Ținta: în primele trei din lume

De trei ani de când concurează la enduro, Sorina s-a obișnuit și
cu părțile mai puțin plăcute: căzăturile și problemele tehnice la
motocicletă. Ea mărturisește că se pricepe un pic la mecanică și că
nu se dă în lături de la a schimba cauciucurile, plăcuțele de frână
sau bujiile.

De ce ai ales enduro?

Pentru că este sportul care momentan mi-a dat cele mai mari
satisfacții. Consider că mă învață să trăiesc viața la maxim, că mă
ajută să cunosc anumite lucruri, și mă simt în elementul meu. Când
sunt pe motocicletă și sunt numai eu și ea e un sentiment
extraordinar de libertate.

Cea mai frumoasă amintire de concurs?

Terminarea Red Bull Romaniacs 2009. O experiență frumoasă de la
care am avut ce învăța, psihic a fost foarte bine și sper ca în
acest an să fiu în lista de start.

Ai un model?

Mani Gyenes. E atât de liniștit când îl vezi, calm, detașat, are
o atitudine de sportiv adevărat. Îmi place că este genul de
persoană care tace și face.

Accidentări?

Nu au fost grave, doar julituri, vânătăi, tăieturi și întinderi
musculare.

Îl alintă
pe „Nervozilă”

În ce constă pregătirea?

Antrenament specific pe motocicletă, cardio, aerobic, alergare
și sală.

Cum îți împarți timpul între facultate și
antrenamente?

Programul este strâns. Sunt la cursuri de luni până joi și în
aceste zile încerc să fac cât mai mult cardio și sală, iar în
weekend merg acasă și fac antrenament specific pe motor.

Vorbești cu motocicleta?

Foarte mult (râde). Motorul în doi timpi pe care l-am avut la
început îl alintam „Albinuța”, iar cel de acum, în patru timpi, e
„Nervozilă”. În momentele mai grele, îi mai zic „Hai, Nervozilă,
știu că poți, trage de tine!”

Cum te descurci cu problemele apărute la motocicletă în
timpul cursei?

Am cunoștințe minime de mecanică. Schimb cauciuri, plăcuțe de
frână, bujii, manete, discuri de frână, pinione, în general
consumabilele.

Ce îți dorești pe viitor?

În cinci ani să fiu pe podium la Mondiale.

Carte de
vizită

Anul nașterii: 1990
Motocicleta: GAS GAS EC 250
F

Club: Comexim R
Lupeni

Componentă a lotului național
de enduro

Campioană Est-Europeană Enduro Fete 2008, 2009 și 2010
Campioană Națională Enduro Fete 2008, 2009
Campioană Națională Endurocross Fete
2008
Campioană Națională Cat. B (băieți) 2009
Locul 18 la Raliul RedBull Romaniacs 2009
Vicecampioană Națională Enduro Juniori (băieți) 2010
Locul III la Erzberg Rodeo Lady Cup, în Austria

2010

Publicat: 28 03. 2011, 00:18
Actualizat: 28 03. 2011, 00:19