Toboșarii au o condiție fizică mai bună decât fotbaliștii

Toboșarii au o condiție fizică mai bună decât fotbaliștii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Specialiștii britanici sunt de părere că a cânta la tobe în timpul unui concert rock este o experiență la fel de istovitoare precum cea de care are parte un fotbalist pe parcursul unui meci de fotbal din Premier League, informează dailymail.co.uk.

Potrivit unui studiu, care a durat opt ani, și la care a participat toboșarul de la trupa Blondie, Clem Burke, cântatul la tobe timp de 90 de minute îi modifică acestuia ritmul inimii, aducându-l la același nivel cu cel al lui Cristiano Ronaldo în timpul unui meci de ligă.

În timpul cântatului la tobe, ritmul inimii creștea, în medie, la 140 – 150 de bătăi pe minut, dar putea ajunge și la 190. În timpul unei ședințe de o oră, Burke reușea să ardă între 400 și 600 de calorii.

Testele au inclus măsurarea nivelului de oxigen și a ritmului cardiac pe parcursul testelor, dar și al concertelor live.

Studiul a fost realizat de cercetătorii de la universitățile din Chichester și Gloucestershire.

"Există o legătură directă între condiția fizică și performanță. Muzicienii au nevoie de o putere excepțională pentru a da randament, mai ales în turnee. Fotbaliștii se pot aștepta să joace 40 sau 50 de meciuri într-un an. Dar în această perioadă de 12 luni, Clem Burke a cântat la tobe timp de 90 de minute, la fiecare din cele 100 de concerte. Dacă vrei să faci o comparație între nivelurile ritmului cardiac al celor doi, nu vei putea face diferența".

"Fotbaliștii sunt de părere că un meci de fotbal din Liga Campionilor, jucat o dată la două săptămâni, se traduce printr-o mare epuizare fizică, însă acești oameni (toboșarii, n.r.) se ocupă cu astfel de lucruri în fiecare zi, mai ales dacă sunt în turnee", au spus cercetătorii.

Proiectul în care a fost implicat Burke, intitulat "The Clem Burke Drumming Project", a fost realizat în colaborare cu Departamentul de Sănătate, Sport și Îngrijire Socială, și a avut ca scop descoperirea de noi programe care să ajute tinerii cu probleme de greutate.

În prezent, la Oxstalls Gloucestershire se construiește un laborator special pentru cântatul la tobe, iar cercetătorii speră ca și alți toboșari să se alăture proiectului.

"Este prima astfel de facilitate din lume și suntem foarte încântați de potențialul existent. Este o colaborare unică dintre știință și artă", a declarat doctorul Perianu Daniel Mihai.

Sursa: MediaFax

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×