r. – unul dintre suporterii care dețin 1% din FC Rapid). Foarte bine. Foarte bine. Dânsul avea o problemă cu Rapidul. În general, dânsul are o problemă cu toată lumea. E… Ce să mai… Oportunist din fire.

„CS Rapid nu are nicio legătură cu noua structură”

Am înțeles. Deci nu vedeți o apropiere între…
Mișcarea Feroviară este, din punctul meu de vedere și al rapidiștilor, o clonă. Pentru că CS Rapid nu are nicio legătură cu noua structură. Pe mine asta mă deranjează cel mai mult. CS Rapid nu se poate implica decât prin stadion.

S-ar părea că e o problemă care nu se poate rezolva pe cale amiabilă.
Nu. E foarte simplu. Sper să producă cineva o hârtie legată de palmares.

Dumneavoastră ar trebui să produceți această hârtie.
Nu, cine a afirmat că are palmaresul.

Deci Vali Caciureac.
Doamna Caciureac nu are nicio implicare în acest lucru. Eu aș spune că, mai degrabă, domnul Zaharia.

Fostul președinte al Clubului Sportiv.
Corect. Din păcate, îmi cer scuze, doamna Vali e o doamnă adevărată. Un președinte adevărat. A intrat în această vâltoare, din păcate. Nu știu. Asta este. Spre fericirea noastră, există un singur Rapid. Actul l-ai publicat și tu.

Da. 
Și acum sunt câteva persoane care contestă acest lucru. Ce vrei să dovedești tu? Că ești împotriva Rapidului, de fapt.

Lucrul acesta se va lămuri când va apărea un document scris care să clarifice situația palmaresului.
Eu doresc la toată lumea mult calm. Ai văzut. Și la tine, acolo… Că vin unii să conteste… Nu știu cine e în spatele acestei mișcări. Sincer, poate să fie domnul Moraru. De unde știu eu că nu e domnul Moraru?

În spatele inițiativei cu Mișcarea Feroviară?
Poți să-mi aduci tu mie, sau să produc eu vreo dovadă clară că nu e domnul Moraru? Dar pot să afirm acest lucru.

Categoric că puteți afirma. Se poate afirma orice.
Având în vedere că domnul Adrian Matei a fost acționar și vorbea în permanență, logic, cu acționarul majoritar, nu putem să tragem noi, amândoi, concluzia că, de fapt, stai că e domnul Moraru în spatele acestei acțiuni?

E posibil orice, ce să vă răspund… Chestia asta cu teoria conspirației… Tocmai de aceea v-am întrebat dacă bănuiți că ar fi un plan, așa cum afirmă doctorul Pîrvu. Eu am motivele mele să fiu sceptic.
Dacă se dovedește problema legată de palmares, ferească Dumnezeu! Ferească Dumnezeu! Eu, unul, nu cred că va fi un rapidist în lumea asta care să ierte vreodată persoanele care au făcut acest lucru în 1994. Asta înseamnă că toată suflarea fotbalistică din România a fost indusă în eroare în mod intenționat.

Observați că același proces există acum și la Steaua acum. Cu palmaresul și cu sigla.
Și, la rândul lor, se judecă. În cazul de față cred că e puțin mai simplu. Așteptăm hârtiile.

„Domnul Cobzăreanu a fost tot timpul alături de Rapid. Este un prieten al Rapidului. Nu știu dacă e și prieten cu Copos. De ce nu-l întrebați pe dânsul?”

OK. Voi scrie ce mi-ați spus.
Deci treaba cu e-mailul, problema cu palmaresul și cu domnul doctor Pîrvu. Nu l-am mințit absolut deloc. Având în vedere că dintre asociați patru sunt membri ai familiei mele, unul e foarte bun prieten cu mine, iar pe domnul Cobzăreanu (n.r. – membru în AFC Rapid) pot să-l consider cu mândrie un prieten de-al meu.

Este și un prieten al lui Copos?
(ezită) Atât timp… Este, în primul rând, un prieten al Rapidului. Atât timp cât domnul Cobzăreanu, până acum, inclusiv acum, are contract făcut cu FC Rapid SA, sper ca domnul Brihac să nu abuzeze de acest contract, dânsul a dat produse de la firma pe care o conduce, le-a dat Rapidului. Fără niciun interes. Tot timpul. Indiferent că a fost domnul Copos, că a fost domnul Zamfir, că a fost domnul Moraru. Tot timpul. Nu a fost nicio pretenție. Singura chestie, dânsul a vrut tot timpul poziția bannerelor. Avea dânsul poziția bannerelor deja fixată.

Am înțeles asta. Dar este Cobzăreanu și un prieten al lui Copos?
Nu știu… Întrebați-l pe dânsul. Mă întrebați pe mine?

Păi, vă întreb. Dacă spuneți că sunteți prieten cu dânsul, probabil că știți.
Întrebați-l pe dânsul! Pot eu să răspund în numele dânsului?

OK.
Dar, în același timp, vă spun că domnul Cobzăreanu a fost necondiționat alături de club, indiferent cum se numea Rapid, a dat produse pentru Rapid continuu.

În regulă. A dat produse contra reclamă pe stadion, nu gratis.
Da, două bannere pe stadion, pe o anumită poziție pe care dânsul….

A cerut-o.
Da.

Voi scrie ce mi-ați spus.
Mulțumesc.

Publicat: 09 08. 2016, 09:42
Actualizat: 09 08. 2016, 09:43