Suferința unui campion!** Drama prin care trece un atacant care a câștigat titlul în Liga 1 cu trei echipe diferite! Becali i-a trântit ușa în nas când i-a cerut ajutorul!

Nu există cuvinte care să exprime ce înseamnă cu adevărat să rămâi fără ambele picioare. Atât pentru un om simplu, dar cu atât mai mult pentru unul care a trăit construindu-și o carieră cu sprijinul lor. Multiplu campion cu Steaua, Dinamo și FC Argeș, Viorel Turcu demonstrează în fiecare zi că este un adevărat învingător. Rămas de curând și fără al doilea membru inferior, Turcu nu se lasă răpus de greutățile vieții! Ba chiar promite că în curând va reveni pe terenul de fotbal, ca antrenor. Rândurile de mai jos pot constitui oricând o lecție de viață pentru oricare dintre noi.

De aproape cincisprezece ani, Vasile Turcu bate drumul spitalelor, are zeci de operații și tratamente la activ, iar din 2008 a rămas fără piciorul stâng, din cauza diabetului. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, fostul internațional a mai primit o grea lovitură: a fost lăsat și fără cel de-al doilea membru, rămânând practic fără „armele” cu care și-a croit o frumoasă carieră și un drum spre notorietate.

S-a operat în șortul Stelei
ProSport l-a regăsit pe Turcu într-o rezervă a spitalului Colentina. Am fost plăcut surprinși să constatăm că bărbatul avea un optimism molipsitor. Purta mândru un șort al Stelei, cu numărul 7, al „prietenului meu Lăcătuș”. Figura i se întrista însă brusc în clipa în care conștientiza că tumultul stadioanelor de odinioară s-a transformat acum într-o liniște nefirească, apăsătoare, specifică spitalelor.

„Nu mai știu câte operații am adunat! Când mi-au tăiat primul picior, am clacat, dar toată familia m-a sprijinit”, ne-a povestit fostul fotbalist, care împărțise terenul cu figuri de seamă ca Dobrin, Radu II, Doru Niculae și mulți alții: „Mergeam mereu în spatele lui Dobrin și mă simțeam ca un Dumnezeu. Era un fotbalist excepțional”. În rezerva spitalului Colentina, timpul s-a comprimat pentru câteva momente.

„Am să antrenez din nou!”
Fost antrenor în Liga a III-a, Turcu nu concepe să se încline în fața destinului. Acum își dorește enorm să revină pe teren, la comanda unei echipe, dar pentru asta îi trebuie bani, aproape 10.000 de euro, cu care să-și cumpere o a doua proteză. „Suferința m-a călit. Trebuie să fiu optimist și îmi spun mereu că mă voi întoarce la fotbal. Sper să găsesc oameni binevoitori care să mă ajute”, a încheiat fotbalistul care l-a avut ca adversar într-un amical, pe „zeul fotbalului”, Maradona, în anii 80.

„Sper să fie ultima operație și cât de curând să pot merge ca un om normal și să mă întorc pe terenul de fotbal. Acolo e viața mea”, Viorel Turcu, fost internațional

„Becali ar fi fost impresionat dacă mergeam la el cu televiziunile!”

Viorel Turcu nu și-a putut scoate din suflet dragostea pentru Steaua nici măcar atunci când patronul Becali a refuzat să-i întindă o mână de ajutor în semn de recunoștință pentru ce a făcut pentru clubul roș-albastru. Îmbrăcat în pantaloni cu emblema Stelei pe ei, Turcu visează ca în curând să poată merge din nou, deși asta înseamnă să strângă o sumă destul de mare pentru o pensie de câteva sute de lei: 10.000 de euro.

Domnule Turcu, povestiți-ne când a început suferința dumneavoastră.
Acum fix cincisprezece ani. De atunci stau numai prin spitale și nici nu mai știu câte operații am avut de îndurat până acum. În ’96 am fost operat de chist hidatic la coada pancreasului. Atunci mi s-a zis că, dacă nu mă las de fotbal, risc să mor la prima lovitură, iar dacă voi accepta să mă operez, voi rămâne bolnav de diabet.

În 2008 v-ați pierdut primul picior, cum de ați rămas acum și fără cel de-al doilea?
Piciorul stâng mi l-au tăiat atunci din cauza unei infecții, iar doamna doctor Carmen Pârșu a făcut tot posibilul să-l salveze și pe cel de-al doilea. Din păcate, am rămas de o săptămână și fără dreptul. Mă bucur în schimb că osul e sănătos și că pot să apelez la niște proteze ca să pot merge. Numai că situația mea financiară mă ține pe loc…

Ați jucat la Steaua, Dinamo, FC Argeș, chiar și la națională. Câți dintre foștii colegi și-au adus acum aminte de dumneavoastră?
Nu pot să-l mânii pe Dumnezeu și să spun că nu am fost ajutat. Mi-au sărit în ajutor câțiva oameni de la care nu m-aș fi așteptat niciodată, însă mi-au fost trântite și multe uși în nas.

„Dică mă știa de la 10 ani!”

Sunteți îmbrăcat în pantaloni cu stema Stelei. Câți din stafful Stelei s-au interesat de starea dumneavoastră?
Directorul sportiv, Narcis Răducan, mi-a dat zilele trecute un telefon și a făcut un gest minunat, care m-a lăsat mască, în rest nimeni. Dânsul are probleme cu unul dintre copilași și știe ce înseamnă suferința. La Gigi Becali s-a dus soția mea să-i ceară disperată ajutorul, dar i-a întors spatele, spunându-i că el nu are timp de donații. Poate ar fi trebuit să ia o televiziune cu ea și atunci ar fi fost impresionat.

Acum ați avea nevoie de cea de-a doua proteză pentru a putea merge din nou?
Da, dar mă costă 10.000 de euro. Prima am făcut-o la domnul Silviu Prigoană și atunci m-au ajutat cu bani Mircea Minea, primarul Concordiei, și Nicolae Dică. El avea 10 ani când eu jucam fotbal, am rămas uimit că știe de mine. La fel și domnul Mircea Sandu, prietenii mei Adi Bumbescu, Iovan și Gică Pena. Primii doi știu ce înseamnă să fii izgonit de actuala conducere a Stelei și de aceea au fost solidari cu mine. De la Dinamo mă ajută Lică Movilă și Viorel Radu. Sper să reușesc să strâng acești bani, să pot merge din nou și să ne întâlnim cât de curând să facem poze pe teren.