Echipa Stelelor României a fost învinsă, cu scorul de 5-3 (3-1), de formația Stelelor lui Figo, la cea de-a patra ediție a Serii Campionilor, supranumită „90 de minute de magie“.
La spectacolul de pe stadionul Steaua scorul a contat însă mai puțin, mulți dintre protagoniști neștiind, la vestiare (foto), cu ce rezultat s-a încheiat partida. Foarte bine dispuși, tricolorii din echipa „Stelele României“ au zăbovit, după meci, la cabine și pe tunelul de sub tribuna a doua, schimbând impresii, glumind și tachinându-se pe seama gabaritului unora dintre ei.
„Ne-a fost foarte greu, toți ne-am îngrășat. Îi tot rugam pe adversari să o lase mai moale, dar ei nu voiau. Nici Tudorel Stoica nu se aștepta să marcheze un astfel de gol. Așa reușite mai rar vezi în campionatul românesc. Păcat că nu mai există astfel de execuții“, a spus Dan Petrescu. Și Viorel Moldovan a admis că a făcut cu greu față. „Ne-am ieșit din ritm și s-a văzut. Îmi este greu să mai joc, nu mai pot face față, dar a fost o seară frumoasă, reușită, iar scopul a fost atins“, a spus Moldo.
Bogdan Stelea, care a venit la meci cu proaspăta sa soție, a spus că toată lumea s-a simțit bine. „Important e că obiectivul a fost realizat, și fonduri s-au strâns cât mai multe. Hagi a vrut multe ca de obicei, dar nu prea i-au ieșit ca pe vremuri. În ceea ce privește cariera mea, nu știu ce voi face în continuare. Dacă nu am oferte, mă opresc aici. Eu vreau însă să mai joc și sper să găsesc o echipă cu care să plec în pregătiri în timp real“, a încheiat Stelea.
Generarții de campioni Cea de-a patra ediție a evenimentului „Seara Campionilor” a adunat la un loc jucători care au reprezentat principalele generații de succes ale fotbalului românesc. Începând cu veteranul Mircea Lucescu și terminând cu puștiul Torje, cu toții au „arat“ luni seara gazonul de pe Ghencea, în compania adversarilor de marcă din fotbalul mondial
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER