Știința n-a murit!** Asta e echipa care duce mai departe numele Universității Craiova!

Timp de aproape două luni, în Bănie s-a vorbit despre o nouă Știința. Aceasta există, dar nu sub forma așteptată de microbiști. Spiritul Craiovei continuă deocamdată prin intermediul Victorei Celaru, în Divizia D, acolo unde evoluează juniorii formației din Bănie.

Noua Știința nu e nici CSM Slatina și nici Triumf Bârca, grupări care ar fi putut fi preluate și aduse la Craiova pentru ca fotbalul craiovean să nu rămână fără o reprezentantă. Noua Știința e Victoria Celaru, formație care activează în Liga a IV-a Dolj. Cum se poate asta? Echipa este compusă în totalitate din grupa de copii născuți în 1994 a clubului CSJ Știința U Craiova, finanțat de Consiliul Județean Dolj. Trimiterea lor la Celaru a fost soluția găsită de conducerea Centrului de copii și juniori, care după excluderea Științei din toate competițiile se afla în imposibilitatea de a înscrie două din cele patru grupe în competiții, atât timp cât acestea evoluaseră până în vară sub titulatura de Universitatea Craiova.

Echipați în tricourile Craiovei
Chiar dacă evoluează la Celaru și, conform unor surse, este sprijinită financiar de primăria din comună, Victoria nu mai are nicio altă legătură cu comuna. Toți jucătorii sunt împrumutați pe șase luni sau un an de la CSJ Știința U, echipamentul jucătorilor este cel folosit în sezonul trecut de echipa a doua a Universității, iar juniorii se antrenează în cursul săptămânii la Craiova. De asemenea, de destinele echipei se ocupă președintele Științei, Marcel Iancu, originar din Celaru.

Bazele pentru noua echipă
În Bănie se vorbește deja despre posibilitatea ca grupa 94 a CSJ să pună bazele noului lot al Craiovei. Conform unor surse, în cazul în care Adrian Mititelu ar recâștiga în instanță dreptul de a participa cu Universitatea în competițiile sub egida FRF, întreaga grupă de juniori născuți în 1994 ar urma să fie legitimată la Universitatea, pentru a forma astfel scheletul noului lot al Științei. În acest moment, Universitatea nu mai are legitimat niciun jucător.

Învinși de juniorii lui Popescu
Sâmbătă, în etapa a doua a Ligii a IV-a Dolj, Victoria Celaru a jucat chiar în Bănie, în compania echipei de la școala de fotbal a lui Gică Popescu. Juniorii de la școala „Baciului” s-au impus cu 2-0 în fața copiilor crescuți la clubul de juniori ai Consiliului Județean. În meciul cu trupa lui Gică Popescu, Victoria a evoluat în următoarea formulă: Marica – Ciocârlă, Mârzeanu, Avram, Stănia – Popescu (34 Pătru), Miu (77 Drăgan), Stancu (80 Drăgușanu), Dinu (63 Stuparu) – Ianoși, Bălan.

Publicat: 17 08. 2011, 08:37
Actualizat: 17 08. 2011, 08:39