Scene de o violență ieșită din comun pe un teren din România: „N-am mai văzut așa ceva. Nu cred că va mai juca fotbal prea curând”
Scene violente petrecute pe un teren de fotbal din România, în ajunul Paștelui. La partida dintre Juventus Crovu și Petrolul Răscăieți, din liga a cincea, unul dintre jucătorii oaspeților a fost bătut cu levierul de un jucător al gazdelor venit de pe banca de rezerve.
Momentul dramatic s-a petrecut în minutul 85 atunci când Ionuț Cristea de la Petrolul Răscăieți a fost implicat într-un clinci cu decarul celor de la Juventus. În conflict a intervenit imediat unul dintre jucătorii de pe banca lui Juventus Crovu care l-a lovit puternic pe Cristea cu un levier, informează sportdambovitean.ro. Pe teren au pătruns numeroși spectatori, precum și oficialii echipei oaspete, iar spiritele s-au calmat doar după intervenția viceprimarului din Răscăieți.
Arbitrul meciului, Denisa Comănoiu, l-a eliminat pe agresor și pe jucătorul cu numărul 10 de la gazde după care a permis reluarea partidei.
„Nu am văzut niciodată un astfel de act de huliganism. După cum a fost lovit jucătorul din Răscăieți, nu cred ca va mai juca prea curând fotbal. Din ce am văzut eu, totul a pornit de la un contraatac, unde pentru început, acesta a fost lovit cu pumnul în față de autorul golului și numărul 10 al Juventusului, iar apoi, peste el a tăbărât cu levierul sau o cheie metalică un jucător de pe banca de rezerve, care în prima repriză fusese titular. Acesta i-a aplicat câteva lovituri cu obiectul metalic fără să țină cont de nimeni și de nimic. Salvarea celui agresat s-a numit antrenorul său și viceprimarul localității Răscăieți. Dacă nu interveneau cu mult curaj cei doi oameni nu știu ce întâmpla cu acel jucător. După ce a fost scos de pe teren, cel lovit a fost preluat de ambulanță și transportat la spital. În schimb, pe teren, după ce toată lumea a ieșit de pe teren și s-au acordat două cartonașe roșii celor doi jucători-bătăuși, arbitrul a dat drumul din nou la joc, pentru ultimele cinci minute. Dacă până zilele trecute citeam prin ziare că pe stadioanele din județ se petrec acte de huliganism, acum am văzut cu ochii mei așa ceva. Nu cred că voi mai merge vreodată pe vreun teren de fotbal”, a declarat pentru sursa citată un suporter prezent la partidă.
Echipa gazdă, Juventus Crovu, s-a impus în cele din urmă cu 1-0.
sursa foto: sportdambovitean.ro