UPDATE MARȚI, 17:05 Vicepreședintele ACS Poli Timișoara, Radu Birlică, a trimis ProSport, după apariția articolului de față, o replică la cele afirmate de reprezentantul fotbalistului Mailat. Iată mesajul: „1. Nu aveam conturile blocate deloc, 2. Nu avem contract cu jucătorul să îi cedăm 20% , 3. El (n.r. – probabil Drapanotis) este un domn care nu poate reprezenta absolut niciun jucător fără licență de impresar și nu este avocat, 4. Cel mai important este că, la data când ei au plătit la LPF litigiul (n.r. – 7 august, ora 15:51), jucătorul avea plătită aproape toată suma la salariu. Asta este esența”.
Cazul Sebastian Mailat – ACS Poli Timișoara, în care reprezentanții jucătorului au cerut rezilierea contractului după ce acesta nu a fost plătit 144 de zile, e de manual pentru starea fotbalului românesc, în care puținii sportivi promițători ajung obiect de război înainte să se nască, măcar, ca fotbaliști profesioniști.
Mijlocașul de 19 de ani a apucat să joace 6 meciuri în Liga 1, nici acelea integral, dar a fost suficient ca să trezească un interes ieșit din comun. La fel ca și pe ceilalți fotbaliști din lot, ACS Poli nu l-a plătit pe Mailat din martie până în august. În acel moment, pretind șefii clubului, Gigi Becali le-ar fi făcut o ofertă de 300.000 de euro pe fotbalist. Imediat, pe 6 august, seara, la LPF a sosit un memoriu în care reprezentanții jucătorului cereau rezilierea contractului pe motiv de restanțe financiare. A doua zi, 7 august, s-au întâmplat două evenimente: clubul a plătit, de dimineață, toate restanțele financiare ale lui Mailat, iar LPF a înregistrat oficial memoriul. De atunci, procesul se tot judecă la Ligă, iar fotbalistul face tușa.
Avocatul fotbalistului îl desființează pe impresarul Vranikovic: „Tot ceea ce afirmă despre mine și Mailat este pură fantezie! N-a vorbit niciodată cu jucătorul. S-a pierdut în date pentru că e lucrătura tovarășului Birlică!”
Sorin Drapanotis, avocatul care-l reprezintă pe Sebastian Mailat în acest război, susține cu tărie că șefii clubului ACS Poli recurg la niște escrocherii verbale, în primul rând, pentru a pune presiune pe comisia FRF care judecă speța. Drapanotis subliniază că nu există și n-au existat oferte pe numele lui Mailat, totul fiind invenția „tovarășului Bîrlică” (n.r. – vicepreședinte la ACS Poli), care încearcă, în cârdășie cu primarul Timișoarei, Nicolae Robu, să acopere propria incompetență. „Sunt siderat de ce citesc (n.r. – referire la interviul acordat ProSport de impresarul Vranikovic). Vreau să fac niște precizări. Tot ceea ce este în interviu, în ceea ce mă privește pe mine, Drapanotis, și pe Mailat, ca jucător, este pură fantezie! Este SF! Nu a vorbit cu noi absolut niciodată. Cu Mailat nu a vorbit, acest Vranikovic, absolut niciodată! Eu am vorbit cu dânsul (n.r. – cu Vranikovic) exact 3 minute. Pot să confirm, că am văzut că dânsul s-a pierdut în date, pentru că nu el… Asta e lucrătura tovarășului Birlică, care se folosește, având probabil combinații cu dânsul, probabil jucători și așa mai departe. Eu am mesajele pe WhatsApp, trimise către Vranikovic, >, el mi-a răspuns >. Discuția a avut loc miercuri, 23 august. Și nu mi-a mai trimis nimic, iar de atunci nu am mai vorbit deloc cu dânsul. Din ziua aia”, povestește reprezentantul fotbalistului.
Drapanotis invocă și un martor: „Domnul Ionuț Popa (n.r. – antrenorul echipei) a fost în birou în momentul în care tovarășul Birlică ne-a chemat să ne prezinte această ofertă fantastică (n.r. – Vranikovic susține că Slovan Bratislava ar fi oferit 350.000 de euro pentru Mailat) care nu există și nu a existat niciodată. Domnul Ionuț Popa poate să confirme că eu am fost de acord din start, deci la primirea așa-zisei oferte, care nu e reală. Eu am zis, da, domnule, sigur că suntem de acord ca să primească și Poli bani pe transfer. Cu drag, de ce nu, atât timp cât și Sebastian e OK, normal. Domnul Popa poate să confirme treaba asta”.
