Sar scântei în lupta la titlu în Primera Division. Declarația incredibilă făcută de președintele unui club din Spania: „Pleava din Catalunya nu va simți miros de La Liga. Va fi omorâtă cu pietre”

Una caldă, una rece pentru Barcelona. După două victorii spectaculoase în La Liga, 3-2 în fața Realului și 7-1 cu Osasuna, gruparea catalană ajunge la tribunal. Totul a început de la un suporter al lui Messi & Co, care i-ar fi cerut pe rețele de socializare echipei Malaga să câștige partida cu Real Madrid. Malaga va juca pe teren propriu cu echipa lui Zidane în ultima etapă din campionat.

În urma rugăminții suporterului catalan, președintele grupării Malaga, Abdullah Al-Thani, nu a rămas imun și a răspuns pe contul său de Twitter. Reacția acestuia a fost neașteptată și i-a lăsat mască pe cei din conducerea Barcelonei:

Cu ajutorul lui Dumnezeu va fi omorâtă cu pietre (va câștiga – cu Real Madrid) pe teren, dar pleava din Catalunya nu va simți miros de La Liga din cauza minciunilor pe care le-a spus despre Michel„, a scris Al-Thani. 


Ultima victorie a celor de la Malaga cu Real Madrid a fost în urmă cu 5 ani, în campionat, pe terenul celor de la Malaga


Postarea președintelui Al-Thani pe contul său de Twitter

Președintele Al-Thani a vrut să stingă zvonurile referitoare la antrenorul Michel, care ar fi declarat la ultima conferință de presă: „Eu sunt mai madridist ca Valdano (fost jucător și antrenor al Realului)„. Potrivit celor de la sport.es, un jurnalist l-ar fi întrebat pe Michel despre ultimul meci din campionat cu Real Madrid, iar acesta a spus că are în ADN-ul său scris Real Madrid, dar că, în același timp, este și profesionist și va căuta victoria indiferent de rivale. 

Antrenorul Barcelonei a fost și el întrebat de ultimul meci din campionat al rivalei, Real Madrid (Malaga – Real Madrid, 21 mai). „Încredere în Malaga? Dacă bunica mea avea roți, era bicicletă?„, a răspuns amuzat Luis Enrique.


În ultima etapă din La Liga, Barcelona va juca acasă cu Eibar, echipă clasată pe locul 8 în campionat

Mesajul de pe Twitter al lui Thani a avut ecou în Barcelona, conducerea echipei catalane a scris pe site-ul oficial că acesta va fi dat în judecată.  

„FC Barcelona își exprimă respingerea și indignarea cu privire la conținutul unui tweet postat de președintele clubului Malaga, Abdullah Al-thani, a căruit declarație publică încalcă principiile fair-play, dar și pe cele etice și legale ale competiției sportive.

Clubul va raporta acest caz la Comitetul Anti-Violență al consiliului Național al Sportului și va trimite acest caz și la Comitetul de Concurență al Federației Spaniole de Fotbal, precum și la Departamentul de Integritate La Liga”

Publicat: 27 04. 2017, 16:54
Actualizat: 27 04. 2017, 22:16