ProSport vă oferă în fiecare dimineață cele mai interesante articole de sport apărute în presa românească.
Szekely a fost victimă a scandalului "Calciopoli" Janos Szekely, proaspăta achiziție a roș-albaștrilor și omul care a asigurat Oțelului bugetul pe un sezon întreg, a fost la un pas, acum doi ani, să se transfere în Il Calcio, anunță Evenimentul Zilei.
După câteva luni petrecute în Peninsulă, el a fost nevoit să se întoarcă însă acasă, din cauza scandalului „Calciopoli“. Aflat în probe la Ancona, actualul stelist ajunsese la un acord cu oficialii grupării italiene.
„Mă simțeam bine și doream să joc în Italia, chiar dacă nu urma să evoluez la o echipă mare. Aveam însă speranța că, în câțiva ani, voi ajunge la o grupare de top. După declanșarea nebuniei, federația a limitat însă numărul de străini din ligile inferioare“, își amintește Szekely. Nu fusese prima experiență nereușită în Peninsulă pentru fotbalistul născut la Timișoara. La 18 ani dăduse probe și la Perugia.
Streit și-a găsit mașina pe "butuci" Libertatea anunță că Albert Streit, fotbalistul german de origine română al lui Schalke 04, s-a trezit cu mașina, parcată în fața casei, un BMW seria 5, pusă pe cărămizi. Este de imaginat stupoarea care s-a putut citi pe fața jucătorului în momentul în care și-a gasit mașina fără roți. Cauciucurile, cu tot cu jante, erau dispărute. Iar toate acestea s-au petrecut chiar în fața reședinței jucătorului, la Gladbeck. Streit își parca mașina în fața garajului, în care ține un alt bolid, un Ferrari, dar și BMW-ul era asigurat.
Schumacher a căzut cu motocicleta Fostul campion mondial de Formula 1, germanul Michael Schumacher, nu poate sta de parte de sporturile cu motor. Astfel, Schumi a încercat senzații noi în cursele de motociclism, alături de piloți profesioniști de gen, anunță Adevărul. În cursa de dimineață, de la Oschersleben, el a luat startul de pe locul 37, antepenultimul, și a reușit să termine pe poziția a 28-a. În cea de-a doua cursă, el s-a descurcat un pic mai bine, ajungând la un moment dat pe locul 21, dar motocicleta a alunecat, iar Schumacher a ieșit în decor. Din fericire germanul nu a pățit nimic, dar a declarat că s-a lecuit de astfel de curse.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER