SUPER FOTO Întâlnirea care l-a înnebunit de fericire pe Hizo:** „Bă, ăsta e un drac!” Reacția fabuloasă a „Dulăului” când a fost pus față în față cu Wesley și Demollari

SUPER FOTO Întâlnirea care l-a înnebunit de fericire pe Hizo:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Recordul din 1994 al lui Sulejman Demollari este istorie. După 17 ani de la ultimul său meci în Divizia A pe atunci, albanezul i-a predat ștafeta brazilianului Wesley Lopes. A făcut-o în persoană cu o zi înaintea meciului de la Mioveni. La întâlnire a fost prezent și Viorel Hizo, fostul antrenor al lui „Demo” de la Dinamo, actualul tehnician al lui Wesley de la Vaslui. Ce a ieșit, vedeți mai jos.

„Domnule Hizo, puteți să veniți până la recepție? Avem o surpriză pentru dumneavoastră”. Câteva momente de pauză în stil ardelenesc, apoi reacția: „Mă, eu de obicei mă feresc de surprizele ziariștilor”. Încă o încercare: „V‑am adus pe cineva și o să vă facă plăcere să-l revedeți”. Deja-vu, liniște, „purici” în receptor: „Pe cine? Pe Emil Dică? Ă‚sta e din Pitești”. Se lasă convins, iar după cinci minute își face apariția. „Cine e, că nu văd?!” Încă doi pași, apoi își încruntă ochii. „Demo, tu ești, mă, Demo? Bă, asta da surpriză! De unde l-ați adus, mă?”

„Demo era cuminte, Wesley e un drac”

„Am vrut să facem o fotografie cu Wesley și Demollari, golgheterii străini all-time ai Ligii I, iar dumneavoastră nu puteați să lipsiți din cadru. I-ați antrenat pe amândoi”. Se uită lung spre Wesley, apoi îl strânge din nou în brațe pe Demollari. „Demo era cuminte. Ce, ca ăsta? Ă‚sta e drac mare”. Nu termină, pentru că nu prea mai vede nimic. Are tricolorul pe cap. Autor Wesley. „Domnule Hizo, acum să vă punem puțin în încurcătură. Care a fost mai bun dintre ei? Mută un pic capul pe spate, iar când să răspundă este întrerupt de brazilian: „Ehehe… hai să te aud acum!”. „Alt fotbal se juca atunci, dar Demollari era clar cel mai bun fotbalist din România”. Degeaba. Diplomația tehnicianului nu este pe placul actualui său elev: „Alt fotbal? Bine, atunci să joci tu de-acum”.

„Bunică-miu e cel mai tare!”

„Domnule profesor, să facem fotografia cu golgheterii dumneavoastră. E bine aici pe fotoliu?” Toată lumea acceptă, iar în loc de „say cheese” vorbește Wesley: „Bunicul meu, cel mai bun”. Îl mângâie pe burtă pe „Dulău”, pune capul pe umărul lui, mai bodogănește ceva portughezo-românește și se astâmpără la ultimul cadru. Demollari zâmbește, antrenorul își învinge ridurile colecționate de timp pe bancă, chelia sud-americanului lucește. A doua zi, cu aceeași chelie intră în istorie. Deschide scorul la Mioveni și învinge statistica. 37, apoi urmează 38 și 39.

„Cu el am bătut-o pe Sporting. Cu tine?”

Hizo și-a adus aminte de meciul cu Sporting, din 1991. La portughezi evolua atunci Figo, dar Dinamo a mers mai departe în Cupa UEFA.

Domnule Hizo, vă mai întreb o dată: care dintre cei doi este mai bun?
Îți răspund la fel și nu e vorba de diplomație. Era alt fotbal atunci. Gândește-te la un singur lucru, atunci se juca la două puncte victoria. Îmi aduc aminte că am luat campionatul cu Dinamo fără să pierdem vreo partidă. Demollari era cel mai bun, un jucător extraordinar.

Lăudați-l și pe Wesley, că de el mai aveți nevoie…
(râde) De Wesley ce să spun? E un mic drăcușor. Glumesc, a spus el pe teren. Dacă l-a depășit pe Demo, atunci și-a arătat valoarea în fotbalul nostru. Gândiți-vă că au trecut atâția ani, au fost atâția străini în campionatul nostru, iar el a fost cel care a reușit destul de repede să doboare un record atât de vechi.

Totuși, cu Wesley nu ați luat campionatul.
Până atunci avem meciul cu Sporting. În ’91, cu Demollari pe teren i-am scos din Cupa UEFA. Acum e rândul lui Wesley, să-l văd! Îmi aduc aminte că la portughezi erau jucători mari, Balakov, Douglas, Figo era un puști. Aveau superechipă.

Dialog Demollari – Porumboiu la telefon

În timpul întâlnirii cu Demollari, lui Viorel Hizo i-a sunat telefonul. La celălalt fir era Adrian Porumboiu. „Nici nu îți dai seama cu cine sunt acum. Cu Demollari. L-au adus băieții de la presă să facă poză cu Wesley. Imediat, aparatul ajunge în mâna lui Demollari, iar acesta exclamă. „Îmi mai aduc aminte de dumneavoastră. Nu v-am uitat. Mulțumesc mult și dumneavoastră, sănătate și succes în campionat”. După încheierea apelului, fostul dinamovist continuă: „Eu eram fairplay, nu am luat niciun «roșu» cât am jucat în România. Crăciunescu mi-a dat singurul «galben» și mi-a zis că trebuia «roșu», dar pentru mine e doar galben”.

Ianul l-a vrut golgheter pe Gerstenmajer

Demollari a marcat, în fix o sută de apariții în Divizia A, 36 de goluri. În drum spre Pitești, la un popas, „Demo” ne spune că Wesley ar fi avut nevoie de ceva mai mult timp pentru a-l depăși. „Eu cu Gerstenmajer eram golgheteri. Eu aveam mai multe reușite, dar domnul Ianul m-a rugat să-l las pe el să mă întreacă. Trebuia să meargă în Elveția, parcă. În ultimele etape, penalty-urile le-a executat el și m-a întrecut”.

39 de goluri a marcat Wesley în Liga I, în 87 de partide

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×