Samba do Janeiro**
Rio de Janeiro a intrat aseară triumfal, la Copenhaga, în
istoria modernă a olimpismului. Membrii CIO au ales orașul
brazilian drept gazda ediției din 2016 a Jocurilor Olimpice de vară
(5-21 august).
O alegere în care a cântărit foarte mult faptul că America de
Sud nu a organizat niciodată această competiție, dar și principiul
rotației continentelor. În runda decisivă, Rio (66 de voturi) a
fost preferat Madridului (32).
Astfel, după ce a găzduit în 2007 Jocurile Panamericane, orașul
brazilian va organiza CM de fotbal în 2014 și Olimpiada din 2016.
Celebrul carnaval, plajele întinse, tradiția școlii de samba și
uriașa statuie a lui ÂIisus vor deveni pilonii spiritului de
sărbătoare olimpică. Totul oglindit în moto-ul: „Trăiește-ți
pasiunea”. Cu cel mai mare buget destinat organizării JO, în jur de
15 miliarde de dolari, și cu suportul legendarului Pele și al
președintelui statului Luiz Inacio Lula da Silva, cel de-al doilea
oraș ca mărime din Brazilia pregătește JO în patru zone celebre:
Barra, Maracana, Copacabana și Deodoro.
Chicago a ieșit din primul tur!
Momentul anunțului făcut de președintele CIO, Jacques Rogge, a
declanșat petrecerea pe plaja Copacabana, unde zeci de mii de fani
cariocas au dansat sub o ploaie de confetti. Aflată la a cincea
încercare de a organiza JO, după cele patru tentative eșuate în
1936, 1940, 2004 și 2012, ediția din 2016 a Olimpiadei s-a dovedit
una norocoasă pentru Rio.
Ieri-seară, la Copenhaga, Chicago (18 voturi) a fost marele
perdant. Susținut de familia prezidențială Michelle și Barack
Obama, dar și de Nadia Comăneci, orașul american a fost eliminat în
primul tur, la fel cum s-a întâmplat și cu Tokyo, care a fost scos
din competiție în turul doi.