TERIFIANT | Un bărbat s-a „prăjit” pe interior după ce a luat „fat burners”. Biochimistul Graziela Vâjâială: „Sunt suplimente pentru accelerarea metabolismului lipidic”. În România, aceste substanțe se vând fără rețetă, iar legea care le reglementează stă în Parlament

Cazul înspăimântător al unui culturist amator din Marea Britanie „prăjit” pe interior după ce s-a îndopat cu așa-numitele „fat burners” readuce în prim-plan, și în România, lipsa legislației care să reglementeze comercializarea și folosirea acestor substanțe.

Presa din Marea Britanie a popularizat zilele trecute pățania lui Lewis Brown, un bărbat de 25 de ani care, obsedat de felul în care arată, a ajuns în pragul morții după ce a consumat așa-numitele „fat burners”, pilule care promit să elimine repede țesutul adipos. Este o situație extremă petrecută în Insulă, însă nici în România culturiștii de ocazie care populează sălile „de forță” nu sunt protejați de lege, iar anabolizantele și așa-zisele „suplimente” se vând la liber, fără rețetă.

Medicii l-au „stins” într-o cadă cu gheață

Nemulțumit de faptul că, deși mergea zilnic la sală, corpul său nu se modela suficient de rapid și de mult, Lewis a început să consume mai întâi steroizi, apoi, astă-vară, a trecut la niște pastile pe care producătorul le prezenta drept ideale pentru cei care vor să „ardă” mai rapid grăsimea.

Numai că lucrurile au scăpat de sub control și britanicul s-a „prăjit” de tot pe interior, așa cum au remarcat jurnaliștii de la „The Sun” care i-au prezentat cazul. Temperatura corpului a urcat până la aproape 42 de grade Celsius, culturistul amator a fost internat de urgență în spital și doctorii au improvizat o soluție, introducându-l pe pacient într-o cadă cu gheață.


Efectul pilulelor pentru arderea grăsimii din corp a fost devastator. Corpul s-a încălzit până aproape de 42 de grade Celsius și mușchii au început să moară. FOTO: The Sun/SWNS

Lewis, care merge la sală zilnic încă de la 20 de ani, s-a zbătut o perioadă între viață și moarte, iar jurnaliștii de la The Sun menționează că, la un moment dat, medicii își pierduseră speranța de a-l salva și au chemat familia la căpătâiul bolnavului, pentru a-și lua adio. În cele din urmă, după zile de incertitudine și chinuri groaznice, sportivul amator – care este și tatăl unui copil – a supraviețuit, însă doctorii au fost nevoiți să-i amputeze musculatura de la una din gambe, deoarece mușchii, suprasolicitați, începuseră să moară.

„Nu e o lege unitară care să stabilească regimul suplimentelor”


Graziela Vâjială încearcă să țină sub control un fenomen care acum e scăpat de sub control în sălile de fitness și culturism

„Probabil a consumat suplimente pentru accelerarea metabolismului lipidic. Acestea produc, într-adevăr, energie prin arderea depozitelor de grăsime din organism”, a explicat biochimista Graziela Vâjială, profesor universitar și șefa Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), pentru ProSport. „Nu avem de unde ști, însă, dacă nu cumva în acest caz extrem efectele acestor suplimente nu s-au cuplat cu alte cauze. E posibil ca bărbatul respectiv să fi suferit și de alte afecțiuni pe care, poate, nici măcar nu le cunoștea”, a adăugat specialista.

Graziela spune că și în România folosirea acestor substanțe este necontrolată și foarte periculoasă, în lipsa unei legislații care să reglementeze comercializarea și folosirea așa-ziselor suplimente care promit un corp sculptat într-un timp record. „Din păcate, aceste fat-burners, dar și alte suplimente nu se dau pe rețetă la noi. Nu e o lege unitară care să stabilească regimul suplimentelor. Există un proiect de lege destinat acestui tip de substanțe elaborat de Ministerul Sănătății și de noi, Agenția Națională Anti-Doping, care se află pe masa Comisiei de Agricultură și Sănătate de la Camera Deputaților, sperăm ca anul acesta să treacă de Parlament și să intre în vigoare”, spune Vâjială.

Un alt caz dramatic: campionul balcanic Octavian Mihăiță a murit în sala de antrenament pe 31 octombrie. „Avea patru substanțe anabolizante în corp”


Octavian Mihăiță, campion balcanic la culturism, a murit în sală

Șefa ANAD știe că diversele substanțe se comercializează fără control și la liber, cel mai adesea la întâmplare și fără ca sportivii amatori să fie corect informați de instructorii din săli ce efecte au suplimentele pe care le consumă, deși există totuși o altă lege care ar trebui să-i protejeze. „Legea 104/2008, care vizează prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe interzise, prevede, printre altele, că sălile de culturism și de fitness nu au voie să comercializeze substanțele ilegale”, spune Graziela Vâjială, însă lipsa unui regim clar al așa-ziselor suplimente reprezintă o piedică în aplicarea ei deoarece, semnalează medicul, adesea ceea ce scrie pe recipiente nu corespunde cu conținutul! „Noua lege, care e acum la Camera Deputaților, tocmai asta va reglementa – aceste suplimente să fie corect etichetate și comercializate în locuri autorizate, într-un regim controlat, eliberate pe bază de rețetă.”

În România, mai puțin norocos decât britanicul Lewis Brown a fost campionul balcanic de culturism Octavian Remus Mihăiță. „Din nefericire, el a murit în sala unde făcea antrenamente, în Brașov. În corpul lui am descoperit nu mai puțin de patru substanțe anabolizante. Sportivul a făcut, pur și simplu, stop cardio-respirator”, spune Graziela Vâjială.

Tragedia a avut loc acum două luni, pe 31 octombrie 2015, când Remus Mihăiță (38 de ani) s-a prăbușit în timpul antrenamentului. A intrat imediat în stop cardiac, iar medicii de la SMURD, chemați la sală, n-au mai reușit să-l salveze.

„Ei cred că, dacă nu îi controlează nimeni antidoping, e OK. Dar îi controlează viața!”

Despre astfel de cazuri se află periodic în țara noastră, dar multe altele, mai puțin grave, sunt constatate des de medici, substanțele consumate pe propria răspundere, fără control de specialitate, pricopsindu-i uneori pe amatorii de rezultate rapide obținute fără mare efort cu dereglări ale metabolismului și chiar afecțiuni ale ficatului. „Sunt destui care uită că pot să slăbească folosindu-se doar de sport, de mișcare. Există multe cauze care împing lucrurile aici și expun tinerii, mai ales, la aceste consecințe grave. În primul rând, ar trebui dusă o campanie de informare, să se știe clar efectele negative ale acestor suplimente care promit minuni. Sunt și mulți inconștienți mai ales în sălile de fitness, unde se recomandă sau se consumă diverse substanțe. Domnule, când vezi niște mușchi foarte reliefați îți dai seama imediat că nu sunt naturali, că nu pot fi obținuți pe cale firească”, a comentat pentru ProSport și reputatul antrenor de atletism Dan Serafim.

„Sunt predispuși la acest tip de deznodământ tragic toți cei care intră în sala de culturism sau de fitness și fac excese sau se grăbesc să obțină rezultate forțând natura. Cunosc acest fel de a gândi. Ei cred că dacă nu participă la concursuri și nu-i controlează nimeni antidoping, totul e OK. Îi controlează însă viața pe ei!  Vor să braveze, se grăbesc să arate ca-n filme. Repede-repede, într-o zi, într-o lună să ajungă la rezultate care în mod normal se obțin în șase luni, într-un an. Totul are un decont, nu poți păcăli natura. Organismul te va pedepsi”, încheie profesorul care a pregătit decenii la rând campionii României la aruncarea greutății.

Publicat: 02 01. 2016, 15:03
Actualizat: 06 01. 2016, 14:32