Scandal de proporții! Nike a retras de pe piață pantofii sport ce aminteau de epoca sclavagismului. O pereche a ajuns să fie revândută acum cu 2.500 de dolari

Nike e în centrul unui scandal uriaș, compania fiind nevoită să retragă un model abia lansat. Air Max 1

Mai multe personalități din SUA au criticat alegerea designului. Colin Kaepernick, fost jucător de fotbal american și cel care a lansat mișcării de protest a sportivilor americani la intonarea imnului Americii la meciuri, punându-se în genunchi ca formă de protest împotriva abuzurilor asupra persoanelor de culoare, a fost vehement. Pentru el, drapelul respectiv, cu 13 stele albe aduce aminte de epoca sclavagismului, care a fost legal în Statele Unite ale Americii și după declararea independenței, în 1776. Mai multe organizații care glorifică supremația rasei albe au ca simbol steagul respectiv.

Nike a reacționat printr-un comunicat: „Nike a ales să nu pună în vânzare modelul Air Max 1 Quick Strike Fourth of July, care avea imprimată vechea versiune a drapelului american”. Dar nu toate perechile au apucat să fie retrase de pe piață și cei care le revând cer acum 2.500 de dolari pe o pereche, prețul inițial fiind de 120 de dolari.

Publicat: 03 07. 2019, 11:04
Actualizat: 03 07. 2019, 11:19