Serie A și Ligue 1, pe două posturi din acest weekend!** Dolce Sport va transmite partide din Italia și Franța, altele decât DigiSport

Mutu, Chivu sau Radu vor putea fi urmăriți și pe Dolce din acest sfârșit de săptămână

Postul Dolce Sport va transmite din week-end-ul ce vine cele mai importante meciuri din campionatele Franței și Italiei, conform unui anunț făcut de directorul postului, Vlad Enăchescu. Ambele campionate au fost preluate până acum doar pe Digi Sport. Din această săptămână, Digi și Dolce dețin împreună drepturile, fiecare alegând ce meciuri transmite, fără restricții, ca la Champions League și Europa League. În toamnă, la debutul sezonului, au mai fost discuții similare, însă doar Digi a preluat drepturile, abia după primele etape.

Serie A și Ligue 1, două din cele mai importante cinci campionate din Europa, se alătură astfel portofoliului Dolce Sport, care mai cuprinde și competiții precum Liga Campionilor, Europa League, Liga I, Cupa Davis și NBA. Astfel, Chivu, Mutu (foto, în dreapta), Stoian, Papp, Ștefan Radu și Nicoliță vor putea fi urmăriți și la Dolce Sport din acest final de săptămână.
În week-end, postul Dolce Sport transmite meciuri ca
Brest – Ajaccio (sâmbătă, ora 21:00), AS Roma – Juventus (sâmbătă, ora 21:45) sau Fiorentina – Inter (duminică, ora 21:45).

NIGERIA
Keshi a revenit asupra demisiei

Selecționerul Nigeriei, Stephen Keshi, care demisionase după ce a câștigat Cupa Africii pe Națiuni, a revenit asupra deciziei în urma unei discuții cu Ministrul Sportului din Nigeria, Bolaji Abdullahi, cel care dorise să îl demită înainte de turneul din Africa de Sud. „Deși am fost nemulțumit de atmosfera creată înainte de debutul turneului, nu am demisionat. Am discutat despre problemele care m-au deranjat și totul s-a rezolvat. Voi rămâne selecționerul Nigeriei”, a spus Keshi, într-un comunicat de presă.

SPANIA
Laporta, bun de plată

Vești proaste pentru fostul președinte al Barcelonei, Joan Laporta (foto). Ieri, Curtea Supremă de justiție din Spania a confirmat ieri decizia Curții Provinciale din urmă cu șase luni, care îi condamna pe fostul președinte al Barcelonei, Joan Laporta și pe încă șase membri din fosta conducere a Barcelonei din perioada 2003-2010 să plătească 23 de milioane de euro drept daune pentru că nu au garantat bugetul echipei pentru sezonul 2006-2007. „Nu am adus aceste garanții deoarece în sezonul 2002-2003 nu am condus clubul, ci Joan Gaspart. Este o rușine”, a spus Laporta.

Publicat: 13 02. 2013, 03:00
Actualizat: 13 02. 2013, 03:00