SPECIAL | S-a făcut un film despre primul fotbalist român care a jucat la FC Barcelona. Când va fi proiectat
Filmul „Nicolae Simatoc. Variațiuni pe un nume”, un documentar despre primul fotbalist român care a jucat la F.C.Barcelona, va fi proiectat pentru prima dată în România, vineri, 3 martie, de la ora 19.00, la Ateneul Iași.
O legendă a fotbalului mondial și drumul său prin regimurile politice europene din perioada 1938-1952. Smatoc – Simatoc – Szegedy – Sims sunt numele sub care a evoluat în diferite țări primul fotbalist de origine română ajuns la magnifica echipă spaniolă FC Barcelona.
O poveste impresionantă începută la Grimăncăuți, în Basarabia, și încheiată în Australia. Filmul prezintă traseul parcurs de Nicolae Simatoc până la gloria sportivă, dar, mai ales, lupta omului înzestrat cu talent pentru depășirea obstacolelor vieții și atingerea succesului. Component al „naționalei” României, șase trofee cu Barcelona, campion al Ungariei, vicecampion al Italiei și României sunt câteva dintre reperele unei cariere remarcabile.
Numele Nicolae Simatoc nu era unul foarte cunoscut pe cele două maluri ale Prutului, în urmă cu trei ani, până când istoricul Octavian Țâcu și psihologul sportiv Boris Boguș de la Chișinău au cutezat să pătrundă dincolo de simpla menționare în statisticile sportive de la mijlocul secolului XX. Ei au pus cap la cap informațiile din arhive și mărturiile contemporanilor fotbalistului și au publicat o carte despre viața acestuia.
Autorii și-au dorit, mai mult. Un film documentar. Misiunea de a-l realiza a revenit OWH Studio Chișinău, reprezentată de producătorul Virgiliu Mărgineanu.
Regizorul ieșean Violeta Gorgos, originară tot din Basarabia și premiată la numeroase Festivaluri de film documentar din țară și de peste hotare, impreună cu directorul de imagine Cristian Sbângu (Premiul UCIN pentru imagine în 2016) și cu autorii cărții, au pornit pentru o lună, în 2015, pe urmele marelui fotbalist Nicolae Simatoc pentru a desluși semnificațiile unei biografii spectaculoase, dar și ale unei perioade istorice tulbure. La realizarea filmului au mai contribuit editorul de imagine Letiția Ștefănescu (cunoscută pentru colaborările la filmele realizate de regizorii Cristi Puiu și Oana Giurgiu), compozitorul Anatol Ștefăneț (autorul muzicii) și publicistul Vasile Arhire, în calitate de consultant.
Filmul „Nicolae Simatoc.Variațiuni pe un nume” va fi proiectat în premieră în România, vineri, 3 martie 2017, ora 19,00, la Ateneul Iași. Intrarea este liberă.