În vârstă de 46 de ani, Kerry Miller ține prima pagină a ziarelor de tip tabloid din Marea Britanie, după ce a încercat în repetate rânduri să îi cucerească pe jucătorii echipei de Liga a treia, Burton Albion, prin toate mijloacele posibile.
Concret, Kerry este acuzată de hărțuire sexuală, după ce a apelat la diferite metode astfel încât să le intre în grații fotbaliștilor. În acuzațiile pe care oficialii clubului i le aduc, se menționează că doamna, care ocupa funcția de administrator în cadrul clubului, ar fi intrat de cel puțin 15 ori în vestiar, în timp ce sportivii se schimbau sau își făceau duș.
Mai mult, aceasta a încercat să îl cucerească pe golgheterul echipei, Billy Kee, căruia i-a trimis mai multe fotografii în care poza în ținute extrem de sexy. Cum vârful nu a părut interesat de o eventuală aventură cu aceasta, „victimă” i-a căzut Ryan Austin, fundașul de 29 de ani al echipei.
Confruntată cu dovezile existente, Kerry a negat acuzațiile și a amenințat cu tribunalul, admițând totuși că i-a trimis imagini lui Billy. Doar că, potrivit ei, acest lucru s-ar fi datorat faptului că între ei exista „chimie”, atacantul dându-i de înțeles că își dorește o relație cu ea.
Vezi mai jos imaginile cu Kerry
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER