„Sunt uluit, nu am cuvinte! **Așteptăm și proba B și apoi vom lua o decizie!”

Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a declarat, joi,
agenției MEDIAFAX, că va aștepta proba B în cazul jucătorului
Adrian Mutu, găsit dopat cu sibutramină, și că abia apoi se poate
vorbi de o decizie a federației în cazul său.

„Nu știu ce să spun în cazul Mutu, nu prea am ce să fac,
sunt uluit. Nici nu știu ce să spun. Nu am cuvinte. Pur și simplu
nu am o explicație, nu știu ce să zic. Vom aștepta și proba B, să
vedem despre ce e vorba și apoi se poate vorbi de o
decizie”,
a declarat Lupescu.

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost depistat
pozitiv în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010,
după meciul cu Bari, din campionatul Italiei, a anunțat, joi,
Comitetul Olimpic Italian (CONI).

CONI a anunțat că testul a fost făcut de laboratorul din
Roma.

Partida Fiorentina – Bari s-a disputat la 10 ianuarie și s-a
încheiat cu scorul de 2-1, pentru echipa gazdă. Mutu a fost titular
în acel meci și a marcat în mintul 38, aducând egalarea pentru
Fiorentina.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 28 01. 2010, 18:22
Actualizat: 28 01. 2010, 18:26