Scrisoarea tulburatoare a unui antrenor: „Sportul românesc este in moarte clinică!”

Am ales să scriu aceste rânduri, eu, Cătălin Davidescu, om de sport, profesor și antrenor, pentru că sportul înseamnă sănătate și viață în același timp. Aș vrea să lansez o provocare iubitorilor de sport: vă rog să scrieți articole despre alte momente ‘DACĂ’ în sportul românesc pe care se poate să le fi omis.

Redăm intergal manifestul lui Cătălin Davidescu:

„DACĂ – un cuvânt des întâlnit în sportul românesc

DACĂ , acest cuvânt care poate schimba totul, reprezintă un pas simplu în sport, dar foarte anevoios pentru sportivi și antrenori. Pentru noi , iubitorii de sport din Romania , cuvântul DACĂ, reprezintă trecerea de la extaz la agonie și invers, în decursul ultimului secol.

O să incepem cu zece lucruri despre sportul romanesc, care ne-au făcut
să exaltăm:

1. DACĂ nu ar fi fost Nadia Comăneci, nu am fi avut primul 10
din gimnastica mondială!
2. DACĂ Helmut Duckadam nu ar fi apărat toate cele patru
lovituri de la 11 metri, Steaua nu ar fi câștigat Cupa Campionilor
Europeni din 1986 la Sevilia, o performața rarisimă pentru Romania
și, probabil, imposibil de egalat!
3. DACĂ nu ar fi existat Nicolae Linca, nu am fi avut niciodată
un campion olimpic la box – Melburn 1956!
4. DACĂ Ilie Nastase nu se năștea român, nu am fi avut primul
Nr.1 Mondial in tenisul masculin!
5. DACĂ Elisabeta Lipa nu ar fi iubit atât de mult canotajul și
sportul în general, multipla campioană olimpică nu ar fi fost
declarată niciodată cea mai bună canotoare a secolului XX. Mândri
că suntem români !
6. DACĂ Gheorghe Hagi nu exista nu am fi ajuns la Campionatul
Mondial din SUA 1994 și nici nu am fi învins niciodată
Argentina(multipla campioană mondială) într-un meci official 3-2!
7. DACĂ nu eram un popor cu calităti fizice înnăscute
deosibite(urmași ai dacilor si romanilor), nu am fi avut șapte
campioni olimpici la lupte, Dumitru Parvulescu-Roma 1960, Nicolae
Martinescu și Gheorghe Berceanu-Munnchen 1972, Ștefan Rusu-Moscova
1980, Vasile Andrei și Ion Draica-Los Angeles 1984, Vasile Puscasu-Seul
1988;
8. DACĂ nu ar fi fost Ivan Patzaichin, multiplu camion olimpic,
întreaga omenire nu ar fi văzut un român, vâslind cu pagaia ruptă
spre aurul olimpic- Munchen 1972; ulterior , acesta a ajuns singurul
campion olimpic devenit erou de benzi desenate!
9. DACĂ Mihai Covaliu, campion olimpic Sydney 2000 și Laura
Badea, campioană olimpică Atlanta 1996, nu se nășteau români ,
scrima mondială ar fi fost mult mai săracă! ‘Hai Romania !’
10. DACĂ Lia Manoliu, campioana olimpică la Ciudad de Mexico 1968,
nu ar fi aruncat discul până la 40 ani nu am mai fi avut prima
sportivă din lume care a participat la șase ediții consecutive ale
Jocurilor Olimpice!

Continuam cu 10 momente nefaste care au produs agonie și multă amărăciune pentru milioane de iubitori de sport din România:

1. DACĂ nu exista acel ‘blestemat’ Nurofen, Andrea Răducan
ar fi păstrat medalia de aur la Sydney 2000, iar Comitetul Olimpic și
Sportiv Roman condus de Ion Țiriac ar fi dus România în primele zece
națiuni ale planetei! Lucru greu de imaginat astăzi, din păcate……
2. DACĂ la Campionatul Mondial din SUA 1994, ar fi existat regula
golului de aur sau măcar portarul Florin Prunea nu ar fi ieșit aiurea
pe acea centrare când mai erau 5 minute din meciul cu Suedia, am fi
jucat o semifinală de vis cu Brazilia, și cine știe…….
3. DACĂ Ion Alexe, cel mai titrat ‘greu’ al României din
toate timpurile, nu ar fi suferit o accidentare înaintea finalei
jocurilor Olimpice de la München 1972, pe care trebuia să o joace cu
cubanezul Teofilo Stevenson, cel mai celebru boxer amator din lume,
poate am fi avut un campion olimpic la categoria grea in box. Ar fi fost
cu adevarat incredibil !
4. DACĂ Ilie Năstase și Ion Țiriac ar fi avut mai mult noroc,
am fi putut câștiga măcar o dată Cupa Davis în cele trei finale
contra SUA, 0-5 in 1969,2-3 in 1971,2-3 in 1972! Ghinion curat….
5. DACĂ antrenorul emerit Angelo Niculescu, la Campionatul
Mondial de fotbal 1970, l-ar fi introdus in teren pe ‘marele’
Nicolae Dobrin măcar in meciul cu legendara echipă a Braziliei
,scor2-3, am fi vazut ’duelul secolului’ : ‘Gâscanul’ Dobrin
contra ‘Perlei Negre’ Pele, ce ar mai fi fost…(așa am ramas doar
cu întrbarea: cine ar fi fost mai bun ?)
6. DACĂ echipa națională de rugby a României, care în anii
”80 învingea Franța, Scoția, Irlanda etc..,ar fi fost primită in
turneul celor 5 națiuni, probabil că azi aveam parte de meciuri
memorabile cu marile puteri mondiale(Austalia,Anglia, Africa de
Sud,etc..), poate chiar o finală mondială, cine știe, așa am ramas
doar cu visele……
7. DACĂ am fi putut să o clonam pe Simona Halep, un veritabil
nr.1 mondial, am fi învins în acea semifinală dramatică Franța
Carolinei Garcia și a Kristinei Mladenovici, scor 2-3, și am fi jucat
o finală cu Australia, așa am rămas cu regretul…..
8. DACĂ antrenorii de exepție Octavian Belu si Maria Bitang nu
s-ar fi retras din activitate, gimnastica românească nu ar fi ajuns
în subsolul clasamentelor mondiale. Și totusi ne gândim cu regret că
mai bine de 30 ani am dominat tari precum SUA, RUSIA, CHINA, etc…
9. DACĂ Daniel Ghiță ar fi reușit o lovitură norocoasă în
fața marelui campion(și la propriu, și la figurat) Semmy Schilt, în
finala Glory 4 Tokyo 2012, am fi uimit o lume întreagă, așa am rămas
doar cu speranta……(altădată !)
10. DACĂ arbitrii nu ar fi ‘furat-o mișelește’pe Nadia Comaneci
la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980, am fi avut încă o medalie
olimpică de aur la individual compus, dar în loc de aurul meritat, am
asistat uimiți și neputincioși la drama unui sportiv de 10, care nu
poate învinge sistemul……

Am rememorat doar câteva dintre momentele pe care le-am considerat definitorii pentru Sportul Românesc, puse sub semnul imperiului cuvântului DACĂ, deorece astăzi Loturile Olimpice ale României și-au încetat activitatea…. Sportul românesc este in ‘moarte clinică’!”

Publicat: 26 03. 2020, 15:00