STUPEFIANT! **Angajat FRF, arestat pentru trafic de droguri! CUM COMENTEZI?
This browser does not support the video element.
Ziua și scandalul la FRF. Angajații lui Mircea Sandu sunt din ce în ce mai mult suspectați de implicare în activități interzise prin lege.
Ultima ispravă? Un maseur angajat la Federație a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă 1 kilogram de heroină pentru 18.000 de EURO
Angajatul FRF a fost filat timp de mai multe săptămâni de polițiștii de la Crimă Organizată și procurorii DIICOT, acesta fiind arestat până la urmă în cartierul bucureștean Rahova pe 26 mai, în timp ce urma să încheie o tranzacție.
Magistrații au emis pe numele său un mandat de arestare pentru 29 de zile.
Gabriel Voicu, maseur la una din naționalele de juniori, a mai fost condamnat în 2006 la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru același gen de fapte, dar FRF nu a luat nicio măsură în privința acestuia.
Purtătorul de cuvânt al Federației Române de Fotbal, Paul Zaharia, a declarat, pentru MEDIAFAX, că persoana în cauză se numește Gabriel Voicu și este colaborator al Federației Române de Fotbal la lotul "under 17" al României, unde este masor. Zaharia a precizat că acesta venea doar în perioada desfășurării unor acțiuni ale lotului și a subliniat că nu era angajat permanent.
Miodrag Belodedici, Directorul tehnic al selecționatelor de juniori, nu știa că maseurul Gabriel Voicu avea cazier și a rămas suprins când a aflat că acesta a fost arestat.
"Cel arestat pentru trafic de droguri se numește Gabriel Voicu. Lucra la lotul de ’92 cu copii de 17 ani. Mi-a lăsat o impresie bună, s-a ținut de treabă. Mergea cu noi prin deplasări. Noi nu am știut nimic, nu am bănuit nimic. Sunt foarte surpins, mai ales că și el a jucat fotbal, cred că pe la Dinamo. Nu știam că a mai fost condamnat, dar este foarte urât dacă este așa. Eu când am venit el deja colabora cu FRF. La acest lot este antrenor Lucian Burchel", a spus Belodedic la Sport.ro