Steaua a inventat** metoda „Valiza” în 1951

57 de ani despart două scandaluri cu similitudini
izbitoare provocate de șefii formației din Ghencea. De fiecare dată
s-a dovedit că roș-albaștrii umblaseră cu bani la jucătorii
adverși.

Legile emise de guvernul adus din URSS pentru ca Steaua și Dinamo
să se impună în fotbalul românesc, mecanismul de mită folosit de
roș-albaștri, foarte asemănător cu practicile lui Gigi Becali acum,
banii negri cu care „opera” Rapid și crearea primei mari formații a
„militarilor” prin influența malefică a lui Nicolae Ceaușescu vă
vor fi prezentate în episodul de astăzi din „Blaturile
fotbalului”.

A fost nevoie de multe eforturi pentru ca echipele militare să
ajungă în fruntea fotbalului românesc. Generalii – printre care se
număra și tânărul Nicolae Ceaușescu, direct răspunzător de
destinele echipei CCA (Steaua) între 1949 și 1954 – erau disperați.
Fuseseră desființate cluburi, oameni fuseseră băgați la pușcărie
și, cu toate acestea, Steaua și Dinamo nu reușeau să se impună. Așa
s-a creat un mecanism legislativ favorizant pentru formațiile
militare.

Jucătorii, luați cu arcanul la Steaua și
Dinamo
Între 1948 și 1953 s-au interzis prin lege transferurile între
echipe. Jucătorii erau „legați de glie” cu două excepții: cei care
primeau ordin de încorporare (armata era obligatorie) sau deveneau
studenți. În aceste situații, fotbaliștii deveneau automat liberi
de contract și erau legitimați la cluburile militare (CCA-Steaua
sau Dinamo) sau la cele studențești.

Prin acest truc, fotbaliștii tineri din România au trecut prin
„filtrul” grupărilor Armatei și Internelor. Vârfurile noilor
generații erau oprite la CCA (Steaua) și Dinamo București.

Teoretic, după satisfacerea stagiului militar, fotbaliștii puteau
pleca tot liberi de contract. Foarte puțini alegeau însă această
cale. Cazul clujeanului Alexandru Moldovan arată de ce. „(…)
vrând să părăsească echipa la terminarea stagiului militar, a fost
amenințat să fie vărsat unei unități militare speciale, Marină sau
Aviație, spre a mai face încă un an stagiul și a fi astfel
împiedicat să părăsească echipa de foot-ball a Casei Centrale a
Armatei”, reclama Gheorghe Vidrașcu, președintele Comitetului
pentru Cultură Fizică și Sport, în 1951.

Cea de-a doua opțiune a tinerilor în acei ani grei, intrarea la
facultate și într-o echipă studențească (în principal, la „U” Cluj,
Sportul sau Poli Timișoara), era facultativă și mai puțin atractivă
atât financiar, cât și politic.

6.000 de lei: victorie cu Dinamo și înfrângere
cu Steaua

Primul titlu din istoria clubului Steaua, obținut în 1951, este
jalonat și cu scandaluri de corupție. Din acel campionat, în lupta
pentru titlu au rămas CCA și Dinamo. Finalul sezonului a fost
dramatic, cele două formații mergând cap la cap.

Autorii volumelor „Istoria fotbalului românesc”, scrise sub
coordonarea lui Dan Cristea și apărute sub egida FRF, au descoperit
în 1951 un caz izbitor de asemănător cu scandalul „Valiza”, din
2008, în urma căruia Gigi Becali și complicii săi au ajuns în fața
procurorilor după ce au încercat să le dea clujenilor de la „U” 1,7
milioane de euro. În 1951, conducătorii roș-albaștrilor le-au
promis bani orădenilor de la ICO (aflați pe locul trei) ca să-i
ajute să ia titlul. Dinamoviștii au făcut scandal, iar ancheta a
fost condusă chiar de vicepreședintele Consiliului de Miniștri al
României, Iosif Chișinevschi. Meciurile incriminate, care au decis
soarta titlului, au fost ICO – Dinamo 3-0 (etapa 18) și CCA – ICO
4-2 (etapa 19).

Blatiștii orădeni, chemați la un turneu
inexistent
În dosarul întocmit de anchetatorul Vasile Kiss, șeful Securității
din Oradea, acesta nota (cu stângăciile gramaticale de rigoare):
„La ordinul Dvs. telephonic privind cazul întâmplat cu echipa
Progresul ICO că, ar fi fost mituită de către CSC Armata conform
verificării făcută pe baza svonului public, raportăm următoarele:
În ziua de 13 octomvrie 1951, jucătorii Zilahi Ladislau și Serfozo
Gavril din echipa ICO pe la orele 12 au mers pe terenul de
foot-ball din parcul Rhedey, unde erau conducătorii echipei ICO
(…), în fața cărora au spus că cineva din partea echipei Armata a
promis o sumă în caz dacă ei vor învinge după massa Dinamo.
(…)”.

Responsabilul tehnic al celor de la ICO, Ștefan Hittner, întărea:
„În ziua de 6 octombrie 1951, înainte de masă, am fost pe arena
sportivă împreună cu colegii mei, când au venit la noi Zilahi
Ladislau și Serfozo, precum și mai mulți jucători de la ICO, care
au spus că, din partea echipei de foot-ball Armata, respectiv
conducerea acestei echipe, este cineva care le-a promis câte 6.000
de lei pe cap, în acel caz dacă vor învinge Dinamo”.
A urmat o succesiune dubioasă de evenimente. ICO a bătut Dinamo cu
3-0, iar a doua zi, tocmai jucătorii contactați de militari au
plecat la București, unde ar fi fost solicitați de UTA pentru un
turneu în Bulgaria! Bineînțeles că turneul arădenilor nu a existat,
iar Serfozo și Zilahi au rămas toată săptămâna în București, unde a
„aterizat” apoi și restul echipei orădene pentru a pierde (scor
2-4) fără emoții cu militarii.
După ce s-a aflat totul, iar Securitatea a declanșat ancheta,
evident că orădenii au negat primirea banilor, susținând că au fost
„țepuiți” de Steaua, deși își ținuseră cuvântul.

Nu-i putem bate? Îi desființăm!
Chișinevschi a anchetat cazul din octombrie 1951 până în februarie
1952, extinzând cercetările și asupra unui alt joc dubios, Flacăra
București – CCA 0-6. Generalii din Armată aveau o influență prea
mare, iar cazul a fost închis. Nu înainte, însă, ca pe masa
miniștrilor să ajungă și mărturia unui fotbalist dinamovist:
„Subsemnatul Călinoiu Valeriu fac cunoscut prin prezenta că în urma
unei discuții cu tov. Lt. Maj. Drăgan din clubul CCA relativ la
câștigarea campionatului Diviziei A pe anul 1951, s’a lăsat să se
întrevadă că cei dela CCA nu mai pot pierde campionatul deoarece
matchul cu Petrolul (Flacăra) Buc. nu-l pot pierde și că dacă noi
cei de la Dinamo n-am putut câștiga campionatul până acum, ei nu-l
pot pierde sub nici-o formă. (…)”.

Nici titlul din 1953, al treilea la rând pentru CCA, n-a fost mai
onorabil. O altă echipă militară, CA Câmpulung Moldovenesc,
sprijinită de periculosul politruc Emil Bodnăraș, era pe val. Până
cu o etapă înainte de finalul turului, CA Câmpulung a fost pe locul
I, după ce câștigase și derby-ul cu „sora mai mare” CCA, scor
2-1.

Înainte de startul returului, la presiunile generalilor de la
București, CA Câmpulung a fost desființată! Cei mai buni jucători,
inclusiv antrenorul Ronnay, au fost transferați la CCA. Din acel
an, în țară n-au mai activat echipe militare.

ICO, înaintea Gloriei
ICO a fost, în acei ani, un fel de Gloria Bistrița a timpurilor
noastre, numele orădenilor fiind implicate în aproape fiecare meci
cu cântec! În 1954, Metalul Hunedoara a terminat campionatul pe
locul 11 (din 14), dar a fost retrogradată pentru că aranjase
meciul din deplasare cu ICO, pe care-l câștigase cu 1-0. Cei de la
Oradea aveau un conducător de club cunoscut pentru astfel de
practici. Carol Kruger, fost manager, în 1933, și la CFR București,
fusese deja o dată scos din viața sportivă în 1947, reprimit în
activitate și exclus definitiv după afacerea „Metalul”, în
1954.

Abuz, mită, șantaj

Despre prima mare echipă a Stelei de la începutul anilor 50 se
poate spune că a fost opera sinistrului Nicolae Ceaușescu, pe
atunci general și adjunct al ministrului Forțelor Armate.

Viitorul dictator al României între 1964 și 1989 era, la începutul
anilor 50, un tânăr gata să calce pe cadavre pentru a urca în
ierarhie. Atunci când nu conducea represiunea împotriva țăranilor
sau nu dirija bolșevizarea instituțiilor militare, își făcea timp
pentru ticăloșii în fotbal. Marea echipă a CCA s-a născut cu
amenințări, abuzuri, șantaj și sume enorme de bani.

Conducătorii Guvernului nu mai știau cum să-l țină în frâu. Într-o
ședință din februarie 1952, Iosif Chișinevschi îl urechea pe
Ceaușescu pentru racolările de fotbaliști. Cel vizat riposta: „(…)
Ce, Armata nu are nevoie de astfel de oameni? S-a luat cazul
Birtașu, în care dăm un exemplu de felul cum se sustrag oamenii.
(…) Cu toate că e sportiv, o să-l pedepsim, deoarece căuta să se
sustragă serviciului militar, iar dacă tovarășii îl încurajează,
este nejust și nu este sănătos”. Birtașu, vrând să scape de la CCA,
spusese că este singurul sprijin pentru familie.

Rapid „fura” jucători de la
CCA

Din acest peisaj sumbru al jocurilor de culise nu lipsește Rapid.
Giuleștenii erau „doctori” în manevrarea banilor negri (de care
era, de altfel, plin fotbalul românesc). Lupta dură pe acest teren
era tocmai cu echipa Armatei.

Același vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, Iosif
Chișinevschi, primea pe 30 ianuarie 1952 o plângere de la Gheorghe
Vidrașcu, președintele Comitetului pentru Cultură Fizică și Sport.
„(…) În urmă cu câteva zile, jucătorul Moldovan Alexandru, originar
din Cluj, s-a prezentat la CC UTM la tov. Secretar Victor Orșa,
arătând că el a primit 150.000 lei de la Asociația Locomotiva
pentru a trece în cadrul Asociației după eliberarea sa de la Casa
Centrală a Armatei, unde el a satisfăcut stagiul militar. (…)
Sesizați fiind de tov. V. Orșa, am chemat pe tov. Frandeș,
președintele Asociației Locomotiva, care, de față cu tov. V. Orșa,
a recunoscut că colectivul Locomotiva-Grivița Roșie din București a
plătit jucătorilor: Moldovan Al. – lei 150.000, Ferenczi A. – lei
200.000, Roman N. – lei 250.000 pentru angajarea lor (…)”. Dată
fiind puterea Armatei, numai o echipă cu „spate” puternic ar fi
îndrăznit să încerce racolarea unor jucători chiar de la CCA. După
cum se vede, Locomotiva (Rapid) avea acest „spate”, precum și banii
necesari.

În aceeași anchetă s-a mai aflat că Rapid încercase și racolarea
unui alt fotbalist emblematic pentru Steaua, Alexandru Apolzan, dar
contraoferta „militarilor”, 400.000 de lei, o depășise pe cea a
giuleștenilor.

Licitație pe jucătorul altora!
Cazul legendarului Iosif Petschovschi este relevant despre cum
mergeau lucrurile. Într-o ședință cu scântei din februarie 1952
iese la iveală modul în care CCA și CFR se băteau pe acest
fotbalist care era legitimat la UTA!

„Ceaușescu: (…) Peciovschi vrea să vină la noi,
noi vrem să-l luăm. Omul a primit.
Chișinevschi: Cât i-ați dat?
Ceaușescu: Nu i-am dat nimic. Am stat cu el de
vorbă, apoi omul a înaintat cererea.
Chișinevschi: Cât i-ați oferit? De unde este
informația că i s-au oferit 500.000 de lei?
Ceaușescu: Am informații că CFR i-a oferit 700.000
de lei! Susținem că Peciovschi a vrut să vină la noi”.

Gheorghe Enciu, secretarul echipei Flamura Roșie Arad (UTA),
explica, în plângerea făcută, cum stătuseră lucrurile. Acesta
semnala că „a venit (la Petschovschi) un tovarăș de la Locomotiva
(Rapid) și i-a oferit 500.000 de lei. El a căutat să trateze cu
Armata și a spus: «Îmi dați 500.000 de lei și vin la voi». Armata a
spus că-l face căpitan și îi dă 30.000 lei pe lună, i-a oferit și o
motocicletă cu ataș. (…)”.