SUPER INTERVIU ProSport!** Ștefan Bănică jr: „Brazilia e favorita mea la mondiale”

Când vorbește despre fotbal, Ștefan Bănică (43 de ani) o face în
calitate de fan tradițional al dinamoviștilor. Ține cu gruparea din
„Ștefan cel Mare” din 1972, a realizat un imn pentru „câini” în
2000 și dorește să-și ajute favoriții prin muzică dacă va fi cazul.
Ca orice român, este susținător fidel al naționalei, însă se arată
dezamăgit de lipsa performanțelor după episodul SUA 1994. Cupa
Mondială l-a prins în mare forfotă. Nu se poate uita la meciuri,
fiindcă are un program infernal. Cele trei repetiții pe zi pentru
discul „Superlove”, care va conține 12 piese și va apărea în
toamnă, îl determină să pună competiția din Africa de Sud pe locul
2 pe lista priorităților sale.

Vei avea timp să te uiți la meciuri pe parcursul
desfășurării Cupei Mondiale?
Din păcate, acum am trei repetiții pe zi, așa s-a nimerit, trebuie
să terminăm repetițiile la teatru și cele pentru discul care va
ieși în toamnă. Sper totuși să prind câteva meciuri. Când eram
puști, țin minte și-acum cum mă uitam pe bulgari, pentru că
Televiziunea Română n-a mai transmis nimic în perioada aia neagră a
anilor 80. Sigur că astăzi miza ar fi fost mult mai mare pentru
mine și pentru toți românii dacă și România ar fi participat la
acest Campionat Mondial.

Ce fel de disc vei scoate pe piață?
Un disc care se numește „Superlove”, unde este inclusă și cea mai
nouă piesă, pe care am promovat-o, cu același nume. Un disc de 12
piese, care va ieși în toamnă, produs de MediaPro Music, iar
materialul discografic va fi prezentat în mare parte în concertele
tradiționale de Crăciun.

Cu ce echipă vei ține la Mondiale? Cu una
europeană?
De cele mai multe ori, la Campionatele Mondiale, Brazilia era una
din favoritele mele. E în continuare una din puținele formații din
lumea asta unde mai vezi plăcerea jocului.

Care sunt fotbaliștii tăi preferați? Pele, bănuiesc, de-a
lungul istoriei.
Pe Pele l-am prins prea puțin. Era un jucător uriaș, dar nu l-am
văzut decât pe înregistrări mai vechi. Așa pot să-ți vorbesc și de
Mircea David, portarul, „Il Dio”, dar nu-l cunosc decât din cărți.
Am avut ocazia să văd pe viu, nu numai la TV, jucători foarte
mari.

„Răzvan e
un tip disciplinat, dar rezultatele contează”

Ce-ți aduci aminte din Campionatele Mondiale, Europene?
Care te-au impresionat? La ce te uitai?
Îmi rămâne viu în minte Campionatul Mondial din Argentina din 1978,
cu milioane de hârtiuțe în aer, cu Mario Kempes, vedeta Mondialului
de atunci.

Dar din meciurile din țară, care te-a marcat cel mai
puternic?
Cel mai frumos meci a rămas pentru mine unul din ’83, când, în
„Groapă”, Dinamo a bătut-o pe Internazionale Milano cu 3-2. A fost
și rămâne un meci memorabil în istoria lui Dinamo. Pentru mine a
fost atunci ceva extraordinar, parcă niciodată stadionul n-a arătat
ca atunci. Era o mare roș-albă. Iar la polul opus, îmi aduc aminte
de meciul România – Iugoslavia, când sârbii ne-au bătut cu 6-4 pe
stadionul Steaua.

Ce părere ai despre participarea României la Campionatul
Mondial din 1994?
Este maximum ce am realizat pe plan internațional cu o echipă
matură, sudată, condusă în teren de Hagi. A fost o chimie, a fost
„ceva” între jucători, a fost un moment prielnic pentru națională.
Și astăzi sunt jucători talentați, dar, din păcate, luați separat,
nu ca echipă.

A fost o dramă pentru tine meciul cu Suedia?
A fost o dramă pentru toți românii, chiar dacă pentru spectatori
fotbalul ar trebui să fie un joc, o convenție. Dar când oamenii
ajung să facă infarct, să se bată, să-și smulgă părul din cap,
lucrurile, într-adevăr, devin dramatice.

Cum vezi naționala cu Răzvan Lucescu pe bancă, după ce a
fost contestat după primele meciuri, chiar dacă au fost
victorii?
Răzvan e un tip disciplinat, e un băiat care gândește, care are o
tactică, dar, din păcate, până la urmă, peste tot în lumea asta
rezultatele contează. Pentru a fi antrenor, trebuie să-ți asumi o
răspundere foarte mare. De pildă, Dan Petrescu: jos pălăria pentru
ce-a făcut la Urziceni! S-a impus prin forța echipei, nu prin cea a
individualităților. Dar în momentul în care va fi antrenor la o
echipă unde jucătorii-vedete au un salariu mai mare decât el, îi va
fi foarte greu să se impună prin metodele de la Urziceni. Din
păcate, n-am avut niciodată răbdare să lăsăm să se construiască în
timp o echipă națională. Asta înseamnă legături de joc, meciuri
multe împreună în aceeași formulă ca să se creeze un nucleu de
jucători. Lucrurile astea nu cred că se fac de pe o zi pe alta.