Jucătoarea cehă Petra Kvitova, numărul 8 WTA și cap de serie numărul 8, a câștigat, sâmbătă, la 21 de ani, prima finală de Grand Slam din carieră, la Wimbledon, după ce a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-4, pe rusoaica Maria Șarapova, locul 6 WTA și a cincea favorită a competiției.
Un amănunt interesant, pe care nu foarte lume îl știe, este faptul că sportiva cehă are o relație cu băiat de 16 ani, unul dintre cei mai talentați tineri tenismeni din Cehia, ea recunoscând faptul că are pe cineva alături și acest sentiment a ajutat-o să se impună la „All England Club”.
Adam Pavlasek este numele prietenului cehoaicei de 21 de ani, cei doi fiind împreună de aproape un an, însă abia în ultimele luni s-au afișat împreună.
„Este important să știi că dacă pierzi sau ai un moment greu, cineva e lângă tine. Dacă aș fi avut un prieten obișnuit n-ar fi putut să călătorească atât de mult cu mine”, a spus Kvitova pentru publicația cehă „Aha”.
La început, cei doi nu se afișau împreună, însă din aprilie au făcut publică această relație, iar diferența de vârstă de patru ani și șapte luni nu pare să-i afecteze deloc, cel puțin deocamdată.
Sursa Foto: Reuters
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER