Site-ul revistei Business Magazin într-un nou layout
Începând cu miercuri, 11 decembrie, Business Magazin vine în întâmpinarea userilor cu un layout nou și un conținut mai bine organizat, adaptat nevoilor cititorilor săi.
Noul site, www.bmag.ro, scoate în evidență principalele suplimente ale revistei Business Magazin (100 TINERI MANAGERI DE TOP, 200 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, 100 CEI MAI ADMIRAȚI CEO), menținând astfel cititorii mai aproape de managerii de succes ai mediului de afaceri din România.
Totodată, userii site-ului www.bmag.ro , vor avea posibilitatea de a intra în contact cu lecțiile de management oferite de cei mai puternici executivi și antreprenori din businessul autohton, poveștile lor fiind grupate în rubrica MEET THE CEO, un eveniment lunar organizat de Business Magazin, care reunește cititorii și liderii din companii. Demarat în 2009, evenimentul MEET THE CEO a adus în fața publicului Business Magazin manageri precum Mariana Gheorghe (OMV Petrom), Liliana Solomon (ex-Vodafone România, Mișu Negrițoiu (ING Bank România), Dan Șucu (Mobexpert), Greg Konieczny (Fondul Proprietatea), Iñaki Berroeta (Vodafone România), Luca D”Agnese (Enel România), Robert Popescu (A&D Pharma), Radu Timiș (Cris-Tim), Jean-François Fallacher (Orange), Radu Georgescu (Gecad), Florin Talpeș (Bitdefender).
Secțiunea Infografice, o inovație Business Magazin în presa tipărită din România, este acum mai vizibilă, iar utilizatorii pot accesa arhiva articolelor vizuale concepute de redactorii publicației.
„We have a point” este pastila zilnică de umor de business, pe care cei interesati o pot găsi pe noul site, în secțiunea de „Analize” . Puncte de vedere amuzante, citate și glume aparținând unor personalități din lumea business-ului, sunt transpuse în desene umoristice, pentru o porție zilnică de reflecție.