SUPER REPORTAJ** „Sunt Claudiu, nu ‘Blocnotes’!” Vezi cum explică Răducanu porecla care l-a făcut celebru
Aflat în plin scandal cu fosta soție, Claudiu Răducanu a
avut puterea să discute despre ceea ce l-a făcut celebru: fotbalul.
Și a ținut să demonteze folclorul ce l-a însoțit mai mereu în
carieră.
Cu mențiunea că discuția de mai jos a avut loc acum aproape o lună,
cu ocazia meciului Barcelona – Șahtior (5-1), cele scrise rămân
parte dintr-o poveste de viață ce ne-ar putea servi ca lecție
pentru fiecare dintre noi. La 34 de ani, Claudiu Răducanu e în
continuare un personaj pentru fotbalul nostru. Evident, nu neapărat
pozitiv, nu neapărat ca un model de urmat, dar personaj. Cel puțin
până la întâlnirea de la Barcelona, asta era și părerea
reporterului. Citind tot timpul despre „isprăvile” lui Claudiu, zis
și „Blocnotes”, așteptările erau pe undeva pe la mijloc, între
curiozitate și perplexitate sau, mai degrabă, stare de expectativă.
Concluzia?
Rezultatul? Ca un meci întors în minutul 90 după 0-3 la pauză.
Pentru Claudiu, normal. Cei câțiva pași făcuți împreună pe Rambla,
locul cel mai agitat de pe pământ, cum îi place lui să-l numească,
a fost un interval de timp suficient pentru alungarea
prejudecăților. Senzația e mai degrabă de compasiune pentru un om
care s-a dedicat la maximum meseriei care i-a plăcut, fotbalul, dar
care a primit o palmă grea de la viață. Și peste care poate ar fi
putut trece mai ușor dacă ar fi citit mai mult. Contracte, cărți,
procure etc. Tremurul ușor al bărbiei trădează trăirea interioară
atunci când vorbește despre Alice, soția pe care o acuză că i-a
furat toți banii câștigați în carieră. În rest… mai bine să-i dăm
cuvântul.
-Care mai e viața lui Claudiu Răducanu?
-Aceeași care a fost mereu… dacă te referi la viața profesională.
Adică, în fotbal, lucrul care mi-a plăcut cel mai mult
întotdeauna.
-Unde mai joci?
-La Gava, o echipă dintr-un orășel de lângă Barcelona. La 34 de ani
e greu să mai prinzi loc la o echipă cu pretenții, dar nu mă plâng.
Încerc să-mi refac viața, iar orice ban câștigat din fotbal e
bine-venit. În plus, antrenez și o grupă de copii de la școala lui
Stoicikov.
-Cum ai ajuns tocmai la el?
-M-a văzut la un eveniment, m-a recunoscut și m-a luat direct: „Ce
mai faci?!”. Când am văzut că știe română, a căzut lumea pe mine…
Am vorbit și am bătut palma să lucrez la el la școală. E bine ca
bani…
-De la echipa de club cât câștigi?
-Păi… cam 3.000 de euro pe lună. Eu zic că nu e rău. În curând
termin contractul cu ei și sper să prind o echipă prin
Indonezia.
-De ce tocmai acolo?
-Păi trebuie să mai strâng și eu ceva bănuți înainte să mă las,
nu?! Mai ales după ceea ce am pățit…
-Explică în câteva cuvinte scandalul cu soția, te
rog.
-E simplu: eu am muncit pentru banii ăia, aproape două milioane de
euro, am alergat, am jucat fotbal, dar ea se bucură de ei…
-Cum așa?
-Simplu, m-a păcălit. Mi-a folosit semnătura, mi-a falsificat-o și
tot așa. Dar Dumnezeu nu doarme, iar eu am încredere în justiția
din România.
„Dacă mă trecea doamna clasa, înseamnă că era bine,
nu?!”
-Care e cel mai mare regret al vieții tale?
-Faptul că am avut încredere în familie! Și că nu-l pot avea
alături pe băiatul meu, Armin.
-Ți-a moștenit talentul?
-N-am apucat să-l văd pe teren, dar știu că s-a înscris la Școala
de Fotbal „Gică Popescu”. Când am discutat ultima oară cu el, i-am
spus că trebuie să se țină și de școală, dar și de fotbal. Așa e
cel mai bine.
-Apropo de școală. Hai să discutăm direct și despre porecla ta,
„Blocnotes”. De unde a apărut?
-Habar n-am, îți dau cuvântul meu de onoare. Au fost răutăți ale
unora, sunt sigur. Cum să nu știu eu ce e un blocnotes? Sau
canicula!?!
-Dar cu notele la școală cum stăteai?
-(se gândește un pic) Păi… dacă mă trecea clasa doamna
învățătoare, era bine, nu?! Să știi că eu sunt Claudiu, nu
„Blocnotes!” (râde)
-Și totuși, de unde au apărut zvonurile cu „isprăvile”
tale?
-Ți-am spus, nu știu… Și nici nu vreau să mă gândesc. Eu oricum
eram mai emotiv în fața camerelor de filmat, poate de aici…
N-aveam cum să fac ce se zice despre mine, pentru că eu m-am
descurcat în viață de mic, de puști… Dar vreau să precizez ceva:
în niciun caz nu cred că toate astea mi se trag de la foștii mei
colegi de la Steaua. Eram un grup mult prea unit atunci.
„Cîrțu voia de mult la Steaua!”
-Ce îți mai aduci aminte de perioada din Ghencea?
