Cel mai bătrân medaliat olimpic român în viață trăiește uitat de lume într-un apartament modest din cartierul bucureștean Berceni. Vasile Tiță are 82 de ani, iar medalia a cucerit-o la Helsinki (Finlanda), în 1952, la box. Bătrân și bolnav, Tiță s-a pricopsit cu o maladie care i-a furat prezentul. Unii ar spune că este o binecuvântare, alții un blestem.
Maladia Alzheimer a scos imaginile din albumul cu amintiri al lui Vasile Tiță și le-a reașezat în actualitate. Pentru el, prezentul nu e azi sau ieri, ci ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 60 de ani. Anii sunt răsturnați, la fel ca și memoria. Vasile Tiță nu-și aduce aminte ce a făcut în ultima săptămână. Nici măcar de accidentul vascular ce i-a provocat o pareză în urmă cu vreo 20 de ani și care i-a grăbit pensionarea nu-și aduce aminte. Antrenor fiind, s-a supărat că unul dintre cei mai buni elevi ai lui, supergreul Dodo Pârjol, a fost furat la o competiție națională, iar în camera de hotel i s-a întunecat privirea. A uitat când și unde s-a întâmplat, parcă la Brăila sau la Galați.
Stă așezat într-un fotoliu, iar alături de el, în sufragerie, se află un scaun mobil, de genul celor din spitale. Iese rar din casă, iar ultima oară când a fost la tratament la Institutul „Ana Aslan”, în urmă cu câțiva ani, s-a ales cu o poreclă din partea unei asistente: „Ochi albaștri”. Doamna Elena, soția sa, îl asistă permanent. „Întrebați-l tot ce doriți, dar singurele lui amintiri sunt cele vechi”.
Se crede în cantonament
Vasile Tiță retrăiește zi de zi tinerețea sa pugilistică. Uneori se crede în cantonament. Cere ghetele pentru antrenament și se vaită că Marcu Spacov – unul dintre marii antrenori ai României – nu-l lasă să vină acasă. Nu i-a uitat pe niciunul dintre colegi, antrenori sau ziariști. „Linca era un mare sportiv, dar nu făcea diferența între un antrenament și un meci. Nu avea discernământ”, „Ghețu Velicu era bun, dar dezordonat”, „Dumitru Ciobotaru, curajos și tare, nu mă interesează ce făcea el după aceea în beciurile miliției”. Mircea Dobrescu, „boxerul de buzunar”, Gheorghe Negrea, Șerbu Neacșu trec și ei prin sita de amintiri a fostului boxer… De Gheorghe Fiat nu-l întreb nimic. Fostul lui coleg de club și camarad s-a stins luna trecută, iar vestea a adus lacrimi și zbucium în sufletul lui Tiță. Salvarea a venit tot de la Alzheimer. După o zi, vestea a dispărut din memorie…
„Simt și acum pumnii lui Torma”
Vasile Tiță nu ratează meciurile de box care se transmit săptămânal la televizor, însă nu-și aduce aminte care este ultimul pe care l-a văzut. Amintește vag de Doroftei, deși și acest nume este din alte vremuri. Rememorează însă cu o ușurință uluitoare meciurile sale din urmă cu 50-55 de ani. „Cehoslovacul Iulius Torma m-a învins pe stadionul „23 August”. Era tare, parcă simt și acum fiecare pumn al lui. Și Laszlo Papp m-a bătut. A ieșit triplu campion olimpic, mare valoare. În țară nu prea aveam rival, doar cu cei de afară mă chinuiam”. În finala olimpică de la Helsinki, la mijlocie (75 kg), l-a întâlnit pe americanul Floyd Patterson, unul dintre cei mai mari pugiliști din istorie. Meciul a durat 74 de secunde. Gurile rele spun că Tiță s-ar fi culcat deliberat la podea, dar fostul pugilist parează. „Era o mare valoare. A făcut ravagii după aceea la profesioniști”. Doamna Elena face un semn, vizita s-a încheiat. Vasile Tiță aprinde o țigară, ultimul capriciu pe care și-l permite în prezentul actual. În cel trecut, în care de fapt trăiește de trei ani încoace, fostul campion își permite orice.
Întrebați-l tot ce doriți, dar singurele lui amintiri sunt cele vechi Elena Tiță, soția lui Vasile
Câte o țigară – e singurul capriciu pe care și-l mai permite în prezent Vasile Tiță
„Clubul Steaua și-a uitat eroii”
Vasile Tiță are o pensie de la Armată (a fost antrenor la Steaua) și o rentă viageră modestă, corespunzătoare unei singure medalii de argint la JO. „Banii ne-ar ajunge dacă nu ar fi foarte scumpe medicamentele. Eu nu sunt obișnuită să bat pe la uși, dar cei de la Dinamo nu-și uită fostele glorii. Poate că și cei de la Steaua ar fi bine dacă s-ar gândi ce fac marii lor sportivi, mai ales că au rămas foarte puțini”, punctează Elena Tiță, soția fostului boxer.
Patterson, de două ori campion mondial la categoria grea
Floyd Patterson, cel care l-a învins pe Tiță în finala olimpică din 1952, a trecut la profesioniști imediat după JO. Deși nu foarte înalt (1,83 m) și nici masiv, Patterson a devenit de două ori campion mondial la categoria grea. El a fost antrenat și descoperit de Cus D’Amato, cel care l-a scos de pe stradă pe Mike Tyson și l-a transformat într-o veritabilă mașină de dat pumni.
Patterson a adunat 55 de victorii la profesioniști și opt înfrângeri, printre cei cu care a încrucișat mănușile numărându-se toate numele mari ale perioadei sale, începând cu Ingemar Johansson, Sonny Liston și Muhammad Ali. Patterson a murit în 2006, la 71 de ani, bolnav de Alzheimer!
Vasile impresiona prin eschive, scăderi de nivel, nu pe fugă, pe picioare. Nu era un atacant prin excelență, dar lovea foarte puternic și primea destul de puțin Petre Henț, fost cronciar de box
Medaliații de la JO 1952
AUR: Iosif Sârbu – pușcă / calibru mic 40 f (tir). Decedat în 1964
ARGINT: Vasile Tiță – categoria 75 kg (box)
BRONZ: Gheorghe Fiat – categoria 60 kg (box). Decedat în 2010
BRONZ: Gheorghe Lichiardopol – pistol viteză (tir). Decedat în 1991 (Înainte de 1952, sportul românesc a mai cucerit o singură medalie olimpică, prin naționala de rugby, bronz în 1924)
Carte de vizită Nume și prenume: Vasile Tiță Data și locul nașterii: 21 februarie 1928, București Club: Steaua Performanțe: medaliat cu argint la JO Helsinki 1952, cat. 75 kg, de șase ori campion național – de cinci ori la mijlocie-mică (71 kg) și o dată la mijlocie (75 kg). În 1959 a renunțat la box, devenind antrenor, însă fără a înregistra performanțe deosebite
Tiță, prietenul lui Corneliu Mănescu
Vasile Tiță a fost unul dintre boxerii apreciați ai României, evoluțiile sale fiind unul dintre motivele pentru care sălile erau mereu pline la galele pugilistice. Unul dintre marii fani ai lui Tiță a fost Corneliu Mănescu, fost comandant al Casei Centrale a Armatei (CCA) și ministru de Externe între 1961 și 1972. „Mănescu era nelipsit de la meciurile mele. Pot să spun că eram amici”, susține Tiță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER