Scrisoarea deschisă adresată FRF, LPF și CS Rapid: suporterii giuleșteni au găsit soluții pentru redresarea echipei și îi dau drept exemplu pe cei de la Rangers și Dortmund

Scrisoarea deschisă adresată FRF, LPF și CS Rapid: suporterii giuleșteni au găsit soluții pentru redresarea echipei și îi dau drept exemplu pe cei de la Rangers și Dortmund
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ieri, 25 iunie, s-au împlinit 94 de ani de la înființarea Rapidului. Cu această ocazie, pe stadionul Giulești au avut loc cinci partide demonstrative pentru a celebra momentul. Aceasta au fost de altfel și ultimele meciuri găzduite vreodată de stadionul din Giulești, arena urmând a fi demolată pentru a se construi un stadion nou în perspectiva Campionatului European din 2020.

Imediat după eveniment, asociația ACS Susțin Rapidul a trimis o scrisoare deschisă către președintele FRF, președintele LPF și către CS Rapid București prin care se solicită sprijinul în vederea redresării clubului giuleștean.

Suporterii rapidiștii i-au dat drept exemplu pe cei de la Glasgow Rangers, Borussia Dortmund sau Fiorentina, cluburi care au trecut prin experiențe similare Rapidului și care au fost ajutate și sprijinite de forurile decizionale din țările lor pentru a reveni pe linia de plutire.

„Cunoaștem cazuri ale unor echipe precum Glasgow Rangers, Borussia Dortmund sau Fiorentina, care deși au trecut prin situații, nu identice dar similare cu Rapidul, au fost ajutate să-și continue existența. Desigur, soluțiile au fost diferite dar, în esență este vorba despre același principiu. Anume, că reprezintă branduri puternice legate de fenomenul fotbalistic al fiecărei națiuni și, pentru că fotbalul este un fenomen global, mărci importante ale sportului mondial”, se arată în scrisoarea deschisă a fanilor rapidiști.

De asemenea, suporterii giuleșteni prezintă și o serie de idei care ar putea ajuta Rapidul să-și recapete gloria de altădată.

„Considerăm că trebuie făcut lobby pentru o Lege a sponsorizarii și o Lege a sportului, așteptate de mulți ani – acte normative în care fotbalul să reprezinte un capitol important. Apoi, am avea propuneri legate de posibilitatea ca fanii să fie implicați. Anume, credem că este necesară, pe de-o parte o simplificare a modalităților prin care asociațiile să poată recupera contribuțiile private prevăzute de lege, iar pe de altă parte ar fi benefic pentru asociațiile de genul nostru ca fiecare contribuabil să poată decide să direcționeze, în loc de doar 2% din impozitul pe venit, până la 10%. Acest lucru nu poate fi realizat decât cu implicarea dvs. iar în acest sens suntem gata să contribuim la strângerea de semnături, pentru o eventuală petiție către Parlamentul României”.

SCRISOARE DESCHISĂ‚ A FANILOR GIULEȘTENI POATE FI CITITĂ‚ INTEGRAL AICI

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×