Tiger Woods nu mai speră la împăcare! Fosta lui soție, Elin Nordegren, are o relație cu un magnat!

În ciuda faptului că mai multe surse dădeau ca iminentă o împăcare între Elin Nordegren și celebrul jucător de golf, Tiger Woods, șansele unei reconcilieri par în acest moment minime.

Frumoasa suedeză a fost văzută împreună cu fostul său soț la un meci de baseball, în Florida, în urmă cu puțin timp, dar acesta nu a fost decât un simplu foc de paie.

Cel puțin așa susțin jurnaliștii de la entertainmentwise.com, care notează că Elin se întâlnește de luni bune cu magnatul Chris Cline.

Cei doi sunt împreună de la Crăciun„, au dezvăluit surse apropiate nordicei, conform sursei citate.

Faimosul model s-a despărțit de Tiger Woods în august 2010, la 8 luni de la dezvăluirile privind viața amoroasă extrem de tumultoasă – ar fi înselat-o de nenumărate ori – a celui mai bun jucător de golf din istorie. În urma divorțului, Elin s-a ales cu o avere de aproximativ 100 de milioane de dolari.

Tiger Woods a fost căsătorit timp de cinci ani cu fostul model suedez Elin Nordegren și este tatăl a doi copii, Sam Alexis, născut în 2001 și Charlie Axel, de aproape trei ani.

Publicat: 18 03. 2013, 17:23
Actualizat: 18 03. 2013, 18:05