-Oooo, vremuri frumoase, ce să mai… Nea Piți, un om deosebit, el
m-a adus la Steaua. Am tot sperat să preia o echipă de afară
ulterior, să mai lucrez cu dânsul, dar n-a fost să fie. Foștii
colegi, senzaționali, atmosfera de pe stadion…
-Gigi Becali?
-Nea Gigi era altfel pe vremea aia… Nu prea se băga el la echipă,
peste antrenor…
-Știi că în Ghencea e antrenor Sorin Cîrțu acum?
-Da, am citit pe net! Nea Sorin m-a antrenat la Extensiv, e un
tehnician foarte bun. A fost o întreagă poveste cu transferul meu
la Steaua…
-Adică?
-Păi, nu mai știu cu ce îl supărasem eu atunci, cred că întârziasem
la antrenament, iar el s-a supărat foc pe mine. S-a jurat pe fetele
lui că nu mă mai lasă la Steaua. Eu, încremenisem… Ulterior și-a
călcat pe inimă și m-a lăsat. Acum a ajuns să antreneze el în
Ghencea, știu că și-o dorea foarte mult de-atunci. A fost un mare
admirator al Stelei întotdeauna.
Ultimul sezon, în
Indonezia
După ce și-a reglat conturile cu ultima echipă la care a evoluat,
CF Gava, Claudiu Răducanu speră să-și găsească liniștea în
Indonezia, atacantul anunțând că după această aventură va părăsi
cariera de jucător profesionist.
Momentan, până la transferul în depărtata Asie, fostul golgheter al
Diviziei A se pregătește separat și în paralel antrenează o grupă
de juniori la școala lui Hristo Stoicikov. „Deocamdată nu știu
echipa, impresarul meu se ocupă de problemă. Vreau să mai evoluez
un an-doi acolo, iar după aceea mă voi retrage. Va fi ultimul club
din cariera mea de jucător profesionist, e timpul să mă reorintez
către altceva, spre copii, spre exemplu”, s-a destăinuit
Răducanu.
78 de
goluri în 17 ani de carieră!
Începându-și cariera la Electroputere, în 1994, „Blocnotes” a
cunoscut culmile gloriei în perioada în care a îmbrăcat tricoul
roș-albastru, înscriind pentru Steaua 65 de goluri (din totalul de
78) în 117 partide, în toate competițiile. De altfel, formația din
Ghencea reprezintă singurul reper important din cariera
atacantului, perioada în care a îmbrăcat tricoul lui Espanyol
Barcelona fiind prea scurtă. Iar acum, la 35 de ani, „Blocnotes” se
pregătește de a treisprezecea echipă din carieră, dacă le punem la
socoteală și pe amatoarele Poble Sec și Gava, din diviziile
inferioare din Spania. Formație la care se va consemna și
retragerea din prim-plan a unuia dintre cele mai amuzante figuri
din fotbalul românesc.
Legat de
problema cu fosta mea soție, nu mai spun decât că am încredere în
justiție, care îmi va face dreptate
Claudiu Răducanu
Am văzut și eu ce s-a întâmplat în zonă, cu tsunamiul ăla, dar nu
mi-e frică. Eu mă duc să joc fotbal
Claudiu Răducanu
Nu voi uita niciodată golul din meciul cu Liverpool, de pe vremea
când jucam la Steaua
Claudiu Răducanu
La Arminia Bielefeld m-am simțit ca la Forban. Alergam acolo cât
n-am făcut-o nici măcar cu nea Piți la
Steaua
Claudiu Răducanu
Am văzut că a căzut aceeași peluză de la Villarreal, exact cum mi
s-a întâmplat mie la primul gol pentru Espanyol. Ce-am simțit? Bine
că n-am fost aproape de peluză atunci
Claudiu Răducanu
PERLELE LUI RĂ‚DUCANU DE-A LUNGUL
TIMPULUI
– Ar fi vrut să stea cu ea într-un apartament dintr-un
blocnotes
– Dorea să-și cumpere o mașină „tip iaht” pentru că este la
modă
– Întâlnindu-se cu Răducanu în Spania, Aliuță l-a întrebat dacă mai
are ID-ul vechi de mess. «Nu îl mai am, l-am uitat la București!»,
a fost răpunsul incredibil al atacantului
– Antrenorul Arminiei Bielefeld i-a spus să fie la autocar la 14:00
pentru a merge la meci. El a înțeles că trebuie să se ducă la masă
la ora două și, când a ajuns în sala de mese, erau doar
bucătăresele
– „Vreau să mă scoateți de pe Google”
– A vrut să bată canicula, din moment ce aceasta omora oameni
– „Nu mi-am propus niciun gol. Niciodată nu am făcut asta. Cine
este în fața porții, acela să înscrie” (când a semnat cu „U”
Cluj)
– A plâns în vestiar după ce Mirel Rădoi primise „roșu” într-un
meci din campionat, și peste patru zile Steaua juca în Cupa UEFA.
„Ce o să facem fără el, e suspendat”, ar fi spus jucătorul
– Primele la Electroputere se dădeau în lei, însă din cauza
faptului că nu mai avea bani schimbați, patronul l-a plătit pe
Răducanu în mărci. „Dar eu sunt nemulțumit, ei au mai multe hârtii
ca mine”, a fost reacția golgheterului
– Aflat în Spania în timpul atentatelor de la Madrid, din 11 martie
2004, a crezut că la televizor rulează un film de
acțiune