Tatăl hocheistului Florin Marinescu, Petruț, a declarat, miercuri, că nu dorește ca incidentul în care a fost implicat fiul său la data de 1 decembrie, când se afla în cantonament cu lotul Under 16 al României, să intre în dezabaterea publică sau să fie interpretat într-un registru politic.
„Referitor la solicitările primite din partea presei de a face declarații pe marginea incidentului petrecut pe 1 decembrie în vestiarul lotului național olimpic de hochei Under 16 la Miercurea Ciuc, în care a fost implicat fiul meu, doresc să informez reprezentanții presei că acest subiect nu ar trebui să intre în dezbaterea publică sau să fie interpretat într-un registru politic„, a declarat Petruț Marinescu, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Petruț Marinescu a afirmat că decizia de a depune un memoriu la Federația Română de Hochei, la COSR și la ANST a fost luată în scopul de a-și proteja copilul. „Ca orice părinte doresc să-mi protejez copilul și consider că am avut o reacție normală atunci când am sesizat în scris oficialii Federației Române de Hochei, ai COSR, ANST și Ministerului Educației și Cercetării asupra celor petrecute. Este regretabil că memoriul transmis de mine a devenit public, acesta fiind adresat strict autorităților competente„, a completat Marinescu.
Tatăl hocheistului a catalogat incidentul drept regretabil și așteaptă cu încredere ca forurile sportive să rezolve acest caz: „Consider că rezolvarea acestei situații este de competența forurilor sportive și aștept cu încredere măsurile pe care acestea le vor crede de cuviință, astfel încât astfel de incidente regretabile să nu se mai repete. Aș vrea să rog reprezentații presei, precum și persoanele publice din România, să respecte dreptul la intimitate al meu și al familiei mele„.
ProSport a publicat în ediția tipărită cazul jucătorului Florin Cosmin Marinescu agresat de coechipieri în timpul cantonamentului echipei naționale de juniori Under 16, de la Mirceurea Ciuc. Federației Române de Hochei pe Gheață. „Unul dintre băieți, Antal Alfred, m-a înjurat în maghiară, iar eu l-am rugat să spună ce are de spus în română, că tot e ziua României și că ei sunt tot români. Atunci mai mulți au început să strige că ei nu sunt români și au spus cuvinte urâte la adresa României. Mai apoi, la duș, au stins lumina și m-au lovit din toate părțile cu prosoapele ude„, a povestit Florin Cosmin Marinescu, junior legitmat la clubul Steaua, în memoriul adresat forurilor sportive.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au deschis anchete în acest caz, în timp ce Federația Română de Hochei pe Gheață va propune excluderea din lotul național Under 16 a jucătorilor Antal Alfred, Gereb Istvan și Molnar Akos.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER