Suferință** fără sfârșit

O rezervă de spital, la Colentina, nu mai mare de 10 metri
pătrați. Unul dintre paturi este ocupat de un bărbat între două
vârste, cu piciorul stâng amputat la câțiva centimetri sub
genunchi. Viața de după fotbal n-a fost tocmai ușoară pentru Viorel
Turcu, omul cu peste 250 de meciuri în Divizia A și cu două titluri
de campion în palmares, cucerite cu FC Argeș și cu Dinamo.

Totul a început în urmă cu aproape patru ani, de la un banal pas
făcut greșit, care i-a provocat o fractură de calcaneu. Luni
întregi de chin și doctori care nu înțelegeau de unde durerile care
urcau în sus, pe picior. Într-un final deloc fericit, i s-a spus că
piciorul stâng trebuie amputat urgent, altfel infecția urcă. Și i
l-au tăiat de sub genunchi. Calvar înainte, calvar după.


„După operație am fost la firma domnului Prigoană, «Rosal
Ortopedic»”, povestește fostul jucător. „Auzisem că au produse
performante. Într-adevăr, proteza pe care am primit-o, în valoare
de vreo șase mii de euro și pe care mi-am permis-o datorită
ajutorului financiar al primarului comunei Chiajna, Mircea Minea,
este excelentă. Problema a venit de la cupolă, partea aceea care
vine în vârful protezei și care îmbracă bontul, adică ciotul de la
picior. Șase luni a fost perfect, mergeam de parcă era piciorul
meu, eram în al nouălea cer. După aia a început să mă roadă la
genunchi. Am fost la firmă, mi-au ajustat-o puțin, dar după alte
două săptămâni iar a început să mă frece acolo, pe exteriorul
genunchiului. Trei luni am mers așa, un chin îngrozitor, genunchiul
meu devenise rană deschisă. Nemaiputând suporta, am venit din nou
aici, la doctorița Carmen Pârșu, cea care m-a operat și prima dată.
Iar făcusem infecție! Urcase până la coapsă, dar marea mea șansă a
fost că nu atinsese osul, altfel trebuia tăiat piciorul de la
coapsă! M-a operat din nou, m-a curățat, am o tăietură lungă cât
tot ce mi-a mai rămas din piciorul ăsta, dar zic mersi că am scăpat
așa”.

Banii, mereu o problemă
Turcu e de două săptămâni în spital, dar crede că va mai rămâne cel
puțin încă două, până rana se va mai vindeca. Din vara trecută este
antrenor principal la Argeșul Mihăilești, echipă din Liga a III-a
pe care, spune cu mândrie, a dus-o pe locul 6 în clasament după
tur. „Abia aștept să revin la antrenamente, dar înainte de asta
trebuie să merg să-mi facă o altă cupolă. Am sunat la firmă și mi
s-a spus că trebuie să plătesc pentru o nouă cupolă, adică undeva
în jurul a o sută de milioane de lei vechi. Deja mi-e groază,
pentru că nu stau grozav cu banii, de ce să n-o spun? Dar pun și eu
o întrebare, poate mă aude domnul Prigoană: dacă și cupola asta o
să se uzeze sau n-o să-mi mai fie bună, o să dau încă o sută de
milioane? Și mereu la fel?”.

„La un moment dat am vrut să mor. Clacasem
psihic!”
Încearcă să se țină mândru, dar e copleșit, și ochii încep să i se
umezească. „Nu înțeleg de ce s-au adunat toate necazurile astea
numai pe capul meu! Poate sunt blestemat, nu știu ce să mai cred.
Dar de ce, că eu n-am făcut rău nimănui, ba, dacă am putut, am
făcut bine. Prea multe pe un singur om! Când eram la Dinamo mi-a
murit fetița, care avea o lună… Norocul m-a ocolit de multe ori.
Au venit și problemele astea cu piciorul, nu știu ce să mai fac!
Totuși, mi-am mai revenit pe plan psihic, că a fost o perioadă
atunci, înainte de a-mi tăia piciorul, când am vrut să mor! Două
săptămâni n-am mai mâncat, nu mai aveam dorința de a trăi, pentru
că mă simțeam o povară pentru soție și pentru băiatul meu de 28 de
ani. Dar ei, familia, sora, cumnații, m-au încurajat mereu, m-au
susținut. Și atunci parcă mi s-a luminat mintea. Mi-am spus: ia
stai, mă, de ce să mor? De ce să mă dau bătut? Vreau să trăiesc,
parcă a urlat ceva în mine! Și acum e la fel, trebuie să trec și
peste asta, să fiu tare, pentru că viața poate fi frumoasă și
pentru mine!”.

Boala, testul prieteniei
Datorită firii sale deschise, Turcu și-a făcut prieteni la toate
echipele pe la care a trecut. Mulți dintre ei i-au sărit în ajutor
la greu în acești ani. „Lăcătuș a fost mereu lângă mine, a vrut
chiar să mă trimită în Austria, la o clinică performantă. Bumbescu
venea uneori și de două ori pe zi la mine la spital. Chivescu, de
la Pitești, care mi-este și naș, Gică Pena, Lică Movilă, Viorel
Radu m-au susținut și ei mereu. Surpriza a venit de la Nicolae
Dică. El avea un an-doi când jucam eu la FC Argeș, dar, aflat la
Catania, a văzut la televizor drama prin care treceam și, prin
intermediul socrului său, mi-a cerut un număr de cont să-mi trimită
bani! În schimb, alții, pe care îi credeam prieteni, au dispărut.
Trebuie să ajungi la un moment din ăsta ca să vezi cine ți-e cu
adevărat prieten și cine nu. Măcar un telefon să-mi fi dat, pentru
că un telefon în spital face mai mult decât toți banii din
lume”.

Compasiune, dar tot pe bani
Dan Fridrich, directorul „Rosal Ortopedic”, firma de la care Turcu
trebuie să-și ia altă cupolă, a declarat: „E absolut normal ce se
întâmplă, ca vechea cupolă să nu-i mai fie bună. Bontul acela se
trage în timp, e vorba de transpirație, de grăsimea care se lasă,
asta e natura corpului. Dar, după două-trei protezări, perioada de
schimb va fi mult mai lungă. Știm că domnul Turcu are probleme cu
banii, data trecută aproape că plângea, săracul, că îi promisese
că-l ajută Dan Petrescu, dar îl lăsase baltă! N-avem ce face în
acest sens, și noi plătim pentru materialele respective, pe care le
folosim la confecționarea produselor”.

„Nu știu ce puteam face ca să-i batem”

Viorel Turcu a ratat o primă fabuloasă în semifinala Dinamo – FC
Liverpool, din Cupa Campionilor 1983-1984.

Împrumutat de la Steaua la Dinamo pentru returul ediției de
campionat 1983-1984, Viorel Turcu a jucat în meciul care putea
rescrie istoria fotbalului românesc: semifinala de Cupa Campionilor
pe care roș-albii au disputat-o cu FC Liverpool. Fostul fotbalist
își amintește că „turul a fost pe «Anfield», dar eu n-am jucat, am
fost rezervă… Țin minte perfect atmosfera. A fost ceva
incredibil, cu tot stadionul cântând din primul și până în ultimul
minut de joc. La «You’ll never walk alone», pur și simplu mi s-a
ridicat părul pe mine de emoție! Ne-au bătut cu 1-0, un meci în
care Augustin a scăpat singur la 0-0 și a dat bară, iar Souness l-a
lovit cu pumnul pe Movilă și i-a făcut fractură de mandibulă. La
retur, pe fostul «23 August», am jucat tot meciul. Am fost vârf, cu
Țălnar pe dreapta și Orac pe stânga. Ne-au bătut și la București,
de data asta cu 2-1. Rush ne-a dat două goluri, iar pentru noi a
marcat Orac. Au fost mai buni, ce să mai vorbim… Nu știu ce
puteam face ca să-i eliminăm. Președintele nostru, Vasile Anghel,
ne promisese înaintea meciului că, dacă ne vom califica în finală,
vom lua o primă mai mare decât încasasem după ce o eliminasem pe
Dinamo Minsk în sferturi. Iar atunci luasem 57.000 de lei de
căciulă, aproape o Dacie nouă!”.

Turcu are și câteva sfaturi pentru ialomițeni înaintea marii
„duble” Unirea Urziceni – FC Liverpool, din „16”-imile de finală
ale Europa League. „Băieții să nu se intimideze de atmosfera de pe
«Anfield» și să nu facă greșeala să se ducă peste englezi! Ar fi
sinucidere curată. Oricare dintre jucătorii lor are capacitatea de
a câștiga un meci de unul singur. Gândiți-vă numai că, dacă vinzi
un jucător de la Liverpool, cu banii ăia cumperi toată echipa
Urziceniului!”.