Ți-era dor de Mario Jardel? Dublul câștigător al Ghetei de Aur vine la București, adus de Marius Niculae și Dan Cristian Popescu
Cine are cap de taur/Și-n picioare ghete de aur/Centrare Mircea Luceascu/ Cap și gol Dudu Georgescu!
Așa obișnuiau să răsune tribunele în Ștefan cel Mare. Pe 22 iunie, începând cu ora 19.00 ne așteptăm să răsune din nou. În iarba batranului stadion coboară un alt golgheter „încălțat” cu Ghete de Aur și o lovitură de cap la fel de celebră: Mario Jardel!
Cine nu își aduce amite de Mario Jardel? De două ori Gheata de Aur a Europei, golgheter pur sange, Jardel a fost parcă legat tot timpul de România. A fost urmarit de microbiștii români când era la capătul paselor lui Hagi, la Galatasaray și adulat când împreună cu Marius Niculae forma unul dintre cele mai temute cupluri de atac. Acum ai șansa să îl vezi pe viu. Pe 22 iunie, începând cu ora 19.00 vino la Meciul Speranței, pe stadionul Dinamo. Un meci caritabil, organizat în sprijinul Hospice Casa Speranței, ce nu trebuie ratat de niciun microbist!
Evenimentul caritabil este organizat de Asociația Marius Niculae și Fundația Dan Cristian Popescu pentru Hospice Casa Speranței. Alături de Jardel și Marius Niculae vor mai fi prezenți Florin Prunea, Răzvan Raț, Bogdan Stelea, Florentin Petre, Giani Kiriță, Cătălin Munteanu, Daniel Niculae, Ciprian Marica, Ianis Zicu, Ionel Ganea, Florin Bratu și multe alte nume care au adus bucurie microbiștilor de-a lungul timpului.
Sponsorii evenimentului sunt Fundația Alexandrion, Velveto Finest Ballroom, ACERBIS, DentoCare, Zafaran și J”info Tours, iar C.S. Dinamo și Bilete.ro sunt parteneri. Meciul va fi transmis de Digi sport 1.