TIMP LIBER | Dansul sportiv, modul în care oferi minții și corpului grație, estetică și disciplină

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Sincronizare, tonus controlat, coordonare: dansul sportiv este o alternativă de petrecere a timpului liber care educă mintea și corpul, integrează participanții într-un conglomerat de mișcări unice, vibrante, pline de pasiune. Ritmul muzicii pune în mișcare trupul, se infiltrează în mâini și picioare și pune stăpânire pe iscusința dansatorului.

Caracteristicile și efectele dansului sportiv, subliniate și în subtitlul articolului, le identificăm  la cursurile de la sala de dans Joie de Vivre din strada Delea Veche din București. Deschidem ușa studioului, luminată de draperiile crem, în contrast cu podeaua, perfect lustruită, și ni se arată un adevărat spectacol. Noemi Kemenyfi, managerul sălii, ne întâmpină cu un surâs cald și ne invită să asistăm discret la antrenamentul dansatorilor profesioniști Iulian Panait, Gabriel Cruceru, Andreea Borțea și Laura Stancu. Cei patru ne întâmpină entuziasmați să împărtășească din mișcările lor. În timp ce se duc să se schimbe, Noemi ne introduce în atmosferă: „În general, cei care vin la cursuri de dans vor să învețe mișcările pentru ei înșiși. Media de vârstă a celor care vin la cursurile de dans sportiv este între 25 și 40 de ani. Mulți vin, evident, pentru a învăța să danseze, să prindă mișcări noi, care să impresioneze. Dacă sunt novice, e ca și când ai învăța un copil primii pași de dans. Ca băiat, trebuie să știi cum să ții priza pentru a te coordona cu partenera, de exemplu. În cazul fetelor, e mai dificil. Pentru că sunt convinse că ele dansează mai bine decât băieții. Și atunci au tendința de a prelua controlul”.

Fluență în mișcări și coordonare perfectă, accesibile oricui
Noemi, gazda noastră, trece la un alt capitol și explică diferența dintre stilurile de dans pentru cei care abia au intrat în lumea sportului ritmat: „Dansurile latino sunt cele mai grele pentru începători, pentru că presupun o mișcare mai complexă, spre deosebire de cele standard, precum valsul și tango. Presupun o mișcare mai complexă, față de celelalte, la care înveți pașii. La dansurile latino efectuezi mișcări de șold și de brațe; ai nevoie de coordonarea dintre brațe și picioare”.

Odată pătrunși în arta dansului, întrebăm pentru a afla noi și noi elemente definitorii. „Echipamentul pentru antrenament este recomandat să fie format din pantofi de sport și teniși cu talpă plată, pentru că este foarte important să se învețe corect pasul. După care, într-adevăr, peste câteva ședințe este recomandat să folosească pantofi speciali. Dar astea vin în timp, nu neapărat la nivel de începător. Esențial este să înveți să execuți pașii corect, apoi să te gândești la pantofi speciali de dans”, susține managerul.

Iulian îi arată reporterului ProSport, Denisa Stanciu, cum sunt întreținuți pantofii săi „fermecați”. Ușori ca niște fulgi, aceștia oferă
flexibilitate picioarelor, mai ales în mișcările de o mare complexitate. Foto: Alexandru Hojda

Iulian face de 14 ani dans sportiv. Alături de partenera sa, Andreea, au devenit de două ori campioni naționali și de două ori vicecampioni. Au reprezentat cu mândrie România la trei campionate mondiale la dans latino, dans standard și la 10 dansuri.
El exemplifică ierarhia claselor de dans sportiv, în funcție de performanțe: „Avem dansurile  standard – vals lent, vals vienez, tango, slow fox și quick step – și dansurile latino – samba, cha cha, rumba, jive. În dans sportiv, începi de la clasa hobby. După ce acumulezi un număr de puncte de la concursuri, continui cu clasa E, apoi clasa D. Apoi treci în clasă C, B, respectiv A. Clasa S este cea mai mare. Noi am terminat inclusiv punctajul pentru clasă S, deci suntem la profesioniști”.

Un dans din pasiune costă până la 3.000 de lei
Iulian poartă o costumație formată din cămașă și pantaloni de culoare neagră. În comparație cu Andreea, ținuta sa este simplă. Rochia ei de salsa, de culoare galbenă, iese în evidență prin franjuri și pietre în culori vibrante de violet, argintiu și roz. La fel sunt îmbrăcați și Gabriel și Alina, cu costum negru, respectiv rochie portocalie cu pietre și franjuri. Acestea sunt făcute la comandă, special pentru spectacole și concursuri. Pentru femei, rochiile de dans sunt specifice pentru fiecare stil – cele lungi, pentru dansurile standard, cele scurte, formate din două piese, pentru dansurile latino. Pentru bărbați se folosește fracul în dansurile standard, precum valsul de exemplu, respectiv body-urile pentru dansurile latino: „O rochie pentru dansurile latino costă în jur de 500 de euro. Iar pantofii în jur de 150 de euro. Mai scumpe sunt cele lungi, de vals, care pot ajunge și la 1.000 de euro. Dar fără factură, altfel ne-ar costa mai mult”, explică pe un ton glumeț Laura și Andreea.

Pantofii, cheia unui dans de o execuție impecabilă
Pantofii lui Iulian, de un negru mat, mulați pe picior, sunt speciali. El arată către talpa lor, care nu este deloc rigidă, ci, mai degrabă subțire. Partea din față este confecționată din piele întoarsă. Scopul acestora este să ușureze mișcările și să ofere flexibilitate picioarelor în mișcări complexe. Înainte de concursuri, dansatorilor le este permis să curețe foarte bine pantofii, ca să le permită o aderență mai ușoară în momentul dansului. De ajutor este și peria specială cu care se curăță talpa din piele întoarsă, cusută foarte bine pe margini. La femei, este foarte important ca tocul pantofilor să fie evazat. Astfel, ajută la stabilitatea piciorului și sunt evitate accidente la gleznă: „Într-un concurs de cupa României am căzut, pentru că aveam de efectuat niște sărituri de pe un picior pe celălalt. Am aterizat pe vârf și am alunecat”.

Fiecare stil de dans are pantoful specific – la dansurile standard este un pantof închis, la tango sunt pantofii cu baretă. Punctul comun al acestora este tocul, solid, fabricat în așa fel încât să permită pași ampli în momentul mișcării. Aceștia trebuie schimbați o dată la 6 luni, în funcție de uzură.

O investiție minimă pentru un echipament de profesionist costă în jur de 3.000 de lei. Costumațiile trebuie schimbate o dată la doi ani, cel puțin. Însă Iulian, Gabriel, Laura și Andreea le schimbă chiar și o dată pe an.

Când limbajul trupului e mai presus de cuvinte
Ne arată un program latino, format din samba, cha-cha și jive. Gabriel și Alina își iau locurile în sala de dans, alături de Iulian și Andreea. Ca două statui, cu bărbiile ridicate, cu mâinile în aer și picioarele rigide, așteaptă să înceapă muzica. Preț de câteva secunde, se uită fix în oglinda din fața lor, cu priviri concentrate și anticipând momentul în care se aude primul sunet din boxe. Încep să danseze pe perechi, pe ritmul muzicii latino. Un tempo alert, în care fiecare mișcare devine unică, fragmentată de prize rapide, prea greu de perceput în totalitate de către ochiul unui simplu privitor. Pun forță în picioare, în unduiri din șold și prize dificile. Numără pașii, dinamic, iar la execuții par că își toarnă tot sufletul în brațe, șolduri și gambele încordate, perfect întinse. Este un ritm pasional, antrenant, care denotă o sincronizare impecabilă. Aproape că simți coordonarea mușchilor, a partenerilor și le vezi comunicarea trupului prin dinamica lor în pașii de dans. Gabriel, Alina, Iulian și Andreea par a nu se da înlături de la nimic când vine vorba de a-și pune în  mișcare corpurile. Își mențin postura bună, rigidă în spate, însă ușor senzuală și flexibilă în șolduri. Lucrează în sincron, cu mișcări sacadate și pași executați stânga-dreapta, față-spate. Cele două perechi se lasă pătrunse de ritm, cu prize de execuții impecabile și rotiri de trunchi pe ritm de samba sau cha-cha. Cea mai frumoasă parte a dansului demonstrativ a fost faptul că simți spiritul competitiv din sângele dansatorilor. Fiecare pas, fiecare unduire și fiecare privire pare că emană energie pură și bună dispoziție.

La finalul demonstrației, Andreea și Alina râd, alături de Iulian și Gabriel, care zâmbesc. Sunt mulțumiți de efortul și coordonarea expusă pe ringul de dans: „Noi putem pune accent și pe partea de spectacol a dansului, care să prindă și în ochii unui necunoscător. Tehnic vorbind, noi muncim foarte mult pentru a executa niște pași corect, însă tu, ca privitor, ai spune că nu e atât de greu. În schimb, când văd ridicări, prize în care arunci partenera pe spate, spre exemplu, oamenii vor fi uimiți. Dar acestea nu sunt lucrurile grele, ci mai degrabă, sincronizarea. Venim dintr-o figură în alta și dansând în tandem, se vede dacă unul din parteneri se ridică mai târziu sau se lasă mai devreme pe spate, unul nu apucă să întindă piciorul, iar viteza de reacție nu ar fi la fel de rapidă dacă te uiți la celălalt. E important să simți ritmul muzicii și să urmezi timpii din melodie”, spun Gabriel și Iulian.

Manevrarea timpului liber pentru campionate, o investiție considerabilă
„Când făceam muncă de performanță, exista antrenament de dimineață de două ore, școală, apoi seara iar antrenament de două ore. Vacanțele de vară însemnau cantonamentele de pregătire de la munte, cu 4-5 antrenamente pe zi. În timp, am ajuns să reprezint România pe plan internațional de trei ori: o dată am fost campioni naționali la dansurile latino-americane, în Barcelona, o dată campioni la 10 dansuri, la Chișinău. De două ori vice-campioni, o dată la standard, în Slovenia și o dată la latino.
În pregătirea pentru campionate este necesară o investiție considerabilă, mai ales că îți plătești transportul, costumele, tot. Spre exemplu, în anii 2000-2005, eu și Andreea mergeam în cantonamente de pregătire la Chișinău. O ședință de o oră și jumătate de antrenament costa în jur de 100 de dolari. Iar noi făceam câte 5 ședințe pe zi”, spune râzând Iulian.

Dansul, în viziunea lui, este ca numărătoarea: are început, dar nu are sfârșit: „Într-adevăr, începătorul execută pașii, însă în momentul în care ajungi la o performanță ridicată, dansul nu se oprește în punctul în care înveți pașii de bază”. Pentru fiecare clasă, se învață anumite figuri de dans, care, pe măsură ce evoluezi în ierarhie, devin din ce în ce mai complexe. În ultimă instanță, la clasa S, adică cea mai avansată etapă, concurenților li se permite să poarte ștrasuri, semn al performanței dobândite în  concursuri: „Eu cu partenera mea am ajuns în 6 ani de competiție aici. Am terminat inclusiv clasă S în ambele categorii de dans. Începând cu clasă C, concurenții, neavând forță financiară, sau văzând că se descurcă mai bine pe unul dintre dansuri – standard sau latino, se axează pe unul dintre aceste două stiluri. Noi am reușit ca în 6 ani de zile să terminăm atât la dansurile latino, cât și dansurile standard și clasă S”, spune Iulian, iar Andreea îl aprobă zâmbind.

Laura Stancu și partenerul ei, într-o mișcare de risc maxim, una care îl face pe fototreporter să tragă cadre la foc continuu.
Foto: Alexandru Hojda

Povestind despre diferența dintre antrenamentele pe care le face alături de copii și adulți, Iulian remarcă ușor că adulții vin în proporție mare pentru a se relaxa: „Unii vin pentru că vor să învețe anumite lucruri, unii vin pentru că vor să se relaxeze și nu poți să duci clasa per total spre un punct comun. Dacă unii vor doar să se relaxeze, nu le impui anumiți pași”.

3.000 de lei costă o investiție minimă într-un echipament de profesionist

Susține că talentul e o mică parte în procesul performanței, ca în orice sport practicat la nivel de performanță: „Eu nu cred în chestia asta că talentul este un lucru foarte important într-un sport. Într-adevăr, este un lucru definitoriu, însă munca și exercițiul, felul în care faci respectivele mișcări, contează în proporție de peste 90%. Sigur că talentul poate face diferența între două persoane care muncesc la fel de mult și sunt antrenate în același fel”.

După o dimineață răcoroasă de septembrie, în care asiști la o reprezentație artistică dătătoare de energie și speranță, ești contaminat iremediabil de virusul dansului sportiv. Noi am ales ca în zilele libere să încercăm să urmăm cursurile unei școli de dans. Luați și voi în calcul această variantă.

Articol scris de Denisa Stanciu