Stelea: „Gică Popescu era mai bun ca Sandu”

În fiecare dimineață Prosport vă oferă cele mai interesante articole apărute în presa românească. Revista presei adună cele mai bune materiale și interviuri apărute în toate ziarele zilei în curs.

Bogdan Stelea este convins că fostul său coleg din echipa națională, Gică Popescu, ar fi fost mai potrivit decât Mircea Sandu pentru a ocupa funcția de președinte al FRF-ului.

"Ar fi fost bine ca Gică Popescu să fie ales președintele federației…Măcar ar fi încercat să schimbe ceva. Era mai bun ca Sandu. Am înțeles că nu va mai candida la viitoarele alegeri. Degeaba spun eu, că oricum nu se rezolvă nimic", a declarat Stelea pentru Evenimentul Zilei.

"Arnold" și-a propus să devină antrenor după retragerea din activitate, însă spune că nu s-a decis cănd se va întâmpla acest lucru.

"Deocamdată, am contract cu FC Brașov până în vara anului viitor. Să vedem cum mă voi simți. La noi sunt idei preconcepute: „Ă‚sta, Stelea, are 40 de ani și e bătrân, așa că nu-l mai luăm!“. Lumea nu are încredere. În schimb, în străinătate e altă mentalitate. Am demonstrat că pot să joc la nivel înalt la Unirea Urziceni. Sper ca oamenii să nu mai aibă idei preconcepute despre mine. În momentul de față, nu mă văd mai prejos decât niciun portar din Liga I. Dacă voi decide să mă retrag la anul, aș dori să devin antrenor principal. Am licența PRO, deci aș fi capabil. Aș prefera să încep de la un nivel mai scăzut, să iau o echipă de jos și să o promovez în Liga I"

Portarul e circumspect în privința șanselor echipei naționale de a se califica la CM 2010 și spune că există o diferență de valoare între "Generația de Aur" și actualul lot.

"Sper să ne calificăm, însă va fi foarte greu. Dacă oficialii federației vor spune că suntem a treia echipă din grupă, normal că nu vom avea șanse. Oamenii au fost obișnuiți cu performanțele naționalei din anii ’90. O să apară o nouă generație de jucători care să aibă succese, dar trebuie răbdare. Trebuie să ne obișnuim cu asemenea fluctuații la echipa națională. Avem lacune multe. Tricolorii vor avea de-abia de acum încolo un cuvânt de spus, după prima lor calificare la Europene. Pe vremea mea erau mai mulți jucători valoroși, dar și atunci erau necunoscuți", a încheiat Stelea.

Publicat: 14 09. 2008, 09:30