Szobi Cseh, 1942-2014. Cascadorul specializat în scrimă a fost coleg de facultate cu antrenorul Liei Manoliu: „Mergea în mâini prin curte, pe scări”. Cum i-a influențat Cseh cariera lui Țiriac
Szobi Cseh s-a stins vineri dimineață din viață după o luptă de doi ani cu cancerul. La 71 de ani, acesta a fost unul dintre cele mai importante figuri ale României. Actor și regizor, Cseh a înființat prima școală de cascadori din România, realizând peste 70 de spectacole în țară și făcând numeroase cascadorii în producții românești, unele dintre ele fiind unice în lume. Prima apariție pe ecran a lui Szobi Cseh a fost în anul 1970, în filmul „Mihai Viteazul – Unirea”, în regia lui Sergiu Nicolaescu.
Pe 12 iunie 2014, Szobi Cseh era internat la spitalul Fundeni. Suferea de cancer osos, dar își păstra în continuare optimismul, unul pe care rareori nu l-a îmbrățișat în cei 71 de ani ai săi: „E doar o gripă”, obișnuia să spună cascadorul român despre boala care ușor, dar sigur, l-a transformat într-o persoană de nerecunoscut ochiului public. Așa cum face cancerul aproape întotdeauna. Vineri, reprezentanții institutului au emis un comunicat în care au anunțat decesul actorului: „Szobi Cseh a murit, în jurul ore 3:00, la spitalul Fundeni, după o grea suferință, în urma complicațiilor renale hepatice, cardiace și pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat”, au informat aceștia.
„Mergea în mâini prin facultate, prin curte, pe străzi”
Cseh a fost un personaj complex, care reușea să stârnească interes atunci când începea să își povestească viața. Una complexă, pe care a părut că a trăit-o și cu bune, dar și cu rele. Fostul antrenor de atletism Dan Serafim, „părintele aruncătorilor din România”, acum în vârstă de 72 de ani, a împărtășit câteva dintre amintirile din perioada în care Szobi Cseh era un adolescent care nu îndrăznea să viseze că va reuși atât de multe lucruri în viață. O adevărată enciclopedie în sport, antrenorul emerit de atletism și-a trăit câteva picături din viață alături de fostul mare cascador. Szobi Cseh și antrenorul Liei Manoliu, campioana olimpică din 1968 la aruncarea discului, au fost colegi de an la Institutul de Cultură și Educație Fizică, actualul ANEFS: „L-am cunoscut bine, am fost colegi patru ani la facultatea din București. Ambii urmam secția sportivă. Eu am fost la atletism, iar Szobi la specializarea gimnastică. Înainte de a intra la facultate, el practicase gimnastica de performanță. Din ce îmi aduc aminte, absolvise liceul sportiv în Covasna sau în Harghita”, deschide Serafim o fereastră spre sfârșitul anilor ’60.
Fostul antrenor al Liei Manoliu continuă: „Era un ardelean extraordinar, un foarte bun coleg și prieten. A stat patru ani la cămin. Avea un fizic deosebit. Era înalt de 1,85 de metri și avea brațe foarte puternice, parcă făcuse și culturism. Noi îi tachinam pe gimnaști și le spuneam că merg mai mult în mâini și că n-ar avea nevoie de picioare. Szobi mergea în mâini prin facultate, prin curte, pe scări. Arăta că era foarte puternic, dar și un tip haios”, mai face o incursiune în trecut profesorul Serafim. Fostul actor și cascadator a deschis, practic, un nou drum al absolvenților de ICEF, pentru că generația sa avea să-și pună amprenta în cinematografie: „ICEF-ul se poate lăuda cu Cseh, el a făcut parte din prima promoție de cascadori care a apărut în România. Mergea la filmele lui Sergiu Nicolaescu din tinerețe și apoi s-a specializat și în scrimă. După facultate, el a fost și profesor universitar, a predat la teatru mișcarea scenică. Auzisem că în ultimii ani făcuse și o școală privată, pentru a-i ajuta pe copiii de pe stradă. Szobi Cseh a avut un rol important în felul în care a evoluat o ramură nouă, care împletea sportul cu actoria. Un caracter extraordinar și un suflet mare”, a mai spus Serafim. A oftat și a revenit în prezent. Unul care nu îl mai include pe Szobi Cseh.
Szobi Cseh a participat la numeroase secvențe de acțiune-lupte și a făcut cascadorii, unele dintre ele fiind unice în lume. Prima apariție pe ecran a acestuia a fost în anul 1970, în filmul „Mihai Viteazul – Unirea”, în regia lui Sergiu Nicolaescu
Făceam ca Tarzanul. Zburam dintr-un copac în altul. Uneori, mă cățăram și pe Biserica Neagră. În fiecare zi aveam aventuri
Szobi Cseh, cascador român
„I-am pus racheta de tenis în mână lui Țiriac”
Că fostul cascador era un personaj complex, pe asta o știu toți aceia care au interacționat cel puțin o dată cu el. I-a plăcut viața și s-a bucurat de fiecare clipă. A avut cinci comoții cerebrale, dar a reușit să supraviețuiască de fiecare dată. Crescut la Brașov, în curtea bancii unde lucra tatăl său, a animat zi de zi viața familiei sale: „Aveam soneria lângă geamul casei. Dădeam alarma, iar milițienii săreau repede din izmene și fugeau la bancă. Însă, înainte desfăceam toate capacele canalurilor. 12 la număr. Iar ei, ca proștii, își lăsau dinții acolo. Niciunul dintre ei nu avea dinții din față”, povestea Szobi Cseh. Se mândrea cu firea lui și nu a fost niciodată jenat să recunoască faptul că a fost la școala de corecție din cauza comportamentului său atipic: „Ei, și ce?”, era reacția pe care o primeau cei care îl întrebau de acea perioadă. Părinții au fost cei care i-au insuflat dragostea pentru sport. În curtea casei, tatăl său construise terenuri de tenis: „Mama a fost campioană de tenis, iar prima rachetă pe care a văzut-o Ion Țiriac era de la mine. El juca hochei la Brașov. I-am dat eu racheta și ați văzut ce a ajuns? Am copilărit împreună, am fost la facultate împreună, dar nu l-am văzut o dată zâmbind”, povestea Cseh în stilul său caracteristic în 2004, în jurnalul.ro. Un interviu cu el dura ore întregi. Era o enciclopedie de întâmplări, care mai de care mai interesante și mai amuzante.
A scăpat de armată făcând yoga
Szobi Cseh a povestit cum a reușit să nu facă armata: „Deși eram tot numai mușchi, eram… inapt. Am făcut yoga, nu cum face Bivolaru. Eu sunt doctor în yoga. Am stat prin spitale șase luni, cam cât trebuia să fac armata. Îi întrebam pe asistenți >. Și m-au scos inapt. Filmam la „Mihai Viteazu” și făceam o grămăda de cascadatorii. Se uitau ca proștii„. Cascador, actor și regizor, acesta s-a stins din viață vineri. Probabil că ar spune că a fost răspus de răceală. Doi ani de zile s-a chinuit cu ea. A lăsat în urmă povești frumoase, o carieră complexă pe care nici măcar cinci persoane nu ar reuși să o egaleze, dar și regretul că un altul ca el probabil că nu vom mai avea în România. Szobi Cseh a fost nu doar un personaj de film, dar și unul în viața reală. S-a chinuit din răsputeri să reușească, a sărit și la propriu, dar și la figurat. S-a ridicat de fiecare dată. Din păcate, cea supranumită „boala secolului” nu l-a iertat.
La 5 mai 2010, ministrul Culturii și Patrimoniului Național (MCPN), Hunor Kelemen l-a decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, prin decretul semnat de președintele Traian Băsescu în noiembrie 2009
Singura femeie pe care am iubit-o este nevasta mea de acum. Am furat-o de acasă și ne-am mutat împreună într-o garsonieră, care avea doar linoleum pe jos. Am luat o ladă de la aprozar, care era noptieră, și o plapumă. Părinții ei erau speriați. Toată lumea știa că eram căsătorit
Szobi Cseh, cascador român
Cine a fost Szobi Cseh?
Cascador, actor și regizor, Szbobi Cseh s-a născut la 11 decembrie 1942, în Miercurea Ciuc. A absolvit Liceul Unirea din Brașov, iar după aceea a urmat cursurile Institutului de Educație Fizică și Sport din București, pe care le-a terminat în 1966, specializându-se în arte marțiale, gimnastică, scrimă, călărie și alpinism. În același an a fost angajat consilier de lupte cu ajutorul regizorului Sergiu Nicolaescu la Centrul Național al Cinematografiei, înființând prima școală de cascadori din România. În perioada 1967-1979, a fost metodist la Studioul Cinematografic din Buftea, colaborând la toate filmele realizate de studiourile românești ce conțineau secvențe de acțiune-lupte și a făcut cascadorii, unele dintre ele fiind unice în lume. Prima apariție pe ecran a lui Szobi Cseh a fost în anul 1970, în filmul „Mihai Viteazul – Unirea”, în regia lui Sergiu Nicolaescu.
Ca actor, a debutat alături de nume celebre ale cinematografiei românești: Violeta Andrei, Marga Barbu, Toma caragiu. În țară, celebritatea i-a fost adusă de seria filmelor în care personajul principal era Mărgelatu: ‘Trandafirul galben’, ‘Misterele Bucureștiului’, ‘Masca de argint’, ‘Colierul de turcoaze’. A jucat ca actor în filmele: Die Lederstrumpferzählungen (‘Ultimul mohican’), episodul ‘Das Fort am Biberfluß’ (1969) – Pfeilspitze, Un comisar acuză (1973) , August în flăcări (1973) – film TV, Burebista (1980), Pruncul, petrolul și ardelenii (1981), Grăbește-te încet (1981), Trandafirul galben (1982) – Buză de iepure, Misterele Bucureștilor (1983) – Buză de iepure, Ochi de urs (1983), Masca de argint (1985) – Buză de iepure, Colierul de turcoaze (1985) – Buză de iepure, Martori dispăruți (1988), Doi haiduci și o crâșmăriță (1993), Inimă de țigan (2007) – serial TV – Shoni. A realizat peste 70 de spectacole cu specific cascadorie-divertisment în țară și în străinătate.
Anul 2002 i-a adus diploma și medalia de onoare din partea Ministerului Educației și Cercetării, cu prilejul aniversării a 80 de ani de activitate a Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport, pentru contribuția adusă la dezvoltarea învățământului, educației fizice și sportului în România. La 5 mai 2010, ministrul Culturii și Patrimoniului Național (MCPN), Hunor Kelemen l-a decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, prin decretul semnat de președintele Traian Băsescu în noiembrie 2009.