Contactat de ProSport, Ionuț Popa a negat că ar fi asistat la o asemenea discuție. „Eu am fost martor la un singur episod, în birou, la club, când i s-a comunicat jucătorului că, în conformitate cu regulamentul de ordine interioară, poate fi scos de la echipa mare dacă depune memoriu. Atât. N-am auzit nicio discuție în care jucătorul sau reprezentantul său să spună că sunt de acord cu transferul”, spune Popa. Acesta nu confirmă nici cele afirmate de Vranikovic în interviul publicat ieri: „Nu am văzut și nici nu știu ca sârbul să se fi întâlnit sau vorbit cu Mailat”.
Drapanotis afirmă același lucru: „Nu se poate așa ceva! Vranikovic nu a vorbit niciodată, ce mai tura-vura! Niciodată! E o mare minciună. E ceva incredibil. Domnilor, noi am știut din start că e o cheie a tovarășului Birlică. Dânsul crede că, eu nefiind în fotbal, sunt un mare tâmpit. Nu știu ce părere are dânsul. Deci, discuția nu a avut loc deloc între Vranikovic și mine. Deloc! Niciodată! Afirmația lui Vranikovic, că am sunat la Slovan Bratislava, e o altă invenție. Nimic adevărat. Totul e croșetat. Să mă pună pe mine într-o lumină proastă. Chiar nu îl credeam în stare de așa ceva pe domnul Birlică. Dar eu nu am nimic de ascuns. Niciun fel de combinații, de șmenuri cu jucători. Dânsul are interese cu jucători. Pe mine mă interesează doar Mailat și nu din perspectivă financiară. El este ca un membru al familiei mele. Nu mă interesează prostiile astea, ce spun ei”.
La rândul său, Sorin Drăgoi, președintele de la ACS Poli, afirmă: „Noi avem 100% dreptate în cazul Mailat. Am plătit jucătorul înainte ca ei să plătească la FRF memoriul și să-l înregistreze. În ceea ce privește oferta, eu personal am discutat cu Gigi Becali, care mi-a oferit 300.000 de euro pe Mailat. Am încercat o negociere atunci. Știu că Vranikovic a fost împuternicit de Slovan Bratislava să discute și el cu noi. Totul s-a blocat pentru că reprezentanții jucătorului au depus memoriu”.
Pretențiile unui jucător de 19 ani, cu 6 meciuri în Liga 1
ProSport a obținut și condițiile cerute de Sorin Drapanotis, pe 14 august, pentru ca fotbalistul Sebastian Mailat să stingă conflictul și să semneze un nou contract cu ACS Poli.
Printre altele, reprezentantul fotbalistului de 19 ani cere ca durata contractului să nu se prelungească (actualul angajament expiră în 2019), dar să se modifice condițiile. Jucătorul urma să „sară” de la 3.800 de lei (830 de euro) la 4.500 de euro net pe lună, urmând ca în al doilea an salariul să urce la 5.500 de euro. Se cereau și o serie de bonusuri: 500 de euro de gol, 300 de euro de pasă decisivă, 100 de euro la fiecare titularizare, 50 de euro pentru fiecare prezență pe teren. Mailat ar fi urmat să-și poată rezilia contractul unilateral nu numai dacă nu e plătit timp de 45 de zile, dar și dacă Poli retrograda sau intra în insolvență. Alte clauze sunt asigurarea unui apartament și diurnă pentru hrană.
Cea mai surprinzătoare clauză este însă aceea în care reprezentantul lui Mailat cere ca eventuala sumă de transfer pe fotbalist să fie plătită în alt cont decât al clubului!
