Steaua-Roma, acum 24 de ani…
Stadionul Ghencea a mai găzduit o încleștare a Stelei cu puternica formație romană în toamna lui 1984, într-un meci din primul tur al Cupei Cupelor.
A fost atunci 0-0, dar italienii au reușit calificarea în turul următor, întrucât în manșa de la Roma câștigaseră cu 1-0, prin golul lui Francesco Graziani. De remarcat este însă și faptul că, la București, Helmuth Duckadam a reușit să apere o lovitură de pedeapsă executată de fundașul Righeti.
Astăzi, acesta este administratorul-delegat al romanilor, și își amintește perfect episodul: „Mi-aduc aminte și de meciul pe care l-am jucat contra Stelei, în Ghencea, când am produs un penalty. Duckadam era un portar extraordinar. Eu eram un executant al penalty-urilor, dar atunci m-am dat la o parte. A fost 0-0, atunci, la București. Steaua era o echipă în formare, care peste câțiva ani a câștigat Cupa Campionilor Europeni”.
Vezi aici loturile celor două echipe!