Și pentru ele Cruyff a rămas în istoria fotbalului! 25 de citate memorabile ale legendei olandeze: „E foarte simplu să joci fotbal, dar să joci fotbal simplu e cel mai greu lucru” / „Nu am văzut niciodată o geantă plină cu bani înscriind goluri”
- „Pe 24 martie 2016, Johan Cruyff a murit în liniște în Barcelona, înconjurat de familia sa, după o luptă grea cu cancerul. Cu mare tristețe vă rugăm să respectați intimitatea familiei în această perioadă de mâhnire”. E comunicatul care a făcut să plângă o întreagă planetă. Marele Johan Cruyff s-a stins din viață la doar 68 de ani, după ce a pierdut lupta inegală cu cancerul.
Cele trei Cupe ale Campionilor consecutive câștigate cu Ajax, cele trei Baloane de Aur cucerite, dar și creionarea Barcelonei moderne l-au transformat pe fostul fotbalist olandez într-o icoană a sportului rege. Considerat unul dintre cei mai buni jucători din istorie, Cruyff a marcat în multe moduri sportul pe care l-a iubit și pentru care a trăit. În afara performanțelor incredibile, obținute atât pe teren, cât și pe banca tehnică, cel mai bun număr 14 pe care l-a văzut fotbalul a ieșit în evidență și prin gândirea diferită, modernă și revoluționară, filosofia specială despre fotbal, dar și printr-o serie de citate care au rămas împământenite în memoria oricărui microbist.
Vă prezentăm, mai jos, 25 de citate celebre ale lui Johan Cruyff. Toate pline de substanță și care vorbesc de la sine despre modul de gândire al legendarului fotbalist olandez.
1. Tehnică nu înseamnă să jonglezi cu mingea de 1.000 de ori. Oricine poate face asta dacă se antrenează, apoi poate lucra la circ. Tehnica înseamnă să pasezi mingea dintr-o atingere, cu viteze optimă la piciorul „bun” al colegului tău.
2. Întotdeauna băteam loviturile de la margine, pentru că dacă primeam mingea înapoi eram singurul jucător nemarcat.
3. Alegeți cel mai bun fotbalist de pe ficare post. Nu vă veți alege cu cel mai bun prim „11”, ci 11 numere 1.
4. În echipele mele portarul este primul atacant și atacantul este primul fundaș.
5. De ce să nu poți învinge un club foarte bogat? Nu am văzut niciodată o geantă plină de bani înscriind goluri.
6. Nu sunt religios. În Spania, toți cei 22 de jucători își făceau cruce înainte să intre pe teren. Dacă ar funcționa, toate meciurile ar trebui să se termine la egalitate.
7. Sunt fost jucător, fost director tehnic, fost antrenor, fost manager, fost președinte de onoare. O listă grozavă care arată din nou că totul ajunge la final.
8. Jucătorii care nu sunt lideri adevărați dar încearcă să fie îi vor critica întotdeauna pe colegi după o greșeală. Liderii adevărați țși asumă pe teren faptul că ceilalți vor face greșeli.
9. Ce este viteza? Presa de sport confundă adesea viteza cu timming-ul. Vedeți, dacă încep să alerg mai devreme decât cineva, par mai rapid.
10. Există un singur moment în care poți ajunge la timp. Dacă nu ești aici, ai ajuns fie prea devreme, fie prea târziu.
11. Nu am făcut niciodată o greșeală înainte să o fac prima dată.
12. E dovedit statistic că un jucător are mingea trei minute într-un meci. Deci, cel mai important lucru e ce faci în cele 87 de minute în care nu o ai. Aici îți dai seama dacă ești un fotbalist bun sau nu.
13. După ce câștigi ceva nu mai ești la 100%, ci la 90%. Este ca o sticlă de apă minerală al cărei dop e desfăcut pentru puțin timp. După aceea mai rămâne doar puțin acid înăuntru.
14. Există o singură minge, deci trebuie să o ai!
15. Cineva care jonglează cu mingea pe sus în timpul unui meci și oferă timp fundașilor adverși să se replieze e un jucător pe care toată lumea îl crede magic. Eu spun că trebuie să meargă la circ.
16. Trebuie să ne asigurăm că cei mai slabi jucători ai adversarilor au mingea cel mai mult timp. O vom primi înapoi într-un timp foarte scurt.
17. Dacă ai mingea, trebui să faci terenul cât mai mare posibil. Dacă nu ai mingea, trebuie să faci terenul cât mai mic posibil.
18. Fiecare jucător profesionist de golf are un antrenor pentru loviturile lungi, unul pentru cele de apropiere și unul pentru cele în care încearcă să înscrie. În fotbal, noi avem un singur antrenor pentru 15 jucători. Asta e absurd!
19. Scopul meu nu este să trec de prima rundă. Ideal pentru mine ar fi să cad în grupă cu Brazilia, Argentina și Germania. Atunci aș putea să scap de două dintre rivale după prima rundă. Așa gândesc eu.
20. Jucătorii din ziua de azi șutează doar cu șiretul. Eu puteam șuta cu șiretul, cu interiorul și cu exteriorul ambelor picioare. Cu alte cuvinte, am fost de șase ori mai bun decât jucătorii de azi.
21. Calitatea este inutilă fără rezultate. Rezultatele fără calitate sunt plictisitoare.
22. Foarte puțini fotbaliști știu ce trebuie să facă în momentul în care nu sunt marcați. Câteodată le spui jucătorilor: acel atacant e foarte bun, dar nu-l marca.
23. Cred că e teribil ca talentele să fie respinse pe baza statisticilor oferite de un computer. Aș fi fost respins de Ajax dacă se folosea acest criteriu. Când aveam 15 ani nu puteam lovi mingea mai mult de 15 metri cu stângul și poate 20 de metri cu dreptul. Calitățile mele tehnice și viziunea nu pot fi detectate de un computer.
24. E foarte simplu să joci fotbal, dar să joci fotbal simplu e cel mai greu lucru.
25. Dacă aș fi vrut să înțelegeți aș fi explicat mult mai bine.
Sursa: pastemagazine.com