Teodora Albon va arbitra a doua semifinală din ultimele trei sezoane în Liga Campionilor la fotbal feminin

O brigadă formată din Teodora Albon, la centru, Petruța Iugulescu și Mihaela Gomoescu, asistenți, și Cristina Dorcioman, al patrulea oficial, va conduce, la 19 aprilie manșa tur a semifinalei Ligii Campionilor la fotbal feminin ce se va disputa între Birmingham (Anglia) și Tyreso (Suedia).

În 2012, Albon a arbitrat semifinala dintre Lyon și Turbine Potsdam, scor 5-1, iar anul trecut a condus de la centru finala dintre Wolfsburg și Lyon, informează frf.ro.

„Sunt foarte bucuroasă și, totodată, mândră să mă regăsesc pe lista delegărilor într-o asemenea competiție. Este o dovadă că munca îmi este apreciată. Sunt investiții tot mai mari în fotbalul feminin, iar acest lucru se vede inclusiv în calitatea jocurilor. Spre exemplu, echipa oaspete, Tyreso, are în componență cinci jucătoare din Brazilia. Inclusiv pe Marta, cea mai bună fotbalistă a lumii cinci ani consecutivi! Iar progresul celor de la Birmingham este evident ținând cont că este pentru prima dată în fazele superioare ale unei competiții europene”, a declarat Albon, pentru sursa citată.

Teodora Albon a afirmat că nu îi este teamă de acest meci, însă a precizat că are emoții. „Teamă, nu îmi e. Dar emoții am, desigur, dar mă gândesc mult cum să mi le pot stăpâni. Până acum, am reușit de fiecare dată. Mă ajută mult și experiența acumulată în carieră. E importantă concentrarea pentru a nu face greșeli copilărești. Eu întotdeauna am mare încredere în mine, pentru că știu cum mă pregătesc și sunt o persoană care gândește mereu pozitiv”, a completat Albon.

Mediafax

Publicat: 16 04. 2014, 16:20
Actualizat: 16 04. 2014, 18:26