Târgu Mureș, regină la futsal

Redactor:
Cosmin Boghiu
Târgu Mureș, regină la futsal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mureșenii au pus mâna din nou pe cupă după a doua partidă a
finalei disputată cu United Galați. Golurile mureșenilor au fost
înscrise de Mimi Stoica (min. 7 și 8), Cosmin Gherman (min. 9 și
16), Lászlo Szöcs (min. 13), Cristian Matei (min. 19), Răzvan Radu
(min. 20) și Robert Matei (min. 40), în timp ce pentru gălățeni au
punctat Șotârcă (min. 3) și Cojoc (min. 20).

După ce târgumureșenii au obținut cu emoții victoria în primul joc,
disputat la Galați, 7-6, după executarea loviturilor de departajare
titlul a fost obținut după cel de-al doilea joc. O eventuală
victorie a gălățenilor ar fi dus finala în joc decisiv, care urma
să se dispute tot la Târgu-Mureș, miercuri. După trei mari ocazii
ale gazdelor, oaspeții au deschis scorul după 3 minute de joc
printr-un contraatac finalizat de Șotârcă. S-a dovedit însă doar un
foc de paie. Campionii au pus stăpânire pe joc și au punctat de
șapte ori consecutiv, iar în fazele critice pentru apărarea
mureșenilor, portarul brazilian Carlao a fost de fiecare dată la
post. Cojoc a punctat din nou pentru dunăreni și a stabilit scorul
primei reprize, transformând o lovitură liberă cu două secunde
înainte de pauză.

La reluare, gazdele nu au mai forțat modificarea tabelei de
marcaj și s-au mulțumit cu posesia balonului, căutând în primul
rând să conserve rezultatul. Nenumărate ocazii, șuturi în bare sau
pe lângă poartă, combinații de efect, pase repetate și urcări în
atac ale portarului Carlao au fost repertoriul părții secunde.
Singurul gol al reprizei a fost înscris de Robert Matei, în ultimul
minut de joc.
City’us își păstrează astfel tiltlul și vor încerca obținerea unui
nou event. Cele două formații se vor întâlni lunea viitoare, tot la
Târgu-Mureș, în finala Cupei României. Trofeul se va disputa într-o
singură manșă.

Kacso Endre, antrenor principal City’us: ” Cred că am dominat tot
campionatul și această victorie este încununarea efortului depus de
echipă, lot național, campionat și Cupa României. Am întâlnit cel
mai redutabil adversar din campionat și am reușit o primă repriză
foarte bună, care a dovedit superioritatea echipei noastre. Este o
performanță mare pentru Târgu-Mureș și sperăm ca aceste rezultate
să aducă tot mai mulți suporteri în sală. Această victorie ne dă
totodată încredere pentru finala Cupei de peste o săptămână”.

Gabriel Molonfălean, căpitan de echipă: „Acest nou titlu este un
rezultat foarte bun pentru noi. Trebuie să mulțumim suporterilor
pentru sprijin, publicul s-a dovedit din nou cel de-al șaselea
jucător. Pentru mine este al șaselea tiltu, al doilea cu City’us,
dar are o semnificație aparte, este obținut acasă. Sper să ne
continuăm parcursul bun și să aducem tot mai mulți suporteri în
sală”.

Articol scris de: Mihai Vereș

foto: alexdimaphoto.info

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×