SUPERFOTO** „Spiderman” a escaladat Turnurile Petronas!
Alain Robert, cunoscut ca "Spiderman", a dat lovitura. Francezul, care s-a cățărat pe cele mai înalte clădiri ale lumii, a reușit din a treia încercare să escaladeze celebrele Turnuri Petronas din Kuala Lumpur.
Cu 452 de metri înălțime, Petronas Twin Tower au reprezentat, pana in 2004, clădirea cea mai înaltă din lume. "Spiderman" a mai încercat să escaladeze turnurile în 2 randuri, ultima oara în 2007.
"Spiderman" Robert are 46 de ani și a avut prima încercare de escaladare la 11 ani, când s-a cățărat pe clădirea în care locuia împreună cu familia.
"Spiderman" are în "palmares" 80 de clădiri pe care le-a escaladat, printre care Turnul Eiffel, Golden Gate Bridge din San Francisco, Empire State din New York.