Citiți mai jos mesajul trimis de Drapanotis pe adresa ACS Poli Timișoara:
„Buna ziua, Va trimit conditiile pentru Sebastian Mailat: – act aditional la contract, perioada contractuala ramane de doi ani, cu urmatoarele modificari: – jucatorul se va antrena si va juca doar la prima echipa a clubului – salariu primul sezon 4.500 Euro net, per luna, începând cu luna Septembrie 2017 – salariu al doilea sezon 5.500 Euro net, per luna – 500 Euro bonus per gol (indiferent de rezultat) – 300 Euro bonus per asist (indiferent de rezultat) – 100 Euro bonus per titularizare – 50 Euro bonus per aparitie pe teren – jucatorul isi poate rezilia unilateral contractul cu clubul in caz de intarziere la plata salariului de cel putin 45 de zile, fara vreo notificare prealabila si fara interventia vreunei comisii sportive sau instante judecatoresti si fara plata vreunei despagubiri catre club – jucatorul isi poate rezilia unilateral contractul cu clubul in caz de retrogradare sau deschiderea procedurii insolventei (in cazul modificarii statutului clubului), fara vreo notificare prealabila si fara interventia vreunei comisii sportive sau instante judecatoresti si fara plata vreunei despagubiri catre club – asigurare cazare apartament 2 sau 3 camere sau echivalent chirie 350 Euro – asigurare hrana sau diurna pentru hrana/zi
Conditii privitoare la transferul ulterior: – in orice situatie, procentul total de 20% din suma de transfer se va plati jucatorului si/sau reprezentantilor acestuia; clubul isi va da acordul pentru deschiderea unui cont fiduciar exterior (la un cabinet notarial sau avocatial), in care suma de transfer va fi platita integral, urmand ca procentajul de 80% sa fie virat apoi clubului – clauza de reziliere in cazul unei oferte din afara Romaniei maxim 500k Euro (posibilitate suma progresiva per sezon) – clauza de reziliere in cazul unei oferte din Romania maxim 1 milion Euro (posibilitate suma progresiva per sezon)
O zi cat mai buna, Sorin Drapanotis”
De ce s-ar vira banii în alt cont decât cel al clubului? Simplu: „În cazul în care jucătorul are de primit niște bani ca urmare a unui transfer, să poată să-i primească. Nu să ia Finanțele toți banii!”
Autorul mesajului de mai sus, Sorin Drapanotis, a explicat pentru ProSport contextul în care a cerut respectivul artificiu financiar, în care banii pe jucător ar fi urmat să ajungă într-un alt cont și nu la club: „Dat fiind faptul că clubul are poprire pe conturi, sau avea, acum s-a ridicat, am zis să facem un cont fiduciar, în care banii de transfer să ajungă acolo, după care să ajungă la jucător și la ACS Poli. Asta, pentru că, în cazul în care jucătorul are de primit niște bani ca urmare a unui transfer, să poată să-i primească. Nu să ia Finanțele toți banii. Cum s-a întâmplat cu banii de la LPF. (n.r. – Jucătorul să primească banii) ca să fie de acord să meargă la echipa respectivă. Pentru că tovarășul Bîrlică mi-a comunicat că Mailat va primi 25.000 de euro la semnătură cu Slovan Bratislava (n.r. – 20% din presupusa sumă de 350.000 de euro înseamnă 70.000 de euro, nu 25.000). Și ca să vadă Mailat banii respectivi, să nu îi ia Finanțele, ei având poprire pe conturi. De aceea am pus chestia aia. Există, dar nu există, de fapt, pentru că nu își mai are rostul acum, pentru că nu mai există poprire pe conturi. Devine nulă.
Noi le-am dat o soluție lor datorită popririi conturilor lor. Atâta tot. Nu este altă… Nu vrem să luăm banii clubului, nu ne opunem ca clubul să câștige bani, suntem de acord”.
Dacă toate celelalte condiții pot fi considerate un drept firesc al jucătorului de a cere cât mai mult, în schimb problema artificiului cu banii pe transfer rămâne un semn de întrebare.
Drapanotis a explicat și situația sa juridică, precum și relația cu Mailat, despre care spune că e una de familie: „Nu am licență (n.r. – de impresar). Am un contract notarial. Eu, înainte de toate, sunt un foarte apropiat al părintelui lui Sebastian. Am un contract de reprezentare notarial. Care este valabil. În cazul în care eu voi face un transfer ulterior, îmi voi asigura și această licență. Momentan nu este cazul. Asta este o altă găselniță a domnului vicepreședinte Bîrlică. Ca să lovească imaginea mea. Nu are nicio legătură. Eu sunt foarte apropiat de familia lui Sebastian Mailat. De asta mă și ocup de Sebastian. Eu nu am ce să ascund de absolut nimeni. Eu nu umblu cu combinații, șmenuri, presiuni, intimidări și așa mai departe. Astea-s… Nu mă interesează